Linkuri accesibilitate

Turismul „electoral” și beneficiarii lui


Alegători transnistreni la secția de votare din Coșnița, Dubăsari, 24 februarie 2019
Alegători transnistreni la secția de votare din Coșnița, Dubăsari, 24 februarie 2019

La alegerile parlamentare din 24 februarie au participat peste 37 mii de votanți cu domiciliul în localitățile necontrolate de autoritățile constituționale.

Atunci când a remis rezultatele alegerilor parlamentare Curţii Constituționale, Comisia Electorală Centrală a spus că instanța se va pronunța dacă eventualele încălcări admise în timpul scrutinului influențează sau nu rezultatul final. Majoritatea sesizărilor din ziua alegerilor se refereau la transportarea organizată a alegătorilor din Transnistria şi posibila oferire de bani votanților, fapt ce ar fi dus ca un număr record de cetățeni din această regiune să participe la alegeri. Poliția investighează acest caz şi a anunţat că va oferi o soluţie până la examinarea la Curtea Constituțională.

În ziua alegerilor zeci de autocare şi microbuze au transportat cetățenii cu drept de vot de peste Nistru în localitățile în care și s-a permis să voteze. Iar unii votanţi au spus jurnaliștilor că li s-a promis bani. Câţiva concurenţi s-au acuzat reciproc de transportarea organizată a alegătorilor şi posibila corupere a lor. Mai mult, liderii blocului ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase, au cerut anularea alegerilor în aceste circumscripții.

Un alegător din Transnistria recunoaşte că i s-au promis bani pentru vot
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:30 0:00

Transportul organizat nu constituie o încălcare, a declarat preşedinta CEC, Alina Russu. Zilele trecute, şeful misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch, a afirmat într-un interviu că a existat transport organizat, dar că el nu poate să aprecieze de către cine şi în beneficiul cui.

La alegerile parlamentare din 24 februarie au participat peste 37 mii de votanți cu domiciliul în localitățile necontrolate de autoritățile constituționale, o cifră record care e de mai mult de două ori mai mare decât precedentul record din turul doi al prezidențialelor din 2016.

Pe liste de partid sau în circumscripția națională, alegătorii din această regiune au votat în proporție de peste 51% pentru Partidul Socialiştilor, urmat de Partidul Democrat - 15,5%, PCRM - 10% şi Partidul Şor – 7%. În cele două circumscripții uninominale au ieşit învingători independenții Alexandr Oleinic şi Viorel Melnic, care i-au depășit pe candidații socialişti de mai mult de două ori. Despre primul se știe că a fost deputat şi ministru din partea AMN, iar despre al doilea se spune că ar fi un apropiat al primarului de Orhei Ilan Şor, în trecut viceministru al economiei.

Cum a fost posibil un rezultat diferit în circumscripții faţă de lista de partid? Maxim Lebedinschi, reprezentantul PSRM la CEC, a spus că şi pe ei i-a mirat acest aspect, din care cauză formaţiunea a depus sesizare la Inspectoratul General de Poliţie.

„Am văzut mai multe mesaje şi pe reţelele de socializare, şi în spaţiul media, aveam semnale inclusiv din teritoriu precum că există cazuri de tentativă de corupere a alegătorilor, pe ce motiv şi ne-am adresat şi la Comisia Electorală Centrală, şi la IGP”.

Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului General de Poliţie, Mariana Beţivu, sesizarea socialiştilor în ce priveşte transportarea organizată şi posibila corupere a alegătorilor se investighează şi că până la data examinării la Curtea Constituţională va exista o soluţie.

În ajunul alegerilor, preşedintele Igor Dodon, liderul informal al socialiştilor, a declarat că reprezentanţii companiei Sheriff ar fi co-organizatorul caravanei de autobuze în regiunea secesionistă, care ar fi acţionat în favoarea Partidului Democrat al lui Vladimir Plahotniuc.

Directorul de programe de la Asociația Promo-Lex, Pavel Postică
Directorul de programe de la Asociația Promo-Lex, Pavel Postică

Şeful misiunii de observatori din partea Asociaţiei Promo-LEX, Pavel Postică, spune că la scrutinul parlamentar au fost în total documentate 59 de cazuri de oferire de recompense materiale, majoritatea în secţiile unde au votat alegătorii din regiunea transnistreană. Aceste recompense începeau de la 200 de lei până la 400 de lei, 20 de dolari sau 20 de euro. Cele mai multe astfel de nereguli ar fi fost comise de Partidul Şor – 25 de cazuri, PD - 14 cazuri, PSRM – 4 cazuri.

Asociaţia Promo-LEX este specializată şi pe monitorizarea respectării omului în regiunea transnistreană.

Recompensele începeau de la 200 de lei până la 400 de lei, 20 de dolari sau 20 de euro...

L-am întrebat pe Pavel Postică dacă ar fi fost posibilă organizarea alegătorilor fără a avea ajutoare în regiunea necontrolată de Chişinău.

„Anterior, la majoritatea scrutinelor au existat blocaje şi piedici în special din partea aşa-ziselor forţe de securitate şi control vamal a reprezentanţilor administraţiei separatiste. Nu am atestat astfel de cazuri acum, deci, practic a fost o deschidere, lucru care într-adevăr a afectat numărul de alegători care a participat la votare”.

În ce priveşte corelarea scorurilor obţinute în această regiune cu cazurile de oferire de recompense materiale, Pavel Postică spune că instituțiile de drept trebuie să cerceteze această alegaţie şi să ofere răspunsuri.

Chiar dacă unele partide ar fi recurs la mituire pentru a-i motiva pe alegătorii din raioanele de est să le voteze, directorul de programe de la Asociaţia Promo-LEX este convins că aceşti cetăţeni, mai puţin informaţi, ar vrea să participe la viaţa politică din Republica Moldova.

Previous Next

XS
SM
MD
LG