Invitații emisiunii moderate de Vasile Botnaru sunt scriitorii Ana Blandiana și Vitalie Ciobanu.
Doamnelor și domnilor, bine v-am găsit! La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”. Nostalgia după tinerețe este inofensivă, nu și nostalgiile politicienilor după o vreme înnobilată și răstălmăcită retroactiv. E și cazul Republicii Moldova. Iată de ce încercăm la Europa Liberă să găsim remedii în cadrul proiectului „Antinostalgia”, proiect care intră în sezonul al doilea, cum se spune la cineaști. Prilej cu care ne-am convocat la o masă rotundă. Cu cine anume, aflați imediat.
Un nou sezon al programului „Antinostalgia”, finanțat de Ambasada SUA și realizat de Radio Europa Liberă, care, știți foarte bine, la fel îi plătit de contribuabilul american. Pornim acest nou sezon „Antinostalgia” cu doi musafiri foarte scumpi și importanți ai Europei Libere: Ana Blandiana și Vitalie Ciobanu. Vitalie Ciobanu este mai de-al casei. Ana Blandiana pot s-o declar și pe dumneaei mai de-a casei, pentru că ori de cât ori am invitat-o să ne ofere un interviu ne-a răspuns cu amabilitatea-i proverbială. Acum, promit eu să nu fiu amabil cu Dumneavoastră, să încerc să vă provoc, să încerc să fiu cumva avocatul generației căreia Dumneavoastră vă adresați mereu și, mai cu seamă, în călătoria noastră spre Căușeni și Sălcuța. Odată, Matei Vișniec într-un interviu, încercând tot așa să vorbească pe înțelesul acestei generații, spunea așa: „Comunismul a fost un avion foarte frumos, foarte deghizat, avea un cusur, nu zbura”. Ei, copiii ăștia cărora noi încercăm să ne adresăm nici măcar nu au văzut acel avion și nu au cum să înțeleagă - cum așa, atât de frumos vopsit, dichisit, să nu poate să zboare? De aici vine întrebarea mea: Cum găsiți mijloacele cele mai bune ca să vă înțeleagă și, mai ales, să vă creadă copiii ăștia care n-au trăit și n-au suferit, n-au cicatricile pe care le aveți Dumneavoastră? De ce v-ar crede că comunismul este atât de urât și hidos?
Ana Blandiana: „Înainte să răspund punctual, deși îi foarte greu de răspuns, pentru că găsesc foarte greu acest dialog, vreau să vă spun că grav mi se pare nu atât pentru că nu știu trecutul, pentru că nu știu istoria, ci că în felul acesta nu sunt în stare să înțeleagă urmările acestui trecut în societatea de azi. Deci, ei nu sunt neștiutori pentru că societatea în care trăiesc este perfectă și nu le mai pasă de ce a fost înainte, ei, neștiind ce a fost, sunt incapabili să înțeleagă ce este, și ce este, este ceva și la voi, și la noi încă într-o mare legătură cu ce a fost. Deci sunt incapabili să-și înțeleagă chiar destinul, pentru că la urma urmei destinul lor este legat nu numai de căderea comunismului, ci și de faptul că comunismul și-a lăsat niște urme în societatea de azi care le împiedică dezvoltarea normală a vieții.”
Europa Liberă: Eu chiar vă mulțumesc că ați împins înapoi cu un pas motivația acestor emisiuni și acestor întâlniri cu tinerii, pentru că asta-i foarte important ce spuneți Dvs., că ei nu-și dau seama, de fapt, că devin carne de tun într-un război foarte asemănător care s-a dat împotriva Dvs., a părinților mei, a bunicilor mei, că ei au fost carne de tun în fond și ăștia tineri, dacă nu știu barem cum să se opună, devin foarte ușor niște mașini de vot.
Ana Blandiana: „Da, fără discuție. Vreau să vă spun că la Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet am avut 18 ani, an de an, o școală de vară, la care participau câte 100 de adolescenți între 15 și 18 ani. Vitalie Ciobanu a fost, deci o să putem discuta împreună cum s-a realizat acolo dialogul. Erau mai interesante discuțiile cu acești tineri de 15-18 ani decât conferințele marilor istorici care veneau să discute cu ei.
Noi am reușit 18 ani s-o ținem, ea s-a oprit acum patru ani, când n-am mai avut bani, pentru că eram sprijiniți până atunci de o fundație germană, „Konrad Adenauer”, la un moment dat, după ce au intrat în Uniunea Europeană, fundațiile germane, cum era și firesc, ne-au învățat să învățăm alfabetul democrației și după aceea s-au retras. Și singuri n-am mai reușit să facem rost de bani ca să invităm, veneau istorici din toată lumea, specialiști în istoria comunismului.
Pe parcurs, școala a devenit tot mai superficială...Ana Blandiana
Ei bine, pe parcursul acestor 18 ani, într-un mod aproape incredibil, ca să spun așa, pe care reușeam să-l înțelegem logic și toate concluziile pe care le trăgeam erau catastrofale, acești tineri au decăzut. Deci, copiii care au venit în primii ani erau infinit mai deștepți, mai deschiși, mai citiți decât cei din ultimii ani. Părerea mea e că unul din motivele esențiale este felul în care s-a degradat școala pe parcurs, adică școala a devenit tot mai superficială, tot mai...”
Europa Liberă: În toate subiectele, nu doar în subiectul acesta?
Ana Blandiana: „Da, absolut în toate, doar că în materie de istorie, nu știu cum e la dvs., dar la noi istoria se face o singură oră pe săptămână, o singură oră pe săptămână...”
Europa Liberă: La noi e și mai dificil, pentru că e la discreția unor profesori, iar profesorii, ca și întreaga societate, răzlețită și împărțită în tabere diferite, nu toată lumea împărtășește ceea ce scrie în curriculum.
Ana Blandiana: „Și asta vreau să vă spun, dacă tot ați pronunțat cuvântul „profesor”. Cel puțin la noi s-a ajuns la situația în care profesorii lor și ei sunt rezultatul unei școli proaste, adică nici ei n-au mai prins o școală cât de cât. Oricât o să vi se pară de bizar, chiar în comunism școala a fost mai bună, pentru că, lăsând la o parte propaganda, materiile se făceau totuși serios, adică până ajungeai la intrarea rușilor în România sau, să zicem, până la perioada cu legionarii, cu nu știu ce, era o școală adevărată.”
Europa Liberă: Franceza se învăța bine, asta-i la sigur. Vitalie, totuși, în pofida acestor dificultăți și a declinului descris de dna Blandiana, avem obligația să lăsăm în testamentul acesta intelectual o anumită atitudine față de comunism, nu primitivă, propagandistică, dar una analitică, corectă și mai ales pe înțelesul lor. Cum crezi, se poate eficientiza acest dialog cu copiii, care adineaori Galaicu a fost pe aici și spunea că sunt copii care nu știu de Lenin sau Dvs. ați spus că nu știu ce-i aceea mineriadă? Cum poți să vorbești cu ei pe un subiect atât de complex, dificil?
Vitalie Ciobanu: „Este, într-adevăr, dificil, pentru că trebuie să iei în calcul diferența și de vârstă, dar și de raportare. Dânșii au în spate o altă experiență. Bine, sunt foarte tineri, n-au avut timp să acumuleze niște învățăminte pe cont propriu, pe pielea lor legate de epoca în care trăiesc ei înșiși, darămite de vremurile de dinainte. Școala își are un rol. Există riscurile și problemele școlii, într-adevăr. În Moldova noi avem și exodul cadrelor didactice foarte grav, și instabilitatea politică, aproape fiecare guvern caută să schimbe din nou curriculumul școlar în ce privește materia de limbă română și istorie a românilor. Cred că o soluție ar fi păstrând școala, luptând pentru o școală cât mai calitativă, pentru profesori buni, să aducem exemple din viață, să evocăm istoriile familiei. Fiecare din acești copii are părinți și are sau a avut bunici. Cred că o memorie a familiei s-a păstrat, în orice caz, eu din punctul acesta de vedere sunt relativ optimist.
Există mărturii dacă nu scrise, prin obiecte, sunt fotografii, sunt imagini, imagini ale deportaților, ale celor care au reușit totuși să se întoarcă și le pot pune copiilor față în față: iată cum arătau înainte de surghiun și în ce hal au ajuns cei care au mai reușit să-și revadă locurile de baștină. Se poate vorbi despre aceste destine tragice și conta pe sensibilitatea copiilor.
Eu cred că ei nu sunt atât de superficiali cum deseori în momente de disperare gândim despre ei, dar să-i invităm pe acești copii la un exercițiu de empatie, să le spunem așa: „Uitați-vă, ce ați crede voi, cum v-ați simți voi dacă într-o zi sau în toiul nopții cineva ar bate puternic în poartă, ar stârni un lătrat de câine, ar smulge ușa din țâțâni și v-ar scoate în pielea goală sau în cămașa de noapte și v-ar obliga să vă strângeți repede lucrurile, pentru că veți pleca, acum vă așteaptă o mașină neagră la poartă sau o căruță, o să vă ia pe toți și o să vă ducă undeva, într-o direcție necunoscută nu știu pentru ce motiv? Sau vor veni și vă vor mătura podurile, vă vor lua grânele, vă vor scoate animalele din grajd, caii, păsările din coteț și veți deveni niște „dușmani ai poporului”. Voi care ați avut întotdeauna credința și convingerea că sunteți fii de gospodari, că părinții voștri v-au imprimat o moralitate, o educație exemplară și că ați fost mereu un exemplu, un model în comunitatea voastră, cum v-ați simți”?”
Europa Liberă: Vitalie, dar în timpul acesta o autoritate publică sau un lider de opinie care are o altă viziune asupra istoriei îi șoptește la ureche: „Dar poate n-a fost foc fără fum? Dar poate oamenii ăștia nu chiar au suferit pentru că sunt nevinovați?” Și aici v-aș întreba care sunt adversarii. Da, sunt de acord, adolescenții de azi sunt foarte empatici. De exemplu, dacă o vedetă de-a lor pățește ceva, când i-a ars casa unui cunoscut vlogger din Basarabia au sărit să facă chetă, doar că sunt debusolați. Deci, lucrurile astea pe care noi le-am povestit pentru ei, uneori ei sunt năuciți de alte puncte de vedere, după aceea cursul oficial, din păcate, nu-i trimite încolo unde vrei dumneata.
Ana Blandiana: „Eu cred că, în general, copiilor de astăzi le lipsește faptul că cultura nu mai este ceva important în societățile noastre, adică societățile de consum și, indiferent cât de prost ar merge ale noastre, ele totuși sunt de consum deja, încearcă să țină toate lucrurile cât mai aproape de nivelul de jos. Și asta-i face până la urmă indiferenți și-i face – cum să spun? – între McDonald’s și…”
Europa Liberă: Deci, dacă aș contabiliza, îndrăznesc eu să fac așa o clasificare, ideologia care încă nu s-a lămurit pe deplin la noi aici, pentru că crucile și listele celor deportați, de exemplu, nu sunt monumentele cele mai vizibile în centre raionale, nu? Ești de acord cu asta?
Vitalie Ciobanu: „Din păcate, așa este.”
Europa Liberă: Și doi: cum spuneți Dvs., consumerismul și marginalizarea culturii în general și a acestui compartiment...
Ana Blandiana: „Chiar îi lipsește de o perspectivă asupra lucrurilor, adică...”
Europa Liberă: Și-i droghează, de fapt, cu consumuri curente, cu tablete, gadgeturi...
Ana Blandiana: „Chiar îi idiotizează, adică până la urmă este o spălare a creierului care se face de data asta fără rezistența omului respectiv. În comunism, spălarea creierului se producea cât se producea, dar după ce generații întregi s-au opus, în timp ce acum, dimpotrivă, este o veselie să nu mai înveți, să nu mai citești...”
Europa Liberă: Și aici vreau să vă întreb, exact m-ați adus în punctul acesta, trebuie să vă întreb. Și atunci există riscul că această generație – ați folosit cuvântul foarte dur – „idiotizată”, drogată poate fi în mod deliberat împinsă spre un stângism deșănțat, așa, pornind de la un tricou inofensiv cu Che Guevara? Se poate întâmpla așa, să trăim iarăși niște vremuri când o să aibă apetitul comunist?
Ana Blandiana: „Apropo de apetitul comunist, nu cred că există pericolul prin ideologie să se întoarcă. El se întoarce – și există acest risc –, se întoarce prin dereglările, prin nerealizările societăților libere, prin faptul că continuă să existe o inegalitate care generează revoltă și spre care pot să vină ideologiile de la Marx până la mohammedanism.”
Europa Liberă: Până la khmerii roșii...
Numai ridicându-ne nivelul cultural putem să ajungem până la sufletul lor [al adolescenţilor]...Ana Blandiana
Ana Blandiana: „Da. Se pare că muslimul este mai periculos chiar decât Marx, adică, vreau să zic, poate să se prindă orice pe revolta unui adolescent care se simte umilit de faptul că el n-are bani sau... nu știu. Dar ca să vorbim totuși de ce-i la noi, ca să zic așa, mie mi se pare că efectiv numai ridicându-ne nivelul cultural putem să ajungem până la sufletul lor, adică numai prin mintea lor în măsura în care mintea lor nu mai funcționează decât pe prostii n-au ce să înțeleagă diferența, pentru ei libertatea-i să bea Coca-Cola, adică doar înțelegând ce înseamnă libertatea și care sunt pericolele libertății, care sunt neajunsurile libertății, pentru că puține lucruri m-au șocat, mi-au rămas mai întipărite în minte decât o frază a lui Lech Walesa.
Eram în Polonia, se sărbătorea cu mare fast momentul în care ei au câștigat alegerile libere contra comunismului cu o jumătate de an înainte de căderea Zidului. În general, polonezii sunt foarte mândri că sunt polonezi și asta a fost cea mai mare sărbătoare la care am participat vreodată. Nu mai era președintele Walesa, a fost deschisă în parlament printr-un discurs al lui (fac o paranteză: eu până atunci crezusem că el a fost un muncitor pus în față, nu știu, curajos, conducând muncitorii că, de fapt, Solidarnost a fost condus de grupurile acelea de intelectuali care și ei au fost grozavi). Abia ascultându-l vorbind, mi-am dat seama ce mare personalitate, cum poate fi extraordinar un om simplu, foarte inteligent. Discursul lui a fost, așa, printr-o singură frază a spus: „Încerc să mă gândesc acum, în acest moment de sărbătoare, care este diferența dintre mine, muncitorul de acum 25 de ani, și eu, fost președinte... Concluzia la care am ajuns e că atunci totul îmi era clar și acum nu-mi mai este clar nimic”.
Și a luat diverse noțiuni. Prima ar fi libertatea, despre asta vreau să vă spun. Și el a spus: „Înainte ne rupeam viața pentru libertate, era valoarea supremă, eram în stare să punem totul în joc ca să devenim liberi. Acum pot să vă spun, la capătul unei vieți împlinite, că singura mea concluzie este că de libertate răul profită mai mult decât binele”. A spus efectiv o frază de om simplu, adică nu cine știe ce filozofie, dar în schimb de o înțelepciune profundă. Ceea ce discutăm noi acum este felul în care răul profită de libertate, de fapt, pentru că acești tineri sunt liberi, dar nu știu ce să facă cu libertatea lor.”
