Linkuri accesibilitate

Date-cheie pentru începutul sfârșitului comunismului


Am publicat pentru prima oară în România, în volumul Ungaria 1956, coordonat împreună cu Doina Jela și cu excelente note de Armand Goșu, ediția critică a textului integral al Raportului Secret al lui Hrușciov, unul dintre cele mai importante documente politice ale secolului XX.

Acesta a schimbat fundamental discursul despre comunism în lumea necomunistă și a produs cea mai gravă prise de conscience a eșecului și crimelor stalinismului, negate până atunci în mișcarea comunistă. Rolul determinant în această privință îi revine lui Nikita Hrușciov. Discursul este ținut în noaptea de 24/25 februarie, început la ora 8 seara și terminat după aproximativ patru ore și jumătate, în jurul orei 12.45: este data-cheie pentru începutul sfârșitului comunismului.

Faptul că Hrușciov, cu autoritatea supremă a Primului-Secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, recunoaște că Stalin, celebrat până atunci ca figura supremă a comunismului mondial, a fost un monstru patologic, un sociopat, schimbă datele legate de tot ce s-a petrecut de la Kronstadt încoace sau din octombrie 1917 (pe stil vechi)/ noiembrie 1917 (pe stil nou) în plan mondial.

Onestitatea tradițională a acestui țăran ruso-ucrainean se combină cu lupta pentru putere în interiorul birocrației comuniste sovietice. Hrușciov însuși, prin 1955, se întâlnește cu prieteni care se întorc din Gulag și îi povestesc cele petrecute. Este posibil și ca Hrușciov să fi trăit in denial, negând anumite lucruri chiar și față de sine. Știm astăzi că unul dintre fiii săi din prima căsătorie fusese victima persecuțiilor.

Raportul Secret a fost prezentat în fața a 2.500 de delegați și invitați, după care a fost dat imediat, în varianta rusă, delegațiilor străine ai căror conducători cunoșteau limba rusă. Ulterior, le-a fost înmânat membrilor delegațiilor de partide comuniste de la Moscova. Partidele comuniste din țările socialiste aveau să primească apoi textul Raportului sub deplină confidențialitate.

Ca să ajungă în rândul polonezilor, de departe cei mai deschiși, un membru al Partidului Comunist i-a înmânat documentul directorului general al agenției de presă din Polonia. Scurgerile de informații au făcut să se vorbească imediat de existența acestui raport. Fără a se confirma sau infirma în vreun fel, zvonul a avut totuși un impact enorm. Textul existent este însă cel creat de comisie, stenograma a ceea ce s-a spus în realitate este foarte greu de găsit. Se pare că în momentul prezentării au existat foarte multe paranteze pe care nu le mai avem la dispoziție; a rămas doar documentul birocratic din Arhivele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Nikita Hrusciov
Nikita Hrusciov

Informația s-a scurs prin Polonia și a ajuns în Israel, în limba rusă, prin Ambasada israeliană de la Varșovia. De acolo a mers mai departe spre Statele Unite: este una dintre ipoteze, cel puțin. El ajunge în orice caz în SUA, este verificat complet de CIA la sfârșitul lui martie și începutul lui aprilie 1956. La vremea aceea, acolo locuia și avea un rol important August Nikolaevski, unul dintre marii lideri și gânditori ai menșevismului.

Existau foarte mulți transfugi care aleseseră libertatea, foști troțkiști, etc. S-a creat o comisie care a analizat problema autenticității și care a validat documentul. A fost publicat la mijlocul lunii mai, complet, pe prima pagină din New York Times, sub titlul „Stalin’s Crimes”. A fost reluat în toată presa mondială, transmis și trimis cu baloane în toată zona sovietică. A circulat tradus în diferite limbi.

L-am întrebat pe Ion Iliescu în cartea de interviuri (Marele șoc) cum anume a fost primit documentul în țară. Mi-a răspuns că l-a citit la Paris, dar nu l-a adus în România; cei care au făcut-o au fost excluși din partid. În Franța, până la momentul Gorbaciov, Raportul Secret a fost întotdeauna menționat de Partidul Comunist Francez drept le rapport attribué à Khruchtchev. În Italia, reacția a fost diferită. Primul care a vorbit despre problemele sistemice și instituționale, biografice și personale, a fost Palmiro Togliatti, care a spus că este total inacceptabilă reducerea problemei la personalitatea lui Stalin, că lucrurile sunt mult mai adânci și trebuie să vedem unde anume a început toată această situație. Discuția a fost blocată din cauza Revoluției maghiare: după aceasta, evident, Hrușciov era în defensivă deoarece în Biroul Politic sovietic a fost acuzat că linia sa adusese respectivele consecințe...

Vezi comentarii

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG