Linkuri accesibilitate

Maia Sandu spune că nu a mers la învestitura de la Comrat pentru că Evghenia Guțul „a fost susținută... de o grupare criminală”


Președinta Maia Sandu și spicherul Igor Grosu și-au explicat absența de la ceremonia de învestire a Evgheniei Guțul în funcția de guvernatoare a autonomiei găgăuze, care a avut loc pe 19 iulie, la Comrat, spunând că guvernanții „nu participă la evenimente dedicate reprezentanților grupărilor criminale organizate”.

Președinta Sandu a declarat, în timpul unei vizite în raionul Ungheni, pe 20 iunie, că nu a participat la ceremonie de învestire a Evghenia Guțul, pentru că aceasta „a fost susținută în campania electorală de către o grupare criminală și face parte dintr-un partid politic, care, între timp, a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională”.

Dar președinta Sandu trebuie să decidă acum dacă semnează un decret pentru a o numi pe Guțul în calitate de membră din oficiu a cabinetul de miniștri de la Chișinău. Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei spune că oricine devine bașcan a Comrat trebuie să fie confirmat în funcția de membru al Guvernului Republicii Moldova, printr-un decret semnat de șefa statului.

Într-un răspuns dat Europei Libere la 20 iulie, președinția a spus că „un astfel de decret încă nu a fost emis”.

Evghenia Guțul a câștigat, pe 14 mai, turul doi de scrutin pentru funcția de guvernatoare a autonomiei găgăuze, dar Procuratura Anticorupție spune că alegerile au fost marcate de finanțarea ilegală a campaniei și de coruperea alegătorilor, lansând o investigație.

Guțul, care evită să discute direct cu presa, spune că ar fi acuzați motivate politic. Ea este inculpată într-un dosar paralel privind finanțarea ilegală a Partidului Șor, declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, care a dispus la 19 iunie lichidarea formațiunii.

În ciuda anchetelor, Guțul a fost învestită pentru că nu există vreo decizie de condamnare în instanță. Numai o decizie a Curții de Apel, prin care ar fi condamnată, poate duce la suspendarea din funcția de guvernatoare.

Atât Guțul, cât și președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, au calificat refuzul autorităților de la Chișinău de a merge la ceremonia de învestitură de la Comrat, din 19 iulie, drept „o insultă” și o dovadă de „lipsă de respect” față de locuitorii regiunii și a alegerii lor.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat însă jurnaliștilor, în legislativ, că „reprezentanții guvernării nu merg la evenimente dedicate grupărilor criminale”. El a mai spus că guvernarea va conlucra cu aleșii locali și cetățenii care se vor disocia „clar și public de bandiți” și că nu știe dacă președinta Maia Sandu va semna decretul de confirmare a Evgheniei Guțul în funcția de membru a Guvernului.

În ziua inaugurării bașcanului, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat presei că premierul Dorin Recean și niciun alt reprezentant al Guvernului nu vor lua parte la eveniment pentru că au „activități mai prioritare” pe agendă.

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG