Linkuri accesibilitate

Cuplurile gay au „viață de familie”. Și de ce socialiștii români sunt… conservatori


Campania celor care sprijină „familia tradiţională"

În vreme ce în restul Europei socialiștii sunt progresiști și susținători ai drepturilor omului, în România aceștia reprezintă grupul politic cel mai conservator.

Social-democrații români s-au născut din aripa mai reformată a comuniștilor, a celor care în ultima decadă dinainte de căderea Zidului Berlinului îl preferau pe Gorbaciov lui Ceaușescu, fără să creadă însă în democrație și libertate. Cu toate că liderii PSD s-au schimbat în ultimii 30 de ani de mai multe ori, mentalitatea lor nu s-a modificat prea mult, dar a evoluat de la ateism la ortodoxism. În campaniile electorale încearcă mai degrabă să-și păstreze electoratul îmbătrânit, de la țară sau pensionarii nostalgici din mediul urban, dar nu fac eforturi pentru întinerirea votanților.

Poate părea paradoxal, dar în vreme ce în restul Europei, socialiștii sunt progresiști și susținători ai drepturilor omului, în România aceștia reprezintă grupul politic cel mai conservator. Așa se explică de altfel și legătura cu Biserica Ortodoxă Română cultivată permanent de PSD. Referendumul pentru familia tradițională este doar un exemplu din portofoliul conservator al PSD.

Câțiva eurodeputați socialiști au criticat-o ieri pe Viorica Dăncilă pentru implicarea PSD în acest referendum prin care se urmărește schimbarea Constituției României în așa fel încât în viitor căsătoriile între persoanele de același sex să fie imposibile. La început a fost un demers al unor organizații neguvernamentale strânse sub umbrela Coaliției pentru Familie, apoi toate bisericile creștine din România au pus umărul la strângerea celor 3 milioane de semnături, care, prin bunăvoința PSD, au dus la organizarea referendumului care va avea lor în zilele de 6 și 7 octombrie.

Pentru ca referendumul să fie validat e nevoie de o prezență de 30% dintre votanții autohtoni, adică aproape 6 milioane de oameni. Campania în favoarea referendumului a început deja cu o serie de afișe mincinoase care să-i convingă pe oameni să voteze pentru modificarea legii fundamentale. Cu toate că astfel de amănunte nu au ajuns încă la Partidul Socialiștilor Europeni, unele nemulțumiri au fost exprimate. Poate prea puține, față devierile PSD. Nu s-a ridicat însă problema la nivelul conducerii socialiștilor europeni, iar criticile nu au venit de la lideri cu anvergură. Într-un fel e în tradiția partidelor de stânga din Europa să treacă cu vederea autoritarisemele colegilor estici. Cele mai multe au adoptat poziții similare și în perioada comunistă, în timpul gulagului roșu.

Există deja fotografii cu social-democrați și liberali implicați, alături de biserică, în susținerea modificării Constituției...

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dat totuși o declarație preventivă după ce a văzut reacțiile negative ale unor eurodeputați care s-au văzut ieri la Bruxelles cu prim-ministra Viorica Dăncilă. Dragnea a precizat că PSD va face doar o campanie de informare pentru referendum și că nu se va implica mai mult. Există deja fotografii cu social-democrați și liberali implicați, alături de biserică, în susținerea modificării Constituției în așa fel încât definiția familiei să se schimbe din uniunea între doi soți în uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Astăzi însă Curtea Constituțională a dat publicității motivarea deciziei din luna iulie în urma căreia statul e nevoit să recunoască dreptul de ședere în România al persoanelor de același sex căsătorite, dacă unul dintre membrii cuplului este cetățean al Uniunii Europene. Această decizie a fost un efect al hotărârii Curții de Justiției a Uniunii. În orice caz este vorba despre o motivare „istorică” a Curții Constituționale, după cum a spus și Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării, fiindcă în explicațiile date de judecătorii constituționali români aceștia precizează că „relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată” și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie”.

Această definiție a cuplurilor homosexuale ar putea să nu intre în contradicție cu rezultatul referendumului oricare ar fi el, dar va avea probabil o consecință legislativă ironică în contextual homofob încurajat de PSD: legalizarea parteneriatului civil, care le va da posibilitatea deopotrivă cuplurilor gay sau heterosexuale să aibă aceleași drepturi ca familiile tradiționale.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG