La câteva zile după referendumul inițiat de socialiști, sub sloganul „Salvăm orașul!”, dar invalidat de chișinăuieni prin neparticipare, continuă analizele și speculațiile în urma acestei întâmplări cu totul neobișnuite pentru mediul nostru politic.
Cei care au prevăzut eșecul socialiștilor anunță triumfător căderea popularității acestora și ne spun că referendumul a demonstrat ponderea reală a PSRM – partid „umflat” artificial în sondaje, pentru a-și juca eficient rolul de sperietoare rusească. Liberalii, cu primarul Dorin Chirtoacă sub control judiciar, după 5 luni de arest la domiciliu, au declarat că locuitorii capitalei s-au arătat imuni la propagandă și manipulare. Și într-o anumită măsură au dreptate să spună asta, dacă ne gândim la denigrările la care a fost supus primarul suspendat în campania pentru referendum, atacat insalubru prin lansarea unor filme despre viața sa privată – înregistrări trimise presei de adversarii săi anonimi, dar știuți. Este o crimă pe care instituțiile statului n-au deslușit-o, la fel cum au refuzat să ancheteze și torentul de minciuni și insanități la adresa Maiei Sandu la alegerile prezidențiale de acum un an, deși au fost sesizate oficial în această privință.
Așadar, „prăbușirea socialiștilor” și „noul vot de încredere”, acordat de alegători lui Dorin Chirtoacă, sunt concluziile grăbite, de suprafață, care se detașează din masa reacțiilor și comentariilor post-referendum.
Mult mai utile viitoarelor prospecțiuni ale spectrului nostru politic – capitala este un fief electoral edificator, aproape decisiv pentru Basarabia – sunt analizele nuanțate ale evenimentului, developarea scenariilor ascunse care s-au consumat cu acest prilej.
Primul lucru ce trebuie remarcat este că socialiștii, în afara camarazilor lor de luptă eurasiatică – comuniștii și partidul haiducesc al lui Renato Usatîi –, n-au avut la acest plebiscit niciun partener „de nădejde”. Locuitorii Chișinăului, un electorat mult mai instruit și mai informat, nu puteau ignora prestația scandaloasă, stupefiantă a socialiștilor și a fostului lor șef, în anul scurs de la instalarea frauduloasă a acestuia în scaunul de președinte. Așa încât se poate afirma că principalul adversar al lui Dodon și al PSRM la acest referendum au fost ei înșiși.
Un alt factor important care a provocat eșecul socialiștilor a fost atitudinea formațiunilor proeuropene și antioligarhice, care au chemat cetățenii să boicoteze referendumul. Eficiența acestui apel a demonstrat încă o dată că tabăra proeuropeană a avut mereu în Chișinău un sprijin puternic. Deloc întâmplător, cele mai acide reproșuri ale PSRM au vizat nu Partidul Democrat, care apărea în discursul lor ca un referent pasiv, ci partidele antioligarhice și în special Maia Sandu, ca principali vinovați de eșecul referendumului. Criticile furibunde ale socialiștilor sunt de fapt un elogiu pentru lidera PAS, o confirmare că decizia boicotului, clar exprimată, a fost una justă. Nu te poți alia cu un adversar ideologic care știe să colaboreze fructuos cu regimul Plahotniuc pentru a-și îndeplini visul politic: să-i aducă pe tavă lui Putin Republica Moldova.
Socialiștii ar trebui mai degrabă să fie supărați pe aliatul lor camuflat, care le-a fost infidel. De ce spunem asta? Pentru că, mai întâi, PD-ul i-a sprijinit în consiliul municipal, livrând singurul vot de care aveau nevoie pentru a provoca referendumul, apoi a declarat boicot marșului PSRM-ist. Dincolo de colaborarea dintre guvernare și PSRM în chestiuni strategice, cum e schimbarea sistemului electoral, de data aceasta mașinăria guvernamentală și trustul de presă al lui Plahotniuc au subminat eficient inițiativa ortacilor lui Dodon, spre deosebire de alegerile prezidențiale de anul trecut, când Partidul Democrat a făcut un joc dublu, declarând oficial că o susține pe Maia Sandu, dar în teritoriu a lucrat pentru Dodon și a proferat calomnii televizate la adresa candidatului unic al Opoziției antioligarhice.
Cei care urmăresc alegerile din Moldova și schemele folosite în cadrul lor au remarcat ironic că acum, la referendum, Dodon n-a mai fost ajutat de voturile aduse cu autobuzele din Transnistria și nici de cei 30 de mii de sirieni fantomatici. După cum n-au mai „votat” nici sufletele celor decedați, rămași în listele electorale.
Pentru mulți observatori a fost clar că, odată cu numirea în funcție a Silviei Radu de către un viceprimar bănuit de corupție și, deci, șantajabil, care de altfel și-a dat imediat demisia, eliberând scaunul, aventura socialiștilor avea să fie un fiasco. Partidul Democrat nu putea admite noi alegeri pentru Chișinău, dacă referendumul trecea, atâta timp cât printr-un mecanism obscur, contestat în justiție, mai ales de liberali, și-a pus omul la primărie, pe Silvia Radu, având posibilitatea să controleze capitala până la viitorul scrutin, organizat la termen.
„Performanța” Partidului Democrat este unică probabil în istoria post-sovietică a Republicii Moldova. Printr-o mișcare abilă, PD-ul a reușit să-și disloce concomitent adversarii de pe stânga și de pe dreapta spectrului politic. Socialiștilor le-a tăiat elanul plebiscitar – „vocea poporului”, pe care mereu o invoca Dodon, ca pe o armă a sa imbatabilă –, spulberându-le mitul invincibilității. Opoziției de dreapta i-a furat șansa unei campanii electorale pentru funcția de primar de Chișinău, unde are, în mod cert, prima șansă la victorie.
Acum, după ce a fost stinsă agitația plebiscitară a socialiștilor, vom vedea cât de eficient va fi Plahotniuc și PD, ajutat de guvernul brusc interesat de soarta capitalei, să-i convingă pe consilierii municipali (unii cu presupuse probleme de integritate) să se încoloneze la spatele primăriței-businessman. Sunt multe lucruri de remediat în Chișinău, așa încât doamnei Silvia Radu, care a intrat în primărie „pe ușa din dos”, cum se spune, îi va rămâne să facă doar câteva îmbunătățiri sensibile: să intervină în haosul numit transportul public, să reasfalteze drumurile, să ilumineze orașul – seara e un coșmar pentru toată lumea, și pentru șoferi, și pentru pietoni –, să mai deschidă niște grădinițe, să repare un apeduct…
Cât despre primarul suspendat, salvat de locuitorii Chișinăului, dezgustați de jocurile politicianiste ale binomului Plahotniuc-Dodon, el își așteaptă sentința. E greu de imaginat că Dorin Chirtoacă va fi lăsat de justiția coordonată să revină la primărie, chiar dacă edilul va face totul ca să-și apere numele. După ce și-a văzut îngenuncheat la referendum dușmanul ideologic – socialiștii –, Dorin Chirtoacă mai are un „as în mânecă” (vorba lui Mihai Ghimpu), prin care se poate reabilita în ochii cetățenilor și scoate Chișinăul de sub controlul PD, dacă tot afirmă că procurorii influențați de guvernare i-au instrumentat un dosar politic.
E vorba de un sacrificiu, așa cum au sugerat deja mai mulți comentatori, de un gest care va închide simbolic o buclă a istoriei: Dorin Chirtoacă își poate da demisia și provoca alegeri anticipate în Chișinău. Un scrutin care, pe fundalul înfrângerii forțelor prorusești, la referendum, să aducă în fruntea capitalei un primar independent și un consiliu municipal proeuropean, dând semnalul schimbării în toată țara.
Și o considerație de final. Plebiscitul poate fi o soluție pentru rezolvarea unei situații intolerabile sau dezavantajoase politic, doar că în Moldova acesta s-a întors de fiecare dată împotriva celor care l-au propus. Nu a constituit o excepție nici procedura din 19 noiembrie, de la Chișinău. Și nu e de vină, desigur, referendumul ca exercițiu democratic, ci premisele false care l-au inspirat și credibilitatea avariată a inițiatorilor săi.
