Trăim de câteva zile într-o realitate politică nouă în Republica Moldova. Andrei Năstase, candidatul Opoziției unite, proeuropene și anti-oligarhice, a câștigat alegerile pentru primăria Chișinăului. O victorie obținută în pofida tuturor pronosticurilor și sondajelor defavorabile, la capătul unei campanii în care a fost atacat cu înverșunare de televiziunile aservite puterii. Această victorie spune, între altele, două lucruri esențiale: 1. Succesul Opoziției rezidă în unitatea forțelor sale, în buna lor colaborare. 2. Mobilizarea electoratului, activismul civic, ieșirea din apatie a cetățenilor – numai ele pot schimba lucrurile.
Nu obții nimic fără o doză de idealism, de încredere, dar și de calcul realist – s-a și vorbit despre „votul rațional” în aceste alegeri, despre capacitatea de a trece dincolo de propriile gusturi și preferințe politice, de a susține candidatul proeuropean cu cele mai mari șanse, pentru a nu admite, așa cum s-a spus, căderea Chișinăului în brațele socialiștilor.
Să recunoaștem: până acum trei luni nu ne puteam gândi la un asemenea deznodământ. Statul captiv nu dădea semne de slăbiciune, orizontul era închis, spațiul de manevră pentru Opoziție extrem de îngust. Exista o singură șansă pentru „resetarea jocului politic”, după ce totul părea intrat sub controlul deplin al PD-ului, și anume: declanșarea unor alegeri anticipate la Chișinău. Putea să o facă Dorin Chirtoacă, primarul suspendat, aflat sub control judiciar. Doar el putea schimba agenda.
Mult timp Dorin Chirtoacă s-a opus acestor sugestii, care invocau pericolul ca interimatul sine die, instaurat de Partidul Democrat la primărie, să conducă la subordonarea totală a capitalei de către Plahotniuc. Fostul edil nu accepta să renunțe la un mandat obținut în câteva rânduri împotriva „inamicului istoric”, comuniștii și socialiștii, și spera să-și dovedească în instanță nevinovăția. Până l-a urmă s-a hotărât, a dat o șansă democrației – și poate vom afla mai târziu resorturile acestei decizii deloc ușoare.
Victoria lui Andrei Năstase la Chișinău este prima veste bună pe care o dă Republica Moldova Occidentului și propriilor cetățeni de la semnarea Acordului de Asociere și anularea vizelor de călătorie în spațiul Uniunii Europene. Între cele două momente – iunie 2014 și iunie 2018 – se întinde abisul care a înghițit „povestea noastră de succes”. Furtul miliardului, capturarea justiției și a altor instituții de stat au încununat derapajul Republicii Moldova spre un regim oligarhic.
Noul primar ales al Chișinăului nu este asociat cu protipendada care a guvernat până acum în Moldova – este produsul mișcării protestatare, anti-oligarhice, care a luat avânt în 2015. La fel, nici partidele politice constituite ulterior, PAS și PPDA, nu sunt „izotopii” unei clase politice compromise, care-și mai spune din inerție „proeuropeană”. Noile partide de opoziție și-au definit identitatea politică nu pe vechea linie de demarcație „proeuropeni versus pro-ruși”, ci pe lupta anticorupție și pe obiectivul scoaterii statului din captivitate oligarhică.
Astăzi, a te declara proeuropean sau pro-estic în Moldova nu mai înseamnă mare lucru. I-am văzut pe unii și pe alții – Partidul Democrat și PSRM –, împărțind puterea, colaborând fructuos pentru a ține Republica Moldova în afara Europei, mimând o confruntare doar pentru a stoarce bani din Occident, bani pe care Rusia nu-i are. Rusia îți ia, nu-ți dă, asta o știm foarte bine din istorie!
În amalgamul politic moldovean diferența o face abordarea morală, nu doctrinele, însă chestiunea identitară nu poate fi neglijată: în turul doi al alegerilor din Chișinău anume votul geopolitic a tranșat lucrurile.
