Mai puțin politică identitară și mai mult politică de bună guvernare, de asta ar trebui să se ghideze politicieni români care vor să ajute cu adevărat Republica Moldova, este de părere Corina Rebegea, directoarea programului pentru România la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene din Washington DC. Din punctul ei de vedere, istoria comună a populației din cele două state „a influențat lucrurile nu neapărat în modul pozitiv, intervenind foarte multe emoții”.
Corina Rebegea: „Foarte bine că poate contribui la construcția de grădinițe, drumuri ș.a.m.d., dar cred că a fost un model pentru Republica Moldova, sper să și continue, pentru că și situația din România e foarte complicată, din păcate. Poate să sprijine, probabil, mai mult Republica Moldova prin proiecte care conectează Republica Moldova de Uniunea Europeană. Sunt proiectele astea concrete pe infrastructura de transport de gaz, electricitate, infrastructura de transport – de ce nu? – relații comerciale și apoi sprijin politic.
Percepția a fost din partea multor analiști că atât la nivel oficial, cât și la nivel de angajamente între diferite grupuri politice sau non-politice n-a fost suficient sau n-a fost cel corect și că România ar fi putut să contribuie mai mult, inclusiv în sensul de a pune mai multă presiune pe forțele politice de la Chișinău ca să continue cu reformele. Acum cred că putem fi de acord că în foarte multe privințe reformele au încetat în Republica Moldova, din păcate.
După ce a fost momentul acela de ascensiune după semnarea Acordului de Asociere, România ar fi putut poate să influențeze mai mult felul în care se poartă dezbaterile aici, să se folosească mai puțin de dimensiunea asta electorală, care contează încă foarte mult pentru partidele politice românești, să acorde în general mai multă atenție asupra dinamicii politice de la Chișinău, pentru că câteodată mi se pare că în România se înțelege puțin sau prea puțin ce se întâmplă cu adevărat în Chișinău, cumva lucrurile sunt judecate printr-o paradigmă istorică care nu ajută foarte mult, încă trebuie să învățăm să înțelegem Republica Moldova așa cum este ea acum, felul în care lucrurile se pot schimba, ce fel de sistem de încurajări sau de promisiuni, dar și de sancțiuni se pot folosi pentru ca Moldova să continue să privească spre Vest. Și poate mai puțin politică identitară și mai mult politică de bună guvernare, ce înseamnă bună guvernare.”
Europa Liberă: Cum se întâmplă că, iată, ce este bun se preia mult mai greu decât ce este prost?
Corina Rebegea: „Glumeam cu niște colegi dintr-un ONG din România că acum se pare că România învață mai mult de la Republica Moldova decât invers. Corupția a fost parte din sistemul politic și înainte de ’89-’91 în cazul Republicii Moldova și după foarte mult. În Republica Moldova cred că modelul acesta de guvernare în care nu contează normele, instituțiile, ci mai mult persoanele, relațiile, banii pe sub masă ș.a.m.d. cred că e inspirat și de Federația Rusă.
E mult mai ușor ca politicienii să-și urmărească interesele în felul acesta, evadând astfel regulile de transparență și ochiul opiniei publice. Și vedem un fel de regres în sensul acesta și în România, dar și în alte țări din Uniunea Europeană, unde politica devine mai personalizată, mai concentrată în persoana liderului, mai axată pe o relație emoțională cu electoratul și mai puțin pe o relație, să zicem, rațională, procedurală, mai puțin pe participarea cetățenilor, ci mai mult pe cooptarea cetățenilor, pe coruperea cetățenilor.”
Europa Liberă: Dar asta vine la pachet cu foarte multe consecințe pe termen lung?
Am văzut foarte puțină viziune pe termen lung în cazul statelor membre NATO sau UE, oamenii și-au pierdut proiectul politic de țară...
Corina Rebegea: „Da, bun, mie mi se pare că politicienii, cel puțin în regiunea noastră – includ aici și România, și Moldova, dar și alte state, chiar membre ale Uniunii Europene –, nu-și fac planuri pe termen lung. Planul este pe patru ani sau pe cinci ani, în funcție de cât de lung e ciclul electoral. Am văzut foarte puțină viziune pe termen lung în cazul statelor care sunt deja membre NATO sau UE, oamenii și-au pierdut proiectul politic de țară, dacă vreți. Cred că Republica Moldova în sensul acesta încă mai are dimensiunea asta aspirațională pe care poate să construiască foarte mult, și anume, intrarea în Uniunea Europeană. Acesta este un proiect de lungă durată și eu cred că e un proiect care aduce beneficii, în ciuda tuturor problemelor și euroscepticismului, și corupției care a rămas ș.a.m.d., eu cred că beneficiile sunt nete și sunt vizibile și le-au simțit foarte mulți dintre cetățenii din țările central și est-europene...”
Europa Liberă: Și în ce măsură credeți că este realizabil?
Corina Rebegea: „Cred că e realizabil, dar trebuie să se întâmple niște schimbări de structură, niște schimbări fundamentale și aș zice că asta începe cu statul de drept și cu instituțiile din sistemul judiciar. Aici e, de fapt, cheia, pentru că dacă nu ai un stat de drept puternic, dacă instituțiile judiciare, Procuratura, instanțele nu sunt independente, nu există niciun fel de predictibilitate juridică nici pentru cetățeni, deci cetățenii vor fi înclinați fie să devină parte din sistem și atunci au să zică: „Merge și așa, ne-am obișnuit, dăm acolo trei lei, 100 de lei, nu știu cât...”, politicienii vor rămâne de nepedepsit, iar investitorii nu vor dori să vină pe piața din Republica Moldova, pentru că nu au încredere că investițiile lor sunt protejate.”
