Veteran al războiului de pe Nistru, acum în vârstă de 58 de ani, Sergiu Luncaș spune că ideea a apărut la scurt timp după invazia pe scară largă a Ucrainei. Pe 2 martie 2022, în timp ce-și comemorau camarazii căzuți în lupte cu 30 de ani mai devreme, foștii combatanți au discutat între ei despre apelul făcut de președintele ucrainean către cetățenii străini să se alăture Legiunii Internaționale a Ucrainei. Au decis atunci să ceară detalii Ambasadei Ucrainei de la Chișinău despre cum ar putea face asta la modul practic.
Luncaș povestește că a vrut să meargă în Ucraina încă în 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a accelerat destabilizarea Donbasului, dar nu a reușit. Avea pentru cine lupta acolo: familia unchiului său locuia în regiunea Donețk. Când și-a căutat rudele după mult timp, fiind în trecere prin zonă în primul an de invazie, a descoperit că unchiul său a fost împușcat în timp ce mergea să cumpere pâine, în 2014, iar soțul verișoarei sale, ofițer al armatei ucrainene – în timp ce apăra orașul Severodonețk, în 2022.
Verișoara și fiica ei se alăturaseră și ele Forțelor Armate Ucrainene. „Mi s-a părut straniu: eu pe copilul acela l-am ținut în brațe și acum ea stă cu arma-n mână”, își amintește Sergiu despre revederea cu nepoata lui.
Cum au ajuns voluntarii moldoveni în Ucraina
În primăvara lui 2022, Sergiu și alți voluntari au mers în Ucraina prin Polonia. Odată ajunși, au fost duși într-o tabără de pregătire, de rând cu alți voluntari din toate colțurile lumii.
Ucrainenii i-au întrebat despre experiența lor de luptă, au fost verificați, iar cei pregătiți au fost echipați și trimiși în unități militare. Ceilalți au rămas în tabără pentru a fi instruiți.
- Galerie foto: Orașul Irpin renaște: Muncitorii ucraineni reconstruiesc orașul distrus de ocupația rusească
După ce a fost repartizat în unitate, Sergiu Luncaș a fost numit comandant de grup, iar trei zile mai târziu avea să ajungă la Irpin, orașul de lângă Kiev distrus în timpul scurtei și brutalei ocupații rusești, în martie 2022. „Practic, noi, moldovenii, am intrat primii acolo”, spune el.
Misiunea grupului era să facă cercetare: intrau în blocuri locative și transmiteau de acolo coordonatele rușilor, când ofensiva ucraineană încă nu pornise. Trebuiau să reziste câte 72 de ore frigului de martie și dronelor care zburau deasupra. Urma apoi rotația cu o altă unitate și, cu puțin noroc, câteva ore de odihnă.
După Irpin, Sergiu și colegii săi au ajuns la Bucea, unde aveau să găsească imaginile de groază care au făcut înconjurul lumii. „Erau cadavre peste tot – arși în mașini, civili care nu aveau nimic cu războiul”, își amintește bărbatul.
VIDEO: După doi ani, masacrul de la Bucea rămâne viu în memoria localnicilor
A urmat misiunea cu primele lupte de câmp, pe timp de noapte, la Guleai-Pole: ploaie, câmpuri minate și drone.
Apariția grupului „Getica”
Sergiu Luncaș spune că a avut în echipa sa de început, multinațională, de la georgieni și polonezi până la japonezi și peruani. Iar dacă cu primii puteau comunica în rusă sau ucraineană, cu ceilalți aveau nevoie de traducător. Atunci când linia frontului este largă, asta poate complica lucrurile, chiar dacă uneori se puteau înțelege numai din gesturi.
Ideea grupului de luptă „Getica” (Romanian Battlegroup Getica) a apărut după o misiune la Bahmut, când mai mulți colegi de-ai lui Sergiu de alte naționalități au început să-și formeze propriile echipe, cum a fost cazul lituanienilor sau belarușilor.
- Te-ar putea interesa și: Un voluntar român în Ucraina spune că luptă alături de zeci de moldoveni
Urmau să mai vină pe câmpul de luptă voluntari din România, iar Sergiu a ajutat la pregătirea lor. Li s-a alăturat și Radu Hossu, un voluntar din România decorat de președintele Zelenski, care le-a promis să-i ajute cu echipamente și alte necesități.
Potrivit lui Luncaș, membrii grupului „Getica”, ca și toți ceilalți voluntari care se alătură voluntar forțelor ucrainene, trec mai întâi instruirile la poligon și sunt verificați de către serviciile speciale. Apoi sunt angajați de către Ucraina, primind livret militar și salariu lunar.
„Decât să aștept hoțul să-mi intre-n ogradă, mai bine-l întâlnesc după poartă”
Ceea ce-i determină pe moldoveni să se alăture Ucrainei este, în opinia lui Sergiu Luncaș, pericolul ca invazia rusească să se extindă. Motivul pentru care merg acolo, alături de români, e că și unii, și alții vor să-și apere hotarele.
„Eu de la început mi-am zis că, decât să aștept hoțul să-mi intre-n ogradă, mai bine-l întâlnesc după poartă”, explică Luncaș.
El a revenit în R. Moldova în toamna anului trecut, după ce a fost rănit de o schijă în satul Klișciivka, din regiunea Bahmut. Bărbatul afirmă că nu era ceva grav, dar a avut nevoie de operație, iar ulterior a decis să ia o pauză. A rămas în contact cu colegii săi de pe front, dar evită să spună câți moldoveni mai luptă acum de partea Ucrainei și câți și-au pierdut viața în cei 2 ani de război.
Străinii înrolați în armata ucraineană nu au inclus în contracte un termen exact după care trebuie să revină pe câmpul de luptă. Decizia de a reveni sau nu rămâne, deci, la discreția lor. Sergiu Luncaș încă nu știe dacă va merge din nou în Ucraina, dar privește cu îngrijorare la situația de acum.
„Ucrainenii știu pentru ce luptă, dar, dacă nu vor primi ajutor în curând, va fi tragic și pentru noi”, crede veteranul.