Europa Liberă: Dvs. ați formulat exact mottoul sau laitmotivul acestor întrevederi pe care le vom avea pe durata acestui an. „Vom fi și noi la vârsta voastră”, zic tinerii astăzi. Și atunci îl rog și pe Vitalie, uite, ei stau în fața domniilor voastre și se întreabă: „Dar oare eu ce bagaj trebuie să iau de la oamenii aceștia și ce mă împiedică să accept discursul Dvs.?” Mai ales atunci când îi formulat în felul următor: „Nu mai știu dacă o să-mi dau viața pentru libertate”. Ce alte piedici au copiii aceștia în față?
Vitalie Ciobanu: „Cred că o șansă pentru ei sau, bine, poate prea tare spus „șansă”, dar ai zis, cum am putea noi în cadrul întâlnirilor care urmează în provincie să le captăm atenția și să le vorbim despre experiența comunismului? Șansa lor este chiar să aibă în față niște interlocutori care nu sunt profesori, care, mă rog, știm ce discurs există în școală și-i face pe ei să se plictisească, să-și consulte pe ascuns telefonul mobil, nu, vor avea în față niște oameni care n-au predat în școală. Eu n-am apucat, bunăoară, dna Blandiana are experiența multor conferințe pe care le-a citit la Școala de Vară de la Sighet, exact, că am fost și eu invitat o dată să susțin o prelegere despre rezistența intelectualilor din Moldova sau colaboraționismul scriitorilor noștri sub comunism, prima dată când am fost acum 10 ani la Sighet. Și mai este condiția locului propriu-zis... Bun, noi nu avem aici, în Republica Moldova, acest privilegiu: copiii prezenți la Școala Memoriei de la Sighet aveau alături exponatele, aveau alături fosta închisoare comunistă austro-ungară, inițial. Când ai alături exponatele, când vezi niște fețe concrete ale victimelor comunismului, sigur că efectul este mai mare. Deci, eu pe asta mizez și sper să putem să le trezim interesul copiilor...”
Ana Blandiana: „...discutând prietenește.”
Vitalie Ciobanu: „Da, discutând prietenește și prin niște povești de viață și punându-ne în pielea lor.”
Europa Liberă: De acord, dar eu vreau să vă aduc iarăși cu picioarele pe pământ, pentru că noi, haideți să simplificăm, dacă le vorbim că comunismul acesta a fost o batjocură pentru societățile noastre, dar ei spun: „Dar cu ce-i mai bună ziua de astăzi, când de libertate profită cei care nici nu au carte, nici nu au nevoie, dar sunt bine mersi? Eu vreau să fiu și eu vedetă, vreau să am și eu casă cu peluză sau nu știu ce”. Ce faci?
Vitalie Ciobanu: „Aici intervine deficiența în educația civică și în dezvoltarea, cultivarea gândirii critice, a spiritului critic. Noi atunci când făceam școală sovietică, comunistă, evident că trendul era din contra să devenim foarte docili și să înghițim pe nemestecate discursurile acelor ideologi și profesori. Da, era școală foarte bună în ce privește mai ales materiile exacte. La noi, în Basarabia, și cred că și cultura umanistă dincolo de portretele lui Ceaușescu în ultimii ani de pe manuale, la noi însă era - știi foarte bine, Vasile, - acest discurs antiromânesc, de ideologizare sovietică, de deznaționalizare, ni se impunea o altă identitate și atunci aveam prea puține șanse să ne informăm, să avem o informare alternativă, surse cu care să ne putem reface echilibrul interior. Acum, da, vorbim despre riscurile libertății, dar și despre șansele libertății.