Europa Liberă: Apropo de justiție. Ce ar trebui să se întâmple ca judecătorii să obțină libertatea pe care ar trebui s-o aibă această meserie?
Corina Rebegea: „Sunt două dimensiuni. Una e cea tehnică, să zicem, de expertiză profesională, de pregătire profesională și alta e cea politică. Să încep cu cea politică, pentru că aici mi se pare că e cheia, că am început discuția despre România. Dacă vă uitați la cum a fost progresul României în ceea ce privește statul de drept, reforma justiției, e foarte interesant de urmărit cum au evoluat și rapoartele Comisiei Europene. Deci, ele au început foarte tehnic, arătau iată ce legi trebuie adoptate, implementate, cum trebuie să funcționeze instituțiile, cum trebuie să arate statutul judecătorului, procurorului ș.a.m.d. Și acum în ultimii ani foarte mult ce vedem în rapoartele Comisiei Europene sunt îndemnuri către politicieni, către Parlament, de cele mai multe ori sunt să nu încerce să modifice legislația astfel încât să împiedice instituțiile din sistemul de justiție să funcționeze. Și cred că aici e, de fapt, cheia, pentru că în foarte multe dintre statele central și est-europene ce s-a văzut după aderarea la Uniunea Europeană e nu doar o relaxare, dar în permanență o încercare.
Și România e un foarte bun exemplu, și Bulgaria, de fapt, e cam în aceeași situație. Foarte multe încercări cu fiecare Guvern sau Parlament de a schimba un pic Codul Penal, de a schimba un pic legislația anticorupție, de a încerca măcar un pic să aducă judecătorii sau procurorii sub control, dacă se poate la minister sau nu știu unde, să schimbe un pic modul în care sunt numiți procurorii generali, în cazul României, și de la parchetele speciale.
Toate lucrurile astea se adună și asta începe de la decizia politică. Atâta timp cât nu ai angajament politic, solid și pe termen lung din nou, să nu te atingi de justiție, cred că restul e... E foarte dificil, adică poți să-ți trimiți oamenii la seminare de pregătire ș.a.m.d., n-o să se întâmple. Pe de altă parte și astea sunt importante. Din nou, în România ce am văzut, e o generație nouă de judecători și procurori, care au trecut prin Institutul Național al Magistraturii. Ce s-a întâmplat în breasla magistraților a fost că s-a creat un fel de sentiment de mândrie, deci oamenii au mândria asta profesională și vor să fie respectați, și vor să păstreze prestigiul profesiei de procuror sau de judecător.
Din nou sunt excepții, evident, dar în mare parte aș zice că asta e, vor să nu mai fie acuzați că sunt corupți și asta nu se mai întâmplă de foarte mulți ani. Deci a fost o schimbare de generații, nu ca vârstă, ci în sens de mentalitate și felul în care își înțeleg rolul în societate. Și am ajuns acum la o generație de judecători și procurori care încep să înțeleagă că nu sunt doar niște scribi, care așteaptă să vadă cum s-a mai schimbat legea peste noapte și apoi semnează o hotărâre în funcție de asta, ci sunt niște oameni care își dau seama că rolul lor este de a contribui la stabilitatea unui sistem de drept.”
Europa Liberă: Republica Moldova nu ar fi cazul atenția să și-o direcționeze poate mai mult spre țările baltice, care ar fi un model?
Corina Rebegea: „Deși uitându-mă la statele baltice și la Republica Moldova, modelul de dezvoltare a fost foarte diferit, cel puțin după ’91-’92. Poate să fie un model, într-adevăr, țări mici ca dimensiune, foste republici sovietice, dar traiectoria a fost foarte diferită, inclusiv în ceea ce privește politica externă și felul în care statele baltice s-au raportat, de exemplu, la relația cu Federația Rusă. Și la nivel intern, și identitar, dar și, dacă vreți, de construcție instituțională, iarăși diferențele sunt foarte mari. Mie personal mi se pare un model bun pentru Republica Moldova de atins.
E poate mai ușor sau poate a fost perceput ca fiind mai ușor pentru Republica Moldova să lucreze în parteneriat cu România, pentru că există afinitățile astea culturale, pentru că suntem vecini. Mi se pare că s-ar fi putut realiza mai mult pe relația asta și cred că într-un fel tocmai faptul că avem o istorie comună a influențat lucrurile nu în modul pozitiv neapărat, pentru că și de o parte, și de alta au intervenit foarte multe emoții care poate n-ar fi trebuit să fie acolo. Și atunci în loc să discutăm despre proiecte concrete, am discutat despre nu știu ce s-a întâmplat acum 200 de ani.
Vedem că la un moment dat va trebui să depășim, dacă într-adevăr va exista la un moment dat un proiect identitar, cred că el nu va avea succes și nu va fi niciodată realizabil dacă baza nu este construită. Și baza înseamnă relații politice corecte, relații economice foarte bune, adică sprijin concret pentru Republica Moldova ori să ajungă în familia statelor europene, ori aș spune că e în Uniunea Europeană, ori să ajungă un stat care are încredere că e pe drumul cel bun.”
