Pentru a doua oară anul acesta Rusia a masat circa 100.000 de oameni și material militar greu la granița Ucrainei și din nou NATO, SUA și UE lansează avertismente împotriva Rusiei, prevenind Kremlinul să nu cumva să intervină militar în Ucraina pentru a-i „proteja” pe rusofonii din Donbas, sau pentru o repetare a manevrei din Crimeea, în 2014, când s-a organizat un pretins „referendum” de unire cu Rusia.
Cum a spus-o ministrul ucrainean Dmitri Kuleba, situația se „deteriorează în mod foarte serios” la granița cu Rusia: „În primăvară, Rusia a desfășurat tabere, a instalat comunicații radio și sisteme de rachete de-a lungul graniței noastre. Toți sunt încă acolo. Tot ce trebuie ei să facă acum este să aducă oameni și să le dea ordine să opereze toate acestea. Acesta este motivul pentru care această situație este atât de periculoasă”, a argumentat ministrul de externe ucrainean.
Și Kievul vede o paralelă cu situația din 2014, când Rusia a invadat estul Ucrainei și a anexat Crimeea. „Ceea ce vedem de-a lungul graniței noastre este o infrastructură militară sofisticată creată în timpul escaladării de primăvară, care este gata să fie folosită pentru operațiuni ofensive împotriva Ucrainei”, a pledat Kuleba.
Ca o completare, vorbind cu BBC, vice-ministrul de externe al Lituaniei, Mantas Adomenas, a spus la rândul său că atunci când Putin are probleme acasă, el organizează tensiuni internaționale, pentru a deturna atenția cetățenilor. Or, problemele Rusiei sunt nenumărate, de la criza economică, până la cea sanitară, care nu se mai sfârșește, mai ales, a spus Mantas Adomenas, cu „miile de soldați” care mor de covid, deoarece guvernul refuză să recunoască gravitatea problemei și să introducă măsurile necesare de carantină, care pe fundal de criză economică s-ar dovedi foarte nepopulare.
Ministrul lituanian nu a exclus ca în Ucraina să aibă loc un Anschluss, prin anexarea de către Rusia a altor teritorii, Anschluss fiind numele anexării Austriei de către Germania lui Hitler.
Cu toate astea, mulți experți subliniază că NATO și marile puteri occidentale au o responsabilitate în starea de confuzie politică în care se regăsește Ucraina (și, accesoriu, Georgia). În 2008, la summitul de la București, NATO a promis Ucrainei și Georgiei că vor fi primite în Alianță, rămânând însă foarte vag în legătură cu data sau mecanismele cooptării.
În cazul Ucrainei, țelul aderării la NATO este chiar înscris în noua constituție a țării. Ucraina este apoi un mare fabricant de armament, încă din epoca sovietică, și are capacități de transport aerian de material militar greu care le depășesc pe cele ale majorității membrilor actuali ai NATO. În Afganistan, de pildă, unde vehicule și armament greu trebuiau transportate pe calea aerului fără escală, țările NATO, cu excepția SUA, subînchiriau avioane de transport ucrainene, chiar de la firme private.
Consecințe reale: economice, diplomatice și militare
Sigur, este evident că în cazul în care Rusia ar invada părți din Ucraina, Occidentul nu ar putea rămâne cu brațele încrucișate. Experţii și strategii au indicat deja că răspunsul ar trebui să fie triplu: economic, diplomatic și militar.
Mai întâi, ar trebui tăiat de îndată accesul Rusiei la rețelele financiare internaționale, reducând în același timp - deși lucrul e dificil pe termen scurt - dependența de energia furnizată de Rusia.
Pe plan militar, NATO dispune însă și de o forță multinațională de intervenție rapidă, NATO Response Force, sau NRF, de 5.000 de oameni antrenați și pregătiți să intervină oriunde, în timp foarte scurt. Cu toate astea, NATO a fost întotdeauna foarte reticent să folosească acea forță. În afară de asigurarea protecției alegerilor din Afganistan (2004), a Jocurilor Olimpice de la Atena (2004), și sprijin pentru dezastre naturale în Pakistan și SUA (ambele in 2005), NRF nu a participat niciodată la vreo operațiune de întărire a păcii, nici în Țările Baltice și în niciun caz, așa cum i-ar fi fost rolul, la manevre militare în Marea Neagră sau Ucraina, nici măcar după anexarea Crimeei în 2014.
De aceea, pentru a contracara posibilele planuri ale Rusiei, ar fi nevoie mai întâi cel puțin de o schimbare a retoricii, în sensul definirii unor consecințe reale.
