Discursul electoral a devenit în ultimii ani din ce în ce mai violent - un fenomen care se observă peste tot în lume. Iar România și R.Moldova nu fac excepție, se arată într-un studiu realizat de experți de la Chișinău și București.
Discursul violent a devenit un fenomen acceptat în spațiul public, iar cetăţenii nu întotdeauna sunt capabili să facă diferenţa dintre critică şi promovarea urii şi deseori se lasă manipulați de populismul care stă în spatele unor astfel de demersuri. Este una din principalele concluzii ale studiului semnat de trei experte de pe ambele maluri ale Prutului. Ele au analizat în comparație scrutinul prezidenţial din 2016 din Republica Moldova şi cel din 2014 din România şi au ajuns la concluzia că cele două campanii electorale par pe alocuri trase la indigo în ce priveşte arsenalul de atacuri verbale folosit de politicieni. Discursurile denigratoare, sexiste, discriminatoare şi religioase, precum şi atacul la persoană au fost dominante. Doar două din exemplele aduse în studiu ar fi implicarea bisericii ortodoxe în cele două campanii şi cum a fost exploatată tema ortodoxiei de Igor Dodon în Moldova şi Victor Ponta în România sau cum în cazul contracandidaților lor, Maia Sandu şi Klaus Johannes, faptul că nu au copii a fost folosit ca o armă de denigrare.
Atât în Republica Moldova, cât şi în România mass-media a jucat un rol important pentru promovarea mesajelor violente, se arat[ ]n studiu. Una din autoare, director de Program la Institutul Român pentru Acțiune, instruire în domeniul Păcii din Romania, Zsuzsanna Kasco spune că sancţionarea unor astfel de practici ar fi una din modalităţi de a diminua discursul violent în spaţiul public:
„Deocamdată cred că sancţiunile trebuie să existe pentru că trăim într-o societate cutumiară în care dacă toată lumea face într-un anumit fel mulţi o să urmeze aceeaşi cale. Nu cred că numai în media, dar în general o alternativă ar putea fi, pe lângă sancţiuni, nişte măsuri restaurative, trebuie să existe traininguri, oportunităţi de remediere a practicii.”
Prezentă la lansarea studiului, membra CCA, Mariana Onceanu-Hadârcă, a menţionat că instituţia pe care o reprezintă este oarecum constrânsă de normele legale în a sancționa discursul violent şi cel instigator la ură. Or aceste noţiuni nu se regăsesc în Codul Audiovizualului, precum nu se regăsesc şi noţiunile de defaimare, denigrare sau limbaj sexist. Prin urmare, CCA are ca şi cum mâinele legate să intervină.
În România, de exemplu, legislaţia, inclusiv Codul Penal are referinţe directe la discursul instigator la ură care poate fi penalizat. În Republica Moldova nici o lege nu face trimitere în mod expres către discursul instigator la ură, există doar prevederi referitoare la discriminare şi prejudecată.
Unde este linia roşie între libertatea de exprimare şi discursul violent? De la ce punct încolo critica se poate transformă în incitare la ură? Iată explicaţia expertei Irina Drexler, Coordonator Național, No Hate Speech Movement din România:
„Libertatea mea de exprimare se opreşte acolo unde îşi rănesc demnitatea ta. Dacă prin libertatea mea de exprimare îşi lezez dreptul de a te manifesta ca aparţinător al unei religii, sau a unei anumite categorii sexuale sau a unei anumite etnii, sau îşi lezez dreptul de a candida la o anumită funcţie, de a avea acces la anumite beneficii din cauza apartenenţei tale la o religie, la etnie ş.a.m.d, atunci libertatea mea de exprimare îşi lezează drepturile şi trebuie pusă foarte bine în balanţă cu discursul instigator la ură.”
Cele mai multe dintre recomandările autoarelor studiului au vizat Republica Moldova. Experta Irina Corobcenco, de la Asociaţia Promo-Lex din Moldova, a recomandat modificarea Codului Penal din Moldova, astfel încât să existe o prevedere cu privire la interzicerea utilizării discursului instigator la ură. O altă recomandare ţine de dezvoltarea mecanismelor de penalizare atât a politicienilor, cât şi a instituţiilor media care folosesc sau promovează discursul violent.
