Linkuri accesibilitate

Confuzie în Parlament: cine este la putere și cine este în opoziție după prezidențiale și destrămarea majorității PSRM-PD?


Pentru a doua zi consecutiv, deputații au continuat astăzi să voteze legi cu majorități impresionante, chiar dacă în parlament nu există o majoritate parlamentară oficială. Înainte de startul campaniei pentru alegeri prezidențiale, o asemenea majoritate exista, fiind formată de Partidul Socialiștilor și de Partidul Democrat. La reluarea ședințelor plenare ale parlamentului, după o pauză de peste două luni, această majoritate nu mai există, iar toată lumea vorbește despre nevoia de a dizolva parlamentul fragmentat și a convoca alegeri parlamentare anticipate: de la președintele în exercițiu Igor Dodon, care a pierdut alegerile, urmând să revină la șefia socialiștilor, până la președinta aleasă, Maia Sandu, care a câștigat alegerile cu un scor fără precedent. În ciuda confuziei - există majoritate parlamentară, nu există – astăzi au fost adoptate cu spor multe legi.

Link direct

S-au votat și norme care vizează răspunsul la pandemia de coronavirus. Speakerul Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a fost foarte categorică în raport cu colegii săi din Parlament și mai ales față de modul în care aceștia poartă masca de protecție:

„Stimați deputați, stimați colegi, vă rog pe toți să îmbrăcați măștile pe nas și pe gură, nu pe barbă și toți ca unul să fiți în măști”, a fost îndemnul Zinaidei Greceanîi.

Zinaida Greceanîi
Zinaida Greceanîi

De asemenea, Parlamentul a adoptat o inițiativă legislativă care prevede micșorarea substanțială a amenzilor pentru încălcarea normelor antiepidemice. Poliția nu mai dă de o vreme asemenea amenzi după ce sancțiunile ridicate, date în primăvară și în vară, au dus la contestații în justiție și la o decizie a Curții Constituționale.

Proiectul prevede întâi de toate amenzi mai mici pentru cei care nu vor respecta măsurile de prevenire a infectării cu COVID-19. O persoană ce a încălcat cerințele antiepidemice risca până acum o amendă de până la 25 mii de lei. După adoptarea legii amenda este între 2000 – 5000 de lei. În ce privește persoanele juridice sancțiunea va constitui între 10 mii și 35 de mii, în comparație cu maxima de 75 de mi de lei, cât era până în prezent.

Totuși, epopeea amenzilor a creat o confuzie în societate. În vara acestui an, săptămânalul de investigații „Ziarul de Gardă” scria că judecătorii ajung să respingă plângerile poliției pentru că, pe de o parte, agenții constatatorii nu se prezentau la proces, pe de altă parte, oamenii legii nu aveau suficiente probe care să demonstreze vina persoanei care a fost amendată. Într-un final, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională amenda minimă în mărime de 22 500 de lei pentru persoanele fizice.

Totodată, deputații au obligat Comisia națională de sănătate publică să prezinte de fiecare dată pe site-ul guvernului deciziile pe care le ia. Până acum aceste decizii se publicau cu întârziere, nimeni nu știa când o să apară ca să le poată vedea și nici nu se ducea o evidență permanentă a hotărârilor emise de către Comisie.

Și acest proiect și altele au fost votate cu majorități impresionante de aproape 80 de deputați – atâția erau în sală în momentul votului, așa încât acest lucru a creat confuzie pentru mulți, cine e la putere, cine e în opoziție, inclusiv pentru deputatul independent Octavian Țîcu care i-a adresat această întrebare socialistului Vasile Bolea.

Octavian Țîcu: Dle Vasile Bolea, ați folosit în mai multe rânduri în discursul Dvs formula „opoziția”. Vreau să știu cine este opoziția în Parlamentul actual?

Zinaida Greceanîi: Vă răspund eu, toate fracțiunile sunt în opoziție!

Octavian Țîcu: Din cîte știu, Partidul Democrat s-a retras de la guvernare. Vreau să știu cine reprezintă majoritatea în Parlament, cine este opoziția, ca să avem o claritate.

Vasile Bolea: Reieșind din votul care este dat de către plenul Parlamentului pe proiectele care ieri și azi au fost dezbătute: toți suntem la guvernare! Și Dvs. inclusiv!

Zinaida Greceanîi: Una este foarte cert: că nu există o majoritate parlamentară după ce s-a destrămat acea majoritate dintre PSRM și PD.

Înainte de campania prezidențială, în Parlament era o majoritate formală din socialiștii președintelui Igor Dodon, inclusiv Zinaida Greceanîi și Vasile Bolea și de Partidul Democrat al lui Pavel Filip și Dumitru Diacov, democrații ieșind din coaliție după primul tur de scrutin, când s-a văzut că poate câștiga Maia Sandu. Acum se vorbește despre parlamentare anticipate, dar acest Parlament mai poate funcționa aparent și așa cu majorități conjuncturale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG