Declarațiile directorului companiei românești de gaze Transgaz, Ion Sterian, precum că începând din 1 octombrie prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău ar putea alimenta R. Moldova cu gaze rusești a luat prin surprindere pe unii experți.
Gazoductul construit de România pe bani europeni era văzut până acum ca o sursă alternativă față de monopolul Gazprom și al companiei fiice Moldovagaz. În noile împrejurări gazele rusești nu ar mai veni prin Ucraina, ci prin România. Și atunci pentru ce a fost nevoie de această investiție, se întreabă aceeași critici.
Gazoductul Iași-Ungheni cu prelungirea acestuia până în suburbiile Chișinăului a fost finalizat în august anul trecut, dar rămâne nefolosit pînă în prezent, din cauza unor probleme tehnice pe teritoriul României, dau asigurări decidenți de la Chișinău.
Până la sfârșitul lunii august-începutul lunii septembrie, urmează a fi puse la punct stațiile de comprimare Onești și Gherăiești, a declarat zilele trecute la un forum energetic directorul Transgaz, Ion Sterian, citat de portalul Profit.ro. Șeful companiei românești a mai spus că acum se află în discuție cu Moldovagaz pentru a transporta metan din Rusia, începând din 1 octombrie, pe acest gazoduct. Declarația a fost o adevărată surpriză pentru cei care așteptau gaze din vest.
Vestea bună e că acest gazoduct va fi finalizat și utilizat, până la urmă, remarcă experta de al București Ana Otilia Nuțu. Întrebarea este cine va semna contract cu cine pentru combustibilul transportat pe această conductă. Ori în România există trei operatori, două companii locale și Gazprom, gigantul rus asigurând cam 20-30% din piață.
„Sigur că întrebarea va fi ce se va transporta pe conducta asta? În mod normal când ai o piață foarte interconectată, sunt mai mulți producători, importatori care pun toți gazul ca într-un fel de găleată și fiecare consumător extrage din găleata respectivă, deci nu poți să spui exact că vine o moleculă de la Gazprom, sau de la Petrom, sau de la Romgaz. Eu, consumatorul, dacă, de exemplu, fac un contract cu un producător, contractul acesta înseamnă că producătorul respectiv bagă 100 în găleată și eu extrag 100 din găleată, așa că molecula poate să vină de oriunde”.
Cel mai important lucru nu este țeava în sine, ci regulile corecte pentru toți jucătorii de pe piață
Chiar dacă gazele rusești vor fi mai ieftine decât cele de peste Prut, care oricum sunt foarte limitate, noua conductă va oferi alternativă și nu va mai exista riscul de a fi șantajat pe acest subiect, explică Ana Otilia Nuțu. Reprezentata organizației Expert-Forum din Bucureşti spune că România ar putea avea acces, în câțiva ani, și la alte surse de gaze: din Marea Neagră, de la azeri prin coridorul sudic, de la viitoarele terminale de gaz lichefiat din Croația și Grecia. Acest potențial combustibil va putea fi pompat și spre Chișinău, odată ce conducta va fi funcțională. Dar cel mai important lucru, punctează Ana Otilia Nuțu, nu este țeava în sine, ci regulile corecte pentru toți jucătorii de pe piață.
„Să nu ne trezim că Moldovagaz, care este controlată de Gazprom, găsește o chichiță tehnică prin care nu poate să importe gaz din România și ANRE-ul nu este suficient de puternic încât să spună: Nu se poate așa ceva, trebuie să fie aplicată legea! Să fie acces nediscriminatoriu la conducte pentru toată lumea care vrea să transporte gaz prin aceste conducte. Petrom și Romgaz sunt niște companii care funcționează după niște criterii comerciale. Gazprom e dispus să livreze gaz fără să ia bani două decenii. Nu poți să concurezi cu asta”.
Un alt expert în probleme energetice, fostul director general al ANRE, Victor Parlicov spune că acum contează mai mult ca gazoductul să fie funcțional decât originea gazelor. În plus, contextul regional e de așa natură că metanul produs de ruși va rămâne dominant în următorii ani, adaugă Parlicov.
Problema era că noi nu aveam nicio alternativă gazului de la Gazprom
„Infrastructura de interconexiune a gazoductelor oferă opțiuni, instrumente și pârghii de negociere indiferent de la cine tu într-un final o să procuri sursa energetică. Problema noastră până în 2020 a fost nu faptul că prețul gazului de la Gazprom era mare sau mic, problema era că noi nu aveam nicio alternativă gazului de la Gazprom și din cauza asta Gazprom avea posibilitatea să impună prețul după bunul plac”.
Așa cum Lituania a continuă să importe gaze rusești după construcția terminalului de recepției a gazului natural comprimat, negociind un preț mai mic cu 35%, tot astfel, speră Victor Parlicov, în nouă conjunctură Chișinăul va putea îndrăzni să deschidă negocierile pe un subiect pe cât de vechi pe atât de dureros – datoriile pentru regiunea separatistă din estul Republicii Moldova.
