Sergiu Goldenberg are 65 de ani, dintre care 44 lucrează miner la cariera din Cricova. Bărbatul spune că el și toții colegii lui trec anual un examen medical. „O dată în an, vin specialiștii și ne fac roentgen, ne controlează vederea, tensiunea arterială. Dacă ne doare ceva, le spunem”, povestește minerul.
El susține că cele mai răspândite boli profesionale printre minieri sunt cele de spate, cum ar fi osteocondroza. De asemenea, minerii riscă să se traumatizeze în orice moment.
Filmul Pur și Simplu „Generații sub pământ”, unde Sergiu Goldenberg a fost protagonist
Potrivit unui regulament sanitar aprobat de Guvern în 2016, fiecare angajat, lucrător temporar sau prin cumul, titular de patentă, stagiar sau ucenic este obligat să efectueze examene medicale în conformitate cu o listă a factorilor de risc de la locul de muncă.
De exemplu, dacă o persoană lucrează într-un mediu cu mult zgomot, trebuie să treacă un examen clinic general, să fie consultat de un neurolog, de un medic ORL și să facă o audiogramă, atât la angajare, cât și periodic. În același timp, un astfel de job este contraindicat celor cu boli cronice de urechi, psihopatii, nevroze și hipertensiune arterială severă.
De cealaltă parte, angajatorul din orice domeniu de activitate (atât din sectorul public, cât și din cel privat) este obligat să se asigure că aceste controale medicale sunt efectuate și să acopere costurile.
Datele Centrului național de boli profesionale arată, însă, că în ultimii ani doar 10-13% din salariați sunt trimiși de către angajator să facă examenele medicale necesare, „ceea ce este un procent foarte mic”, spune șefa centrului, Rodica Țabur.
Ea susține, de asemenea, că Inspectoratul de stat al muncii, care trebuie să evalueze riscurile de la locul de muncă, fie nu face destule controale la angajatori, fie nu le face suficient de bine.
Anual, inspectoratul efectuează în jur de 1.500 de controale privind respectarea normelor în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă.
Cum demonstrezi că ai o boală profesională
Se consideră că o boală profesională intervine în rezultatul expunerii la anumiți factori de risc sau anumite condiții precare de muncă. În timpul examenelor medicale la angajare sau anuale, specialistul din medicina muncii suspectează o boală profesională și începe cercetarea parcursului angajatului. Toate documentele sunt trimise mai apoi la Centrul național de boli profesionale – o instituție de stat, de pe lângă Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
În anii 2020-2023, centrul a înregistrat numai patru cazuri de boli profesionale, printre care maladii de vibrație și ale aparatului respirator.
O altă problemă ce îngreunează procesul de investigare a bolilor profesionale este lipsa specialiștilor în medicina muncii. „Abia din anul 2021 s-au introdus cursuri de specializare în medicina muncii. Fiecare raion ar trebui să aibă un astfel de specialist, însă nu e așa”, explică șefa centrului, Rodica Țabur.
Cercetarea cazurilor durează și nu toți angajații sau angajatorii sunt de acord să treacă prin acest proces. „Am avut caz când angajatul ne-a spus că șeful l-a convins să renunțe. Fără acordul lor, noi nu putem cerceta”, afirmă specialista.
Dacă se confirmă că e o boală profesională, angajatorul este obligat să-i achite angajatului o indemnizație unică, care este calculată în baza salariului mediu lunar pe țară înmulțit cu procentul pierderii capacității de muncă.
Dacă indemnizația este mare, unii angajatori preferă să-și închidă afacerea decât s-o plătească, spune Rodica Țabur.
„Este și greu să demonstrezi cine se face vinovat de o boală profesională. Să presupunem că persoana a lucrat la cinci întreprinderi într-un an și a dezvoltat boala în timp, dar ea a început să se manifeste la ultimul loc de muncă, unde este angajat de trei luni. În acest caz, nu poate fi vinovat ultimul angajator”, precizează șefa Centrului național de boli profesionale.
