“Acei care l-au răstignit pe Hristos, vor să răstignească Republica Moldova!” Această intenție criminală o deconspiră deputatul Țîrdea într-un discurs ținut în fața populației dintr-o localitate din provincie. Secvența video în care BȚ copiză stilul scenic al unui preot baptist circulă pe internet. Poate era să trec cu vederea această afirmație alarmistă, dacă numitul activist nu făgăduia, în fața publicului și în prezența șefului de partid, să-și dea ultima suflare că să stăvilească răstignirea.
Ușurința cu care Bogdan promite să-și dea viața dovedește că pericolul este nebulos, dacă nu chiar fals. Unde s-a mai văzut ca un deputat socialist să se arunce în fața trenului, ori măcar să declare greva foamei în luptă cu nedreptatea. Prin urmare, e ca povestea cu drobul de sare, pe care Bogdan îl descrie apocaliptic ca să-și câștige o bucată de pâine, cu unt, firește, și de dorit cu magiun de căpșuni de Sadova.
Țîrdea, care este absolvent al facultății de istorie și cultură a Universității pedagogice Ion Creangă din Chișinău, ar fi trebuit să-și răscolească cunoștințele și să spună clar cine l-a răstignit pe Iisus, astfel încât să fie limpede cu cine are de gând să lupte până la ultima suflare. Pe cine are în vedere predicatorul socialist?
Este sfâșiată Republica Moldova de separatiștii de la Tiraspol, de iredentiștii de la Comrat ? Ori de forțe oculte pe care baba de la Etulia nu le-a reperat atunci când i-a prorocit lui Igor Dodon victoria în prezidențiale ?
După ce a făcut și facultatea de comunicare și relații cu pubicul de la SNSPA din România, Bogdan KaidarOvici, cum îi spuneau colegii la București, negreșit știe să deoseabească dilema de răstignire. Situația în care populația Republicii Moldova, în proporție de aproape 60 la sută, își vede țara în Europa, iar alte 40 se mai opun, se numește eventual răscruce și nu răstignire pe cruce. Majoritatea care vrea ca Moldova să fie hașurată în culoarea albastră a Uniunii Europene dorește asta nu pentru că le-au spus Maia Sandu ori Andrei Năstase, ci pentru că acolo se află déjà o treime din cetățenii activi ai acestei țări și profită de o viață decentă, previzibilă și suficient de îndestulată ca să mai trimită bani și rudelor din Republica Moldova. Iar restul se mai lasă buimăciți de bocitoarele cu stea în frunte, care prevestesc catastrofe globale și locale doar ca să revină cu hurta în parlament pentru a avea acces la borcanul cu miere. E și asta e o metaforă, dar foarte limpede, pentru că descrie viața boierimii socialiste. Cea care se declară hotărâtă să-și dea ultima suflare pentru a îmbunătăți viața oamenilor necăjiți, dar deocamdată reușește să-și îmbunătățească doar viața-i deputățească. Scuzați pentru rima stângace.