Voi vă puteți face studiile oriunde în lume! Imaginați-vă că noi de acest firesc nu am avut parte. Cum v-ați fi simțit voi în pielea noastră?...
Le vom spune așa: „Gândiți-vă că noi aici, în Basarabia, ca să putem să luăm contactul cu niște rude plecate în ’40, atunci în fața tăvălugului sovietic dincolo de Prut, trebuia să semnăm nu știu câte cereri și totuși puteau pleca încolo doar rudele de gradul întâi. Voi acum puteți călători liber. Da, Republica Moldova nu este membru al Uniunii Europene, dar beneficiază de libertate, cetățenii săi pot călători liber în spațiul comunitar. Gândiți-vă, voi vă puteți face studiile oriunde în lume! Vi se pare un lucru foarte firesc și e adevărat – acesta este firescul. Imaginați-vă că noi de acest firesc nu am avut parte. Cum v-ați fi simțit voi în pielea noastră”?”
Europa Liberă: Dar pentru asta trebuie să muncești, cel puțin să ai Bac-ul luat, nu?
Ana Blandiana: „Da, așa este.”
Europa Liberă: Pentru asta nu trebuie să-ți cumpere mama numaidecât telefon, muncind în Italia.
Vitalie Ciobanu: „Dar, Vasile, și în școala sovietică erau examenele de absolvire, la finalul celor zece clase, pe atunci erau șapte examene de absolvire și chiar ne pregăteam serios. Și în universitate am avut multe sesiuni și nu era chiar de glumă.”
Europa Liberă: Dar iarăși o să-ți spună un critic că lifturile sociale atunci erau mai sigure, că nu era atât de dependent omul, viitorul medic sau profesor universitar de banii pe care îi are acasă familia. Asta e un obstacol care e vizibil și atunci când le vorbești copiilor că aveți toate șansele să plecați unde vreți voi, sigur că el se gândește: „Dar eu ce pun în valiză? Și cum o să trăiesc?” Barem la Iași nu oricine poate să meargă, dar sigur că exemplele la vedere, astea sunt cea mai bună soluție, dar, după mine și veți fi de acord probabil: sinceritatea cu care le vorbești oamenilor, tineri mai ales, este cea mai eficientă când ei sunt fascinați de aparențele astea ale egalitarismului de stânga. Le deschizi un pic ochii acestor copii, exact în termeni de aceștia, concreți, cum spui că la Sighet văd exponatele, celulele, la Auschwitz văd mormanele de papuci, da?
Vitalie Ciobanu: „Și cuptoarele de gazare…”
Europa Liberă: Cuptoarele... Și atunci, iată când le spui despre comunismul acesta în detaliu, mie îmi sună în ureche, de exemplu, discuția cu Doina Cornea, cu vocea ei, cum povestea ce a pățit ea cu Securitatea, cum era persecutată. Cred că lucrurile astea-s foarte convingătoare. Registrul acesta de comunicare cu tinerii care sunt atât de ușor furați, și noi vorbim în cunoștință de cauză, în Basarabia în special, pradă atât de ușoară ideologic, cum spuneți Dvs.: ideologia și inegalitățile, acest arc care tot mai mult se întinde s-ar putea să ne catapulteze într-o societate care…
Ana Blandiana: „Ați spus la un moment dat că tinerii îl poartă pe Che Guevara…”
Europa Liberă: Da, pe tricouri.
Ana Blandiana: „Îmi amintesc, iertați-mă că tot revin la Școala de vară, dar e în temă, asta și la noi în București există. De exemplu, într-un restaurant în care am intrat întâmplător, cred că și ne-am purtat caraghios că abia după ce am comandat și am observat că peste tot era și că se numea chiar, cred că chiar „Che Guevara”, numai că noi n-am citit anunțul, era târziu și căutam unul deschis. Și am plecat plătind fără să mai mâncăm, mă rog. Deci, era clar că tinerii ăștia poartă, chiar dacă n-aveau chiar în sală niciunul și a venit Andrei Pleșu care a ținut, el care-i așa, un bun vorbitor și, mă rog, a ținut o conferință absolut banală: a făcut biografia lui Che Guevara, adică le-a spus pe date, pe tot, din care reieșea clar că este un criminal, adică un criminal de drept comun, crime făcute omorând oameni. Și țin minte figurile copiilor care până atunci erau mândri că au caschetă ca Che Guevara...
Deci, până la urmă e o lipsă de cultură, revin mereu, ei nu au informație, nu știu nimic, nici nu-și pun problema să ajungă la informații, adică a avea un t-shirt cu acesta, e suficient, nici nu se gândește ce scrie pe el, pentru că așa-i moda.”
Europa Liberă: Apropo, ce spunea Vitalie despre deportări, descriind, iată, cu lux de amănunte cum au fost deportați. Eu am avut experiența unei comunicări cu un vorbitor de limbă rusă ca să-l conving, că tocmai era în discuție pretenția rușilor că sunt omologați cu Hitler, cu naziștii și i-am spus că: „Da, diferența-i foarte mare, modul în care rușii au deportat, de exemplu, pe basarabeni se deosebea mult de modul în care naziștii, fasciștii îi deportau pe evrei, de exemplu”. Am făcut trimitere la opere cunoscute. Zic: „Cu o zi înainte le spunea că o să fie deportați, să se prezinte la gară”. Da, au fost transportați cu aceleași vagoane în care mirosea a balegă și fuseseră animalele, dar cu o zi înainte le spunea: „Aveți dreptul să vă luați pentru șapte zile pachete alimentare, să vă luați haine groase, 40 de kilograme de persoană, bagaje” și i-am spus: „Uite-te cel puțin cum se comportau, încercau să arate că sunt civilizați, chiar dacă până la urmă oamenii aceștia au ajuns în ghetouri și din ghetouri știm unde au ajuns”. Sigur că indignarea interlocutorului a fost și mai mare, pentru că el nu-și imaginează că putem vorbi de rău pe soldatul sovietic care bătea la ușă, așa cum se spune, în plină noapte. Și de asta „Siberia de gheață”, documentarul Leontinei Vatamanu este privit neunivoc.
Ana Blandiana: „Concluzia mea din studierea în paralel a celor două totalitarisme este că comuniștii au fost infinit mai deștepți, ca să zic așa, adică am avut această revelație la muzeul de la Yad Vashem de la Ierusalim, unde este plin de poze și de filme de execuții, de crime făcute de naziști. Deci, ei singuri își…”
Vitalie Ciobanu: „...filmau isprăvile...”
Ana Blandiana: „…filmau, își fotografiau, încât când au fost ocupați, adică au fost atât de convinși că nu vor fi învinși niciodată, că niciodată nu vor fi judecați, încât au lăsat urme, în timp ce rușii și în general comuniștii n-au lăsat, nu există poze din închisori, nu există…”
Vitalie Ciobanu: „Foarte puține.”
Ana Blandiana: „Da, la Sighet aproape nu ai obiecte pe care să le expui. Societatea comunistă a fost o societate infinit mai ocultă decât cea nazistă.”
Vitalie Ciobanu: „Și a durat…”
Ana Blandiana: „De aici vine și greutatea de a-i convinge, deci, în timp ce tinerii, să zicem, li se pun filme și astea și văd crimele sau văd mormanele de cadavre găsite la Auschwitz sau astea, n-o să găsească niciodată. Un istoric român, Marius Oprea, s-a apucat să facă săpături împreună cu arheologi în locurile unde au știut că au fost execuții și unde au găsit trupuri ca să - cum să spun? -, tocmai ca să devină ceva fizic, să se vadă.”
Vitalie Ciobanu: „Să scoată aceste dovezi la suprafață.”
Europa Liberă: Și cu glontele în ceafă?
