Avionul malayzian de pasageri doborând peste estul Ucrainei în iunie 2014 a fost lovit de o rachetă de tip „Buk” , aparținând unei unități militare ruse. Aceasta este concluzia anchetei internaționale, condusă de Olanda, la care au participat experți din Australia, Belgia, Malayzia, Olanda și Ucraina, iar rezultatul a fost anunțat astăzi, joi 24 mai, la o conferință de presă la Utrecht.
Zborul MH17, cu 298 de persoane la bord, a fost doborât pe 17 iulie 2014 peste Donețk. Nu a fost nici supraviețuitor, iar cele mai multe victime erau cetățeni olandezi.
Racheta Buk-TELAR, care a lovit avionul, a precizat anchetatorul olandez Wilbert Paulissen, „provenea de la Brigada 53 antiaeriană cu baza la Kursk, în Rusia”, iar „brigada 53 face parte din forţele armate ruse”, a adăugat el. Ca urmare a acestui anunț, premierul olandez aflat în vizită în India, a decis să se întoarcă imediat acasă pentru o ședință de urgență a guvernului.
„Toate vehiculele dintr-un convoi care a transportat racheta aparţineau forţelor armate ruse”, a mai spus anchetatorul olandez.
În septembrie 2016, anchetatorii internaţionali ajunseseră deja la concluzia că racheta fusese adusă din Rusia înainte de a fi lansată de pe teritoriul din estul Ucrainei controlat de separatişti proruşi. Totuşi, ei nu au indicat cine anume a tras proiectilul.
Până acum, echipa internaţională de anchetă a reconstituit minuţios traseul efectuat de convoiul militar de la Kursk, care a traversat frontiera ucraineană, utilizând fotografii şi înregistrări video.
Potrivit anchetatorului Wilbert Paulissen, racheta Buk are „numeroase caracteristici unice care în sine pot constitui un fel de amprentă digitală a rachetei”.
Ancheta internațională, condusă de Olanda, are acum în vizor circa 100 de persoase care ar fi putut fi implicate „direct și activ” în doborârea avionului de pasageri, dar niciun nume nu a fost făcut public încă. Motivul este că anchetatorii vor să dea publiității nume numai după au strâns suficiente dovezi pentru a cere și inculparea suspecților. Olanda a anunțat deja că orice proces legat de acest caz va avea loc în Olanda, în acord cu țările participante la ancheta internațională.
De la bun început, Rusia a negat orice amestec sau responsabilitatea pentru doborârea avionului.