Linkuri accesibilitate

De la bucurie la reticență: Cum au reacționat politicienii moldoveni la deschiderea negocierilor de aderare la UE

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, rostind un discurs în fața deputaților moldoveni, Chișinău, 7 noiembrie 2025
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, rostind un discurs în fața deputaților moldoveni, Chișinău, 7 noiembrie 2025

Deschiderea negocierilor pe primul din cele șase grupuri de capitole pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană a fost o veste bună pentru politicienii pro-europeni de la Chișinău, în timp ce reprezentanți ai unor partide care pledează pentru relații bune cu Rusia au fost mai reținuți.

Ce credeți că ar putea încetini procesul de aderare a R. Moldova la UE? Click pentru a participa la un SONDAJ

Partidul de guvernământ, Acțiune și Solidaritate (PAS), pentru care aducerea Republicii Moldova în UE este „prioritatea zero”, spune că deschiderea clusterului „Valori fundamentale” a fost „o bucurie absolută”. Deputatul PAS, Adrian Băluțel, membru al comisiei parlamentare de politică externă, a declarat Europei Libere că autoritățile de la Chișinău depun eforturi mari ca să deschidă toate clusterele până la sfârșitul acestui an.

Adrian Băluțel
Adrian Băluțel

Negocierile Republicii Moldova cu UE sunt structurate în 33 de capitole și două criterii – economic și politic – și sunt grupate în șase clustere tematice, de la valori fundamentale și piața internă până la relații externe. Actuala putere de la Chișinău vrea ca negocierile să se încheie în 2028, iar aderarea propriu-zisă să aibă loc până în 2030.

Între șanse „foarte mari” și „mici”

Băluțel estimează că există „șanse foarte, foarte mari” ca R. Moldova să finalizeze negocierile până în 2028, pentru că, odată deschise toate grupurile de capitole, „mingea este în terenul Republicii Moldova” și totul va depinde de viteza cu care se vor mișca autoritățile.

Deși împărtășește bucuria deschiderii primului cluster, unul dintre deputații Partidului „Democrația Acasă”, Alexandru Verșinin, crede că sunt „șanse mici” ca R. Moldova să încheie negocierile cu Bruxellesul în 2028.

Alexandru Verșinin
Alexandru Verșinin

„Nu am mai văzut o asemenea viteză [de negocieri] în toată istoria formării