După victoria lui Andrei Năstase – un opozant al actualei guvernări, al sistemului mafiot instaurat în Moldova –, mulți comentatori vorbesc despre dificultățile mandatului său de numai un an. Noul primar va fi sabotat de putere și de majoritatea socialistă din Consiliul Municipal, dar va fi presat deopotrivă și de nevoia obținerii unor rezultate bune la primărie.
Andrei Năstase și echipa sa pot face destul de repede câteva lucruri vizibile. De pildă: să pună ordine în finanțele primăriei, în balanța de venituri/cheltuieli, să debirocratizeze serviciile primăriei, să facă din primărie o instituție transparentă, prietenoasă cu cetățenii. Să aibă o comunicare permanentă cu publicul: oamenii trebuie să știe ce a găsit Andrei Năstase la preluarea funcției, ca să nu-i reproșeze lucruri de care el nu se face vinovat, ci să-i aprecieze soluțiile, voința de a merge mai departe.
Noul primar de Chișinău trebuie să-și rămână fidel programului electoral, să demonstreze rigoare, vigilență și corectitudine, să evite capcanele mieroase, propunerile „de nerefuzat”, încercările de mituire. Sloganul „O primărie fără corupție!” s-ar cuveni să fie deviza mandatului său, întrucât toată lumea va sta cu ochii pe el, și prietenii, și adversarii.
Să colaboreze cu angajații onești ai primăriei, să nu fie arogant, să nu facă promovări exclusiv pe linie de partid, să atragă profesioniști prin concurs, așa cum a și declarat imediat după alegeri.
Andrei Năstase va avea nevoie și de susținerea partenerilor externi, în special a primarilor din România care și-au anunțat deja, mulți dintre ei, dorința de a-l ajuta, de a-i transfera experiență. Chișinăul, apoi, nu se poate lipsi de niște acorduri de colaborare și investiții cu marile capitale ale Europei: Paris, Berlin, Roma, Londra ș.a., de proiecte strategice de infrastructură.
Primăria Chișinăului va fi, practic, „vitrina” integrității și a capacităților manageriale pentru întreaga Opoziție anti-oligarhică în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă. Mai ales că aceasta are în față lecția amară a guvernărilor declarat proeuropene care porneau cu mari speranțe, acum 9 ani, bucurându-se de o imensă simpatie și de un sprijin financiar fără precedent din partea Occidentului, pentru ca în cele din urmă să eșueze în corupție, duplicitate și-n jocuri politicianiste, jocuri care pe unul l-au dus în pușcărie, iar pe celălalt l-au făcut să acapareze întreaga putere în stat, și să vrea să o păstreze chiar și cu prețul încălcării unor norme democratice fundamentale.
Opoziția nu-și poate permite nicio relaxare. Urmează alegerile parlamentare. Aici marea problema e legea electorală bazată pe sistemul mixt, votată de PD și PSRM într-un mod scandalos, sfidând recomandările Comisiei de la Veneția și ale Occidentului în general. Legea trebuie schimbată sau măcar să se introducă turul 2 la circumscripțiile uninominale – alegerile din Chișinău au demonstrat cât de importante și cu adevărat juste sunt alegerile în două tururi. În caz contrar, socialiștii își vor asigura victorii „absolute” de numai 15-20% în circumscripțiile din Chișinău și din provincie, iar Moldova se va pomeni cu un parlament total nereprezentativ.
Schimbarea, modificarea legii electorale este o urgență. Ne așteptăm ca partenerii externi, cei care mențin Moldova pe linie de plutire, să pună presiuni mai mari asupra Partidului Democrat. Acesta se declară pro-european dar servește pe tavă Republica Moldova forțelor pro-ruse, după ce a votat o lege electorală profund inechitabilă și nedemocratică.
Această contradicție, care persistă doar pentru că unii șefi ai PD-ului au probleme cu justiția, trebuie rezolvată: ori cu Putin, și atunci adio Europa, adio finanțare!, ori cu lumea civilizată, și-n acest caz ne vom comporta așa cum am fost învățați (sper) cu toții, de mici, în familie și la școală: „Să nu minți, să nu furi, să-ți respecți părinții și dascălii!…”
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
