Linkuri accesibilitate

Criză umanitară în Gaza | Armistițiul Israel-Hamas ar putea fi prelungit


Membri ai Crucii Roșii așteaptă în Rafah, sudul Fâșiei Gaza, venirea ostaticilor eliberați de Hamas, 28 noiembrie 2023.
Membri ai Crucii Roșii așteaptă în Rafah, sudul Fâșiei Gaza, venirea ostaticilor eliberați de Hamas, 28 noiembrie 2023.

Cu câteva ore înainte ca armistițiul din Gaza să expire, mediatorii internaționali încearcă să-l prelungească din nou, pentru a ușura eliberarea ostaticilor deținuți de gruparea Hamas și a palestinienilor închiși în Israel. Armistițiul este în vigoare de șase zile.

Israelul a acceptat să prelungească armistițiul, care urma să expire luni, cu o zi pentru fiecare zece ostatici eliberați, iar gruparea Hamas, organizație considerată teroristă de SUA și Uniunea Europeană, urma să elibereze un alt grup de ostatici în cursul zilei de miercuri. Douăsprezece ostatici, inclusiv 10 israelieni, au fost eliberați marți, ceea ce ridică la 81 numărul total de persoane eliberate în timpul armistițiului.

Ostaticii eliberați marți - 10 femei israeliene și doi cetățeni thailandezi - au vârste cuprinse între 17 și 84 de ani. Toți au fost supuși unor controale medicale inițiale, apoi au fost mutați în spitale israeliene, unde urmau să se întâlnească cu familiile lor.

Ostaticii se numărau printre cele aproximativ 240 de persoane capturate de atacatorii Hamas în timpul unui masacru declanșat în sudul Israelului, la 7 octombrie. Israelul spune că atunci au fost ucise 1.200 de persoane. Bombardamentele Israelului asupra Gazei conduse de Hamas, ca represalii, au ucis, după afirmațiile autorităților Hamas, peste 15.000 de locuitori din Gaza.

La rândul său, Israelul a eliberat ieri 30 de palestinieni din închisoarea Ofer din Cisiordania ocupată și dintr-un centru de detenție din Ierusalim. Clubul Prizonierilor Palestinieni, o organizație semi-oficială, afirmă că jumătate dintre cei eliberați sunt femei, iar restul sunt adolescenți de sex masculin. Astfel, numărul total de palestinieni eliberați în cadrul armistițiului a ajuns la 180.

Întâlnire Mossad-CIA în Qatar

Qatarul, mediatorul discuțiilor indirecte dintre Hamas și Israel care au dus la încetarea focului, i-a găzduit marți pe șefii spionajului de la Mossad, din Israel, și CIA, din Statele Unite.

La această întâlnire s-au discutat care ar putea fi termenii ai unui nou acord de armistițiu, luându-se în calcul și posibilitatea ca Hamas să elibereze și ostatici bărbați sau militari, nu doar femei și copii, a declarat o sursă informată în acest sens. De asemenea, s-a discutat despre ce ar trebui făcut pentru a se ajunge la un armistițiu care să dureze mai mult de câteva zile.

Înainte de această întâlnire, reprezentanții Qatarului au luat legătura cu reprezentanții Hamas pentru a ști care sunt termenii pe care i-ar accepta gruparea.

Separat, miniștrii de externe ai Grupului celor șapte națiuni dezvoltate economic au cerut marți, într-o declarație comună, prelungirea încetării focului și acordarea de mai mult ajutor umanitar.

În Gaza se mai află aproximativ 159 de ostatici. Casa Albă a anunțat marți că printre aceștia se numără opt sau nouă americani. Purtătorul de cuvânt al departamentului securității naționale a SUA, John Kirby, a declarat că SUA speră ca Hamas să elibereze mai mulți americani, iar guvernul american va colabora cu Qatar pentru a prelungi încetarea luptelor.

„Vrem să-i vedem pe toți ostaticii eliberați și nu se poate face așa ceva decât în perioada de încetare a focului", le- a declarat Kirby reporterilor care călătoreau marți în avionul președintelui.

Avertisment ONU: Sistemul de sănătate din Gaza s-a prăbușit

Armistițiul a adus în Gaza primul răgaz după șapte săptămâni de lupte și bombardamente care au redus la ruine o mare parte din enclava de la malul mării. Încetarea focului ar fi urmat să expire în noaptea de marți spre miercuri, dar ambele părți au convenit să prelungească pauza pentru a permite eliberarea mai multor persoane.

Asediul israelian a dus la prăbușirea sistemului de sănătate din Gaza, în special în nord, unde nu mai funcționează niciun spital. Organizația Mondială a Sănătății a declarat că, în curând, ar putea muri mai mulți locuitori din Gaza din cauza bolilor decât din cauza bombardamentelor, mulți neavând acces la medicamente, vaccinuri, apă potabilă și igienă și hrană.

Mai mult de două treimi din cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza și-au pierdut casele în urma bombardamentelor israeliene, mii de familii dormind în adăposturi improvizate, având la ei doar bunurile pe care le-au putut căra. Nu au alimente, combustibil și apă curată.

„Se înregistrează o gravă criză umanitară. Ne dorim eliberarea completă a tuturor ostaticilor, care credem că ar trebui să fie necondiționată și imediată, dar e necesară acum o încetare a focului în Gaza din motive umanitare”, a declarat marți secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Încetarea temporară a focului a permis ca aproximativ 800 de camioane cu ajutoare să intre în Gaza, iar primul dintre cele trei avioane americane cu provizii umanitare pentru Gaza a aterizat marți în Egipt.

Șeful agenției ONU pentru ajutor umanitar, Martin Griffiths, urmează să se deplaseze miercuri în Amman, capitala Iordaniei, pentru a discuta despre deschiderea punctului de trecere Kerem Shalom pentru a permite intrarea ajutorului umanitar în Gaza dinspre Israel.

Situat la intersecția dintre Israel, Fâșia Gaza și Egipt, punctul de trecere Kerem Shalom era folosit pentru mai mult de 60% din ajutoarele care intrau în Gaza înainte de conflictul actual.

În prezent, ajutorul pentru Gaza ajunge acolo prin punctul de trecere Rafah de la frontiera egipteană, conceput pentru tranzitul pietonal și nu pentru camioane.

Ce este Fâșia Gaza?

  • Fâșia Gaza, enclavă situată între Israel, Egipt și Marea Mediterană, este una dintre cele mai dens populate zone din lume.
  • Are aproximativ 10 kilometri lățime și 41 de kilometri lungime.
  • Populația enclavei este estimată la puțin peste două milioane de oameni, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 5.500 de oameni pe kilometru pătrat. În Israel, țară la rândul ei dens populată față de altele, densitatea medie a populației este de aproximativ 400 de persoane pe kilometru pătrat.
  • Israelul a capturat Fâșia Gaza de la Egipt în așa-numitul „Război de șase zile” din 1967.
  • Și-a retras trupele și coloniștii din Gaza în 2005.
  • Fâșia Gaza a ajuns sub controlul organizației extremiste Hamas în 2007, după un scurt război civil cu Fatah, o facțiune palestiniană rivală care este coloana vertebrală a Autorității Palestiniene.
  • Hamas respinge procesul de pace și militează pentru distrugerea Israelului.
  • După ce Hamas a preluat controlul, Israelul și Egiptul au impus o blocadă asupra teritoriului, în vigoare și astăzi.
  • Israelul menține, de asemenea, o blocadă aeriană și navală.
  • Human Rights Watch a definit Gaza drept o „închisoare în aer liber”. Mai mult de jumătate din populația sa trăiește în sărăcie și este în nesiguranță alimentară. Aproape 80% din populație supraviețuiește numai datorită ajutoarelor umanitare.

​(Sursă: CNN, DW)

XS
SM
MD
LG