Linkuri accesibilitate

CSE a anulat înregistrarea candidaților Partidului Șansă în alegerile locale


Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean
Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean

Comisia pentru Situații Excepționale a exclus din cursa electorală candidații Partidului Șansă. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean la scurt timp după ce directorul Serviciului de Informații și Securitate a declarat că formațiunea corupe alegătorii și primește bani din Rusia.

Într-un briefing de presă, Recean a declarat că decizia a fost luată în baza legii cu privire la securitatea națională și în condițiile unui război hibrid purtat de Rusia în Moldova.

Potrivit lui, au fost „identificate activități de influențare a proceselor electorale în scopul promovării intereselor Federației Ruse prin intermediul unui grup organizat condus de Ilan Șor prin partidul politic Șansă”.

„Pentru ca să monitorizăm, să limităm impactul acestor grupări criminale, 5.000 de oameni, zilnic, erau în toată țara ca să documenteze și să prevină”, a spus Recean.

Premierul susține că în ultimele luni Partidul Șansă ar fi primit peste un miliard de lei din Federația Rusă.

„Pentru prima dată în istoria țării, au început să cumpere alegerile la propriu, asta fac - bani pentru candidați, pentru voturi, pentru funcționari electorali. Și avem un actor inamic din exterior, Federația Rusă, care cu aceste sume imense și plătite printr-o rețea criminală organizată transfrontalieră”, vrea să distrugă R. Moldova, mai spune Recean.

Organele electorale urmează să informeze candidații Partidului Șansă că au fost excluși din cursa electorală, iar pe buletinele de vot, în dreptul lor, va fi mențiunea „Retras”.

Decizia CSE a fost anunțată după ce Serviciul de Informații și Securitate a comunicat că, împreună cu alte instituții ale statului, a documentat mai multe scheme prin care formațiunea Șansă este finanțată din Federația Rusă, prin cetățeni interpuși din state terțe, inclusiv Kazahstan și Turcia.

Liderul Partidului Șansă, Alexei Lungu, a reacționat spunând că formațiunea sa este supusă unui atac, iar Ilan Șor a comentat că banii sunt din afacerile sale, nu din Rusia.

  • 16x9 Image

    Nadejda Coptu

    La Europa Liberă Moldova scriu despre justiție. Urmăresc ședințele de judecată din dosarele de rezonanță, relatez despre ilegalități și încălcarea drepturilor omului. De fiecare dată, când scriu, sper ca munca mea să schimbe lucrurile în bine. Anterior, am scris despre aceleași probleme și pentru site-ul newsmaker.md. Am început să lucrez în presă în 2016, când eram studentă la Facultatea de Jurnalism și reporteră pentru site-ul publika.md.

XS
SM
MD
LG