Sâmbătă, 2 martie, au fost comemorate victimele și eroii războiului din Transnistria, pe care Rusia l-a declanșat împotriva Republicii Moldova acum 27 de ani. Primul atac al forțelor separatiste asupra comisariatului de poliție moldovean de la Dubăsari s-a produs pe 2 martie 1992, în ziua în care la New York, la sediul ONU, era înălțat pe catarg steagul Republicii Moldova independente. Semnificativă coincidență!
Acel război în care au murit 312 de civili și 822 de combatanți de ambele părți și care a lăsat 3 500 de răniți (potrivit unor statistici), a constituit, se poate spune, un tragic act fondator, un certificat de naștere însângerat al Republicii Moldova, ca stat cu vocație europeană și aspirații democratice.
Din păcate, în toți cei 27 de ani scurși de la evenimentele dramatice din primăvara-vara anului 1992, aceste valori – independența, democrația, identitatea românească – au fost puse la îndoială, nu doar din cauza regimului separatist de la Tiraspol și a influenței rusești care a continuat să se manifeste în diverse forme, mai fățișe sau mai insidioase, ci mai ales ca urmare a duplicității, lașității, inconsecvenței clasei politice de la Chișinău.
La ceremonia ținută sâmbătă, la monumentul „Maica îndurerată” din Chișinău, ridicat în memoria ostașilor basarabeni căzuți în luptele din Transnistria, Pavel Filip, premierul în exercițiu, a vorbit pătruns de compasiune, despre curajul celor care și-au sacrificat viața în acel război și s-a referit la dezideratul retragerii trupelor rusești din stânga Nistrului, enunțat de la înalta tribună a ONU.
E bine că există o consecvență a guvernanților moldoveni în ce privește preocuparea pentru evacuarea armatei ruse, doar că anihilarea separatismului este sabotată pe plan intern chiar de ei. Faptul că Moldova băltește în sărăcie, că își subminează propriul obiectiv de integrare în Lumea liberă, că a dezamăgit crunt forurile europene care au dorit sincer să ne ajute, ignorându-le recomandările și rezoluțiile, toate acestea fac ca rezolvarea problemei transnistrene, evacuarea armatei ruse și restabilirea integrității teritoriale a statului să fie mereu amânate.
Gaura neagră numită Transnistria este folosită pragmatic de guvernările de la Chișinău....
Starea de conflict, gaura neagră numită Transnistria, aflată în afara legislației internaționale și a controlului oficial al statului moldovean, este folosită pragmatic de guvernările de la Chișinău. S-a scris destul de mult despre afacerile din domeniul energetic, despre relațiile speciale ale clanurilor oligarhice de pe cele două maluri ale Nistrului, chiar dacă FSB-ul rusesc schimbă cam din 5 în 5 ani echipele de la conducerea regimului separatist. Guvernații moldoveni găsesc limbaj comun cu toate grupările de la Tiraspol, împart frățește profiturile unei relații oneroase. Ultimul exemplu de colaborare reciproc avantajoasă este „carnavalul electoral” cu transnistreni plătiți și aduși organizat cu autobuzele să voteze pentru PD și PSRM.
Din spatele acestei imagini a „turiștilor electorali” din stânga Nistrului, care pe mulți dintre noi ne-a oripilat și i-a șocat și pe europarlamentarii care au luat în dezbatere scrutinul din 24 februarie din Moldova, răzbate cinismul potentaților de la Chișinău și totala ignorare a interesului național. Așa încât mulți s-au întrebat, amar-ironic, ascultându-l pe premier, dacă la acea ceremonie consacrată memoriei eroilor căzuți în războiul contra separatismului transnistrean guvernanții de la Chișinău i-au invitat și pe prietenii lor de la „Sheriff” Tiraspol, cei care au adus voturi prețioase – evident, pentru „suveranitatea” și „independența” Republicii Moldova! –, la alegerile parlamentare tocmai încheiate.