Vitalie Ciobanu: „Da, apropo, de glontele în ceafă, spuneați de filme și eu mi-am adus aminte de o producție cinematografică de un mare impact a lui Andrzej Wajda – „Katyn”. Filmul acesta atunci când l-am văzut am fost cutremurat, deși, sigur, date statistice, istoriile astea în general le cunoșteam, dar atunci când sunt puse în scenă niște destine umane și mai ales, nu vorbim așa grosso modo despre 22 de mii de ofițeri polonezi executați, cum ai spus, printr-un glonț în ceafă în fața unor tranșee săpate, așa, după ce înainte li s-au luat curelele și bumbii, ci vedem, vedem niște destine concrete, vedem niște tineri care au trăit în orașele poloneze și care s-au îndrăgostit, care au mers la universitate, care au trăit o viață normală și după asta s-au înrolat, mulți dintre ei în mod voluntar, să-și susțină, să-și apere patria…”
Ana Blandiana: „Exact. Și eu am văzut filmul acesta… Toată opera lui Wajda este o istorie extraordinară și profund artistică, în același timp - o istorie a comunismului. Chiar vorbeam cu niște prieteni polonezi și ziceam: „Păi cum să ne comparăm noi cu voi, când voi l-ați avut pe Papa și l-ați avut pe Andrzej Wajda?” Zău, ăștia doi oameni, chiar polonezii au reușit să schimbe imaginea lumii despre comunism și despre polonezi.”
Vitalie Ciobanu: „Exact. Da, cred că arta are un mare rol… Și mi-am zis atunci că atunci când va fi difuzat la Televiziunea publică din Moldova acest film – vom putea spune că am marcat o bornă, că am trecut un anumit Rubicon. Ei bine, s-a întâmplat, a fost difuzat, mai întâi la Jurnal TV, la un post independent de aici, și după asta câțiva ani mai târziu și la postul public.”
Ana Blandiana: „Și?...”
Vitalie Ciobanu: „Și rezultatele alegerilor i-au dat iarăși, i-au scos în față nu pe băieții buni, ci pe ăia răi, cu steluță în frunte, care-și revendică comunismul. Vorbesc de socialiștii de acum sau de izotopii, în orice caz, ai lui Voronin și acum mă gândesc, sigur că nu putem cuantifica, nu sunt neapărat alegerile criteriului absolut în determinarea conștiinței unui popor, există și manipulare, știm acum prin mass-media, prin rețele de socializare, sunt mulți factori, pe urmă e și sărăcia, este inegalitatea de care spuneai, Vasile, mai devreme și pe care o resimt oamenii noștri, este corupția, limbajul acesta dublu, ecartul dintre lozincile generoase ale democrației, ale integrării europene, nu-i așa? Și sărăcia lucie în care se zbate mai tot poporul în contrast cu această minoritate îngâmfată care ne sfidează și care are parte de toate bunurile.
Sigur că inegalitățile astea contează și lovesc, dar tocmai de asta zic să încercăm să le cultivăm spiritul critic, să-i încurajăm să gândească pe cont propriu, să le dăm exemple concrete din viață, din istoria familiilor lor sau ale prietenilor lor, că sunt mai credibile, că le poți simți mai în profunzime și să producem niște opere de artă care să nu fie doar niște evocări, așa, documentare sunt importante și filmele de genul acesta, reconstituirile istorice, ci chiar opere de artă în care pe primul plan să fie individul, individul cu drama lui personală, confruntat cu duritatea monstrului istoriei.”
Doamnelor și domnilor, aici s-a încheiat emisiunea noastră de astăzi. Ne reauzim peste o săptămână. Până atunci, zilnic, ne puteți asculta dimineața și seara pe frecvențele de radio cu care v-ați obișnuit sau pe internet, la orice oră. Iar sâmbătă, ca de obicei, vă dă întâlnire Valentina Ursu, după care negreșit o luăm de la capăt. Pe curând!
