Linkuri accesibilitate

Copiii revin în clasă, dar pericolul pandemiei nu a trecut


Autoritățile medicale de la Chișinău au atras atenția marți că incidența infectării cu COVID-19 rămâne foarte mare în orașe, în ciuda unei tendințe descrescătoare la care au contribuit cel mai probabil și cele două săptămâni în care copiii au învățat din nou online, de la distanță. Cum știm cu toții, situația s-a schimbat luni, 7 februarie, când s-au reluat lecțiile cu participare fizică, la școală. Trebuie, oare, să ne temem de o nouă curbă ascendentă? Și ce cred dascălii, copiii și părinții despre întoarcerea la școală – este mai bine așa, sau era mai bine deocamdată tot pe net, ca înainte?

Copiii revin în clasă, dar pericolul pandemiei nu a trecut
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:52 0:00

Pentru ultimele zile de învățământ online, autoritățile din educație au raportat peste 1100 de cazuri active printre elevi și circa 440 de infectări în rândul cadrelor didactice - statistici care ar urma să crească săptămâna viitoare, anticipează directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică, Nicolae Jelamschi. Potrivit lui, ar fi fost bine ca procesul educațional la distanță să fie prelungit cu cel puțin o săptămână, pentru a diminua tendința de răspândire a noii variante Omicron, care a devenit dominantă în Republica Moldova și este considerată mult mai contagioasă.

Numărul elevilor care s-au infectat a crescut considerabil în ultimele săptămâni, însă această evoluție nu a făcut ca școala virtuală să atragă mai mulți susținători. Din contra, majoritatea celor antrenați în procesul de educație și-au întărit poziția că învățământul la distanță nu este eficient, sugerează Elena Cernei, directoarea Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din capitală. Managera spune că între timp, procesul de învățare la distanță a devenit mai organizat, totuși departe de așteptările celor care vor să facă studii de calitate:

„Copiii vor la școală și profesorii tot vor să facă lecții offline, nu online. În general, lumea cam s-a săturat de starea asta, de mijloacele astea tehnice. Nu prea le place, nici elevilor, nici profesorilor nu le place. Elevii nu însușesc așa cum trebuie când e la distanță, deși noi parcă ne-am obișnuit, ne-am asigurat cu mijloace tehnice, dar oricum nu este ceea ce este la clasă. Profesori mai mulți am avut bolnavi.”

Îmbolnăvirea concomitentă a câtorva profesori este cea mai mare dificultate despre care vorbesc managerii, iar așa cum găsirea unor înlocuitori este practic imposibilă, dascălii infectați și-au predat în continuare orele, mai spune Elena Cernei.

Vorbim despre protecția sănătății și vieții și a copiilor, a angajaților și cadrelor didactice

Pe fundalul creșterii numărului de infectări, trecerea temporară a lecțiilor pe platformele digitale este justificată, dar nu și agreată, din aceleași considerente legate de rezultate, precizează Tamara Macari, directoarea liceului din satul Cărpineni: „Aici cumva este o balanță care trebuie să încline în două părți în același timp. Vorbim despre protecția sănătății și vieții și a copiilor, a angajaților și cadrelor didactice, vorbim și despre o calitate a învățământului la distanță. Școala respectă măsurile, un grup de clase, V-VIII intră la clase la 8.25. Alt grup de clase, IX-XII la 8.30. Diferența de cinci minute face ca pe etaje, în pauză, să fie mai puțini copii.”

Regula valabilă pentru toate instituțiile de învățământ este că la depistarea un caz pozitiv la COVID, toată clasa trece să studieze pe online timp de două săptămâni.

Ce soluții au la îndemână părinții care s-au pomenit într-o asemenea situație și nu au condiții de muncă potrivite? Urmare a unei hotărâri de guvern din luna decembrie anul trecut, în toate cazurile de suspendare a procesului educațional cu prezență fizică, unuia dintre părinții care au copii de până la 12 ani, i se acordă zile libere, cu acordul angajatorului.

Ala Revenco, directoarea executivă a Asociației „Părinți Solidari” confirmă că sunt părinți care au făcut deja uz de această posibilitate, cerută cu insistență încă de la începutul pandemiei: „Timp de doi ani practic n-am avut mecanisme de susținere a părinților în situația de COVID și de învățământ la distanță, abia acum au apărut primele. Am avut câteva întrebări atât în grup, cât și la noi pe pagină, în care ne-au întrebat părinții cum pot aplica și le-am făcut referință la cadrul legal. Cel puțin o persoană care s-a adresat ne-a confirmat ulterior că a reușit să aplice și să obțină aceste zile libere. Deci, se poate, dar evident că va dura ceva timp ca și toți angajatorii să cunoască și să manifeste o anumită loialitate și solidaritate cu acești părinți.”

Ala Revenco spune că deși această măsură ușurează sarcina părinților, nevoiți să meargă la serviciu şi să-şi lase copiii nesupravegheați acasă atunci când se studiază online, autoritățile ar trebuie să recurgă cu mai multă reținere la măsura învățatului la distanță. Experiența ultimilor doi ani arată că educația virtuală pune în dificultate profesori, elevi care nu reușesc să asimileze informația inclusiv pe cei care nu se pot conecta la ore în lipsa echipamentelor necesare.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG