Comisia Electorală Centrală a renunțat la ideea deschiderii unui număr spectaculos de secții de votare în Rusia pentru alegerile prezidențiale moldovene din 1 noiembrie, pregătindu-se să aprobe numai 17 secții, a spus Europei Libere președintele CEC, Dorin Cimil.
Chiar și așa este o creștere față de alegerile precedente, dar nu de tocmai cinci ori după cum s-a vehiculat inițial. Criticate de opoziție că l-ar favoriza pe președintele Igor Dodon, autoritățile electorale par să facă un pas înapoi, dar nu renunță la o altă reglementare controversată prin care au limitat restricționat deja capacitatea partidelor de a-și sprijini financiar candidații la prezidențiale.
Numărul de secții de votare în străinătate e o chestiune care influențează scrutinele moldovene, R. Moldova fiind un stat cu un număr imens de cetățeni care muncesc în afară. Tradițional, candidații de dreapta își pun speranța în cei care muncesc în vest, iar cei de pe stânga sunt mai preferați în est, de aceea întrebarea câte secții se vor deschide într-o parte sau alta e o temă permanentă de controverse.
De această dată, disputa a izbucnit în momentul în care Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a propus o creștere spectaculoasă, de cinci ori, a numărului de secții în Rusia - potrivit acelei propuneri în acea țară ar fi urmat să funcționeze la prezidențialele din 1 noiembrie tocmai 38 de secții – asta pe fundalul unor dovezi aduse de presă că preînregistrările, adică solicitările cetățenilor trimise comisiei pentru această țară, ar fi fost multe fictive.
În fața valului de critici, rezumate toate la una și aceeași idee și anume că autoritatea electorală s-ar fi aliniat instituțiilor publice care îl ajută pe Igor Dodon să obțină o nouă victorie, Dorin Cimil, președintele CEC, ne-a spus vineri, la revenirea dintr-o călătorie la Strasburg, unde a purtat discuții despre corectitudinea viitorului scrutin în Comisia de la Veneția, că numărul real de secții în străinătate va fi mult diminuat față de ce s-a propus inițial:
“Rusia – 17, România – 12, SUA – 12, Franța – 8, Italia – 30. 202 a fost o testare, o tatonare a situației, să vedem ce și cum. Real, acum este posibil de deschis 136 de secții de votare.”
Între criticile legate de condițiile în care vor trebui să voteze cetățenii moldoveni aflați la muncă în străinătate e și ideea celor care cred că autoritățile de la Chișinău defavorizează șansele proeuropenilor și atunci când, știind de limitările pe care le dictează pandemia, nu au propus vreo măsură de alternativă pentru sporirea accesului acestor cetățeni la urnele de vot, cum ar fi mai multe zile de votare, aplicate în România vecină, sau votul prin corespondență, existent deja într-o mare majoritate de state ale lumii.
Într-o altă controversă, în care autoritatea electorală de la Chișinău a fost acuzată de mai mulți contracandidați de-ai lui Dodon că le-a interzis, din nou cu scopul de a-l favoriza pe actualul președinte, să utilizeze banii partidelor lor în campanie, iar personal lui Cimil i s-a cerut în legătură cu această acuzație și demisia, deznodământul a fost dictat deja de justiție, prin urmare nu ar mai fi nimic de făcut, sugerează la Europa Liberă, Dorin Cimil, șeful de la CEC:
„Da despre circulară ce pot eu să vă spun decât că e un act intern al CEC, care a fost supus controlului judecătoresc și avem deja soluție pe acest act – instanțele au declarat inadmisibile cererile de chemare a CEC în judecată.”
Într-o declarație recentă, trei europarlamentari conservatori cu funcții cheie în relația Parlamentului European cu Chișinău au criticat, însă, acel document al comisiei electorale de la Chișinău, spunând că, prin ea, Partidul Socialiștilor subminează de fapt integritatea procesului electoral.
Alte critici referitoare la integritatea viitorului scrutin au sunat din partea șefului misiunii diplomatice europene la Chișinău, Peter Michalko, care le reproșase autorităților că, timp de patru ani, nu au îmbunătățit legile ca să elimine carențele în împiedicarea utilizării resurselor administrative și a cultelor în campanie, semnalate de observatorii europeni după prezidențialele din 2016.
Să schimbi regulile de joc deja e târziu
Încă cu câteva săptămâni în urmă, Michalko le spunea autorităților că mai au timp să modifice codul electoral. Azi, Dorin Cimil, președintele CEC, susține: „E târziu. Mai avem câteva zile până la declanșarea campaniei propriu-zise. Să schimbi regulile de joc deja e târziu.”