Cam aceasta e consecvența guvernanților moldoveni când vine vorba de conflictul transnistrean. Imediat după scrutinul din 24 februarie se vorbește intens în Republica Moldova și despre o altă virtute politică: flexibilitatea.
Campionul acestui discurs a devenit Partidul Democrat. El se vrea atât de flexibil și de înțelept, atât de pătruns de grija pentru destinele țării, încât se vede după alegeri (când armele din campanie au fost atârnate în cui) ca un liant al tuturor forțelor politice și mai ales ca un salvator al situației pe care tot el, PD-ul, a creat-o.
După ce a purtat un adevărat război mediatic împotriva „binomului PAS-PPDA”, echivalent cu o execuție la ore de maximă audiență, după ce a manifestat ostilitate și dispreț față de cetățenii din Moldova și din străinătate care au votat Blocul ACUM (sau care ar fi vrut să-l voteze, dar au fost împiedicați de o restricție abuzivă), după ce și-a croit o lege electorală împreună cu socialiștii, fără să ia în seamă recomandările forurilor europene și criticile Opoziției de la Chișinău, care a protestat săptămâni în șir în fața parlamentului – ce „pistă de dialog” ar fi fost dacă s-ar fi acceptat măcar mixtul în două tururi, ar fi fost o primă probă de colaborare între partidele care se declară proeuropene! –, azi, Partidul Democrat lansează către Blocul ACUM un porumbel al păcii cu crenguță de măslin în cioc, recte: către cei pe care îi acuza, până de curând, de „trădare de patrie” (dosarul „Open Dialog”), de aflare în solda intereselor rusești.
Mai mult: într-un interviu de ieri, 5 martie, liderul PD, Vlad Plahotniuc, face responsabilă Opoziția proeuropeană de o eventuală criză politică și chiar de declanșarea unor alegeri anticipate, pentru că nu vrea să discute cu el formarea unei coaliții de guvernare.
Cred că tocmai în momentele de criză și tensiune se cuvine să demonstrezi consecvență...
Urmărești această „narațiune” (cum i se spune mai nou delirului politicianist) și rămâi surprins. Adică, stai așa: construiești o campanie în care îți desființezi adversarul, arunci în el cu cele mai sinistre învinuiri, creezi probleme artificiale pentru alegătorii din țară și din străinătate, comiți fraude cât pentru trei scrutine – încălcări documentate de Opoziție – și, după alegeri, când constați că nu ți-au ieșit pasiențele, adică un rezultat care să-ți asigure majoritatea, declari că tot Blocul ACUM e de vină… Nu e prea mult? Ieri, rigiditate și surzenie maximă, azi – „flexibilitate”, invitație la dialog că, deh, „țara trebuie guvernată, oamenii n-au votat pentru anticipate”.
Această atitudine sfidătoare rezumă întregul comportament al politicienilor moldoveni post-sovietici. Când au puterea – de preferat puterea absolută! – nu țin seama de nicio regulă, trec cu șenilele peste oameni și peste instituții. Când lucrurile sunt mai nesigure, vor dialog, negociere, dar nu au în cap decât discreditarea partenerului și restabilirea vechii supremații.
Cred că tocmai în momentele de criză și tensiune se cuvine să demonstrezi consecvență, să aperi niște valori – vorbim despre Blocul ACUM al Opoziției proeuropene. Valorile sunt ancorele care te ajută să nu derapezi. Pentru ele te-au votat oamenii, nu pentru a le îngropa în alianțe improprii și maligne…
Așa cum știm, politica implică deopotrivă consecvență și flexibilitate, într-un dozaj atent calculat. Consecvența sunt cărămizile unei construcții, flexibilitatea e mortarul care le ține grămadă. Dacă transformi însă totul – și mortar, și cărămizi – într-o materie moale, incertă, nevertebrată, în locul edificiului dorit vei obține, la final, o grămadă de moloz.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
