Trei mineri au fost răniți, iar unul, dat inițial dispărut, a fost găsit mort, după ce luni dimineață a avut loc o explozie la Mina Uricani, informează site-urile de știri românești. Minerii răniți vor fi transportați la Bucurețti. Sabina Fati privețte analitic la situația din minerit și la condițiile de viață ale minerilor din România.
Dramele minerilor acoperă întreaga istorie industrială a Văii Jiului. De la mijlocul secolului al 19-lea, când au început, exploatările minere din această zonă au făcut mii de victime: atât din cauza investițiilor precare în galeriile care coboară până la o mie de metri în minele de huilă, cum este cea de la Uricani, unde a avut loc accidentul de lunii, cât și din princina aparaturii învechite care nu sesizează întotdeauna acumulările de gaze care pot exploda în orice moment.
Tot aici în februarie 2011 au murit cinci oameni, iar ancheta a ajuns la concluzia că tragedia s-a produs din cauza echipamentului învechit pe care îl purtau minerii, care nici nu i-a avertizat că o cantitate mare de gaz metan se strânsese în subteran și nici nu i-a protejat de suflul exploziei.
Specialiștii de la Institutul de Mine din Petroșani au explicat de fiecare dată când au avut loc accidente că exploatarea cărbunelui se face haotic în România, că viața minerilor este pusă mereu în pericol și că ar trebui să se revină la metoda clasică de exploatare în care se costruiesc tavane de rezistență.
La începutul acestei luni un alt miner a murit și doi au fost grav răniți la mina din Lupeni, între altele din cauză că stâlpii de susținere ai galeriei nu erau suficient de groși.
În micile orașe din Valea Jiului, cei mai mulți au fost mereu dependenți de minele din zonă și au trăit greu, inclusiv în perioada comunistă, când de aici se scoteau producții record de cărbuni, iar salariile erau dintre cele mai mari.
Minerii erau nemulțumiți, fiindcă deși câștigau bine, se îmbolnăveau când erau încă în putere.
Bolile sistemului respirator îi omorau înainte de vreme, iar după 1977 când au avut curajul să facă grevă și să ceară condiții mai bune, zi de lucru mai scurtă și pensionare mai grabnică, au suferit represalii crunte.
Circa 4000 de mineri au fost concediați, 300 au fost deportați împreună cu familiile lor, 50 au fost internați la pishiatrie, iar 15 au fost condamnați la mai mulți ani de închisoare.
Aproape toți minerii din tată-n fiu au fost practic interziși în Valea Jiului, în locul lor au fost aduși din alte regiuni muncitori ascultători pe care regimul comunist i-a calificat la locul de muncă.
Au fost infiltrați oameni ai securității și întreagul bazin minier a fost militarizat, pentru ca greva de proporții din 77 să nu se mai repete. Așa se explică, poate, și mineriadile de după 1990, când liderii post-comuniști i-au folosit pe mineri ca masă de manevră în războaiele lor politice.
În 1989, în Valea Jiului, cei peste 60.000 de angajaţi extrăgeau 11 milioane de tone de cărbune din 15 mine. Opt din aceste mine au fost deja închise și alte trei, inclusiv cea din Uricani, vor intra în conservare anul viitor, potrivit strategiilor guvernamentale.
Datorită serviciilor făcute regimului de după 1990, minerii au început să câștige mai bine și să muncească mai puțin, așa se face că în 1996, când a avut loc prima alternanță la putere în România, noul guvern descoperă că preţul cărbunelui adus din Australia era mai mic decât preţul cărbunelui din Valea Jiului.
Datoriile înregistrate de Regia huilei erau uriașe și singura soluție a fost închiderea treptată a sectorului miner: sindicatele au fost de acord în 1997 cu cei 20.000 de mineri concediați. Fiecare dintre ei primea între 12 și 20 de salarii compensatorii. Puțini dintre acești mineri au știut cum să cheltuie acei bani.
Luni, mina din Uricani a fost închisă temporar pentru verificări după ce trei persoane au fost rănite grav, iar una a murit în urma exploziei din dimineața zilei. Mina urmează să fie închisă definitiv anul viitor.
Uricani este o localitate de nici opt mii de locuitori la poalele Munților Parâng, una dintre ultimele din care se mai extrage huilă.
Jumătate dintre acești opt mii au plecat în țările mai dezvoltate din Europa pentru a putea supraviețui ei și familiile lor.
În aceeași situație se află și celelalte mici orașe muncitorești: Vulcan, Aninoasa, Lupeni și Petrila.
Primăria din Aninoasa, a cărei mină s-a închis acum 10 ani, chiar intrase în insolvență în urmă cu trei ani; a fost salvată de guvernul Ponta, dar e pe cale să recidiveze.
