Gimnaziile cu mai puțin de 35 de elevi în clasele V-IX urmează să fie transformate în școli primare (I-IV). Școlile primare cu mai puțin de 30 de elevi vor deveni școli primare-grădinițe, iar cele cu mai puțin de 10 elevi vor fi transformate în grădinițe. Grădinițele vor rămâne deschise indiferent de numărul copiilor înscriși.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat anterior că elevii care vor fi transferați la alte școli vor beneficia de transport gratuit, iar părinții acestora vor primi o alocație lunară de 1.000 de lei pe parcursul a doi ani de studii.
Potrivit ministrului, 91 de școli din R. Moldova, adică aproape una din zece, au sub 50 de elevi, majoritatea fiind situate în nordul țării. Peste 70% dintre elevii din școlile care urmează să fie reorganizate vor parcurge distanțe mai mici de 10 km până la noua instituție și doar 7% (87 de elevi) vor avea de parcurs mai mult de 15 km.
Reforma ar viza aproximativ 1.300 de elevi, ceea ce reprezintă mai puțin de 0,5% din cei peste 330.000 de elevi care învață în instituțiile de învățământ din R. Moldova.
Vezi și reportajul filmat la liceul „Ștefan cel Mare” din Drochia care a organizat o zi a ușilor deschise pentru a atrage elevii câtorva școli mici situate în satele învecinate.
O altă prevedere vizează programele de studiere a limbii române pentru copiii reveniți din diaspora și pentru copiii cetățenilor străini. De asemenea, urmează să fie schimbate toate manualele școlare, iar la unele discipline, precum matematica, acestea vor fi înlocuite cu manuale achiziționate din Estonia.
Codul modificat va permite reintroducerea, începând cu 1 septembrie 2026, a notelor în clasa a IV-a la disciplinele de examen, pe baza rezultatelor programului-pilot desfășurat în mai multe școli. În ultimii zece ani, în clasele primare a fost utilizat un sistem de evaluare prin descriptori („excelent”, „foarte bine” etc.).
Potrivit Ministerului Educației, revenirea la sistemul de notare din clasa a IV-a are loc în urma consultărilor cu părinții și învățătorii și a fost inclusă în noua metodologie de evaluare a rezultatelor învățării în ciclul primar. Pentru început, notele vor fi acordate doar la matematică și limba română și numai în școlile care optează pentru noua metodă de evaluare.
Modificările prevăd, de asemenea, ca, începând cu 1 ianuarie 2027, școlile cu peste 400 de elevi să-și gestioneze autonom bugetul. În prezent, 939 de școli își planifică și gestionează deja resursele financiare, în timp ce alte 172 sunt administrate financiar de contabilitățile autorităților publice locale.
Proiectul introduce criterii clare privind încetarea contractelor pe perioadă nedeterminată ale directorilor adjuncți și obligativitatea de a organiza concursuri publice pentru ocuparea acestor funcții. În prezent, aproape 39% dintre directori adjuncți ocupă funcția pe termen nelimitat, iar alți 27% sunt interimari. Există și cazuri în care interimatul depășește 10-15 ani. Cel mai în vârstă director adjunct are 85 de ani.
De asemenea, cadrele didactice din învățământul profesional tehnic vor putea beneficia de compensații pentru materiale didactice și de indemnizații la angajare. Până acum, aceste facilități erau acordate doar cadrelor didactice din învățământul general.
Vezi și reportajul despre absolventa Universității Pedagogice „Ion Creangă”, Mihaela Zaharia, care predă matematica la Liceul „Alexandru cel Bun” din orașul Sângera.
„Modificările vin să răspundă unui șir întreg de provocări cu care se confruntă sistemul nostru educațional, de la incluziunea copiilor cu nevoi educaționale speciale și îmbunătățirea condițiilor de studii pentru aceștia, până la autonomia școlară, sistemul de notare, guvernanța universitară și consolidarea rețelei școlare”, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun, în plenul Parlamentului, la votarea în prima lectură.
Opoziția a susținut că modificările nu sunt doar o reformă în interesul elevilor, ci reprezintă „presiuni politice asupra sistemului educațional” și favorizează persoane sau interese specifice în educație, referindu-se la rectorul Universității Tehnice, Viorel Bostan, care poate candida la un nou mandat după absorbirea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul de către UTM.
Proiectul va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, cu excepția prevederilor privind indemnizațiile pentru tinerii specialiști angajați în urma repartizării, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027. Actualul cod al educației a fost aprobat în 2014.
Codul educației a mai fost modificat de atunci, aceasta însă este cea mai amplă reformă din ultimii ani.
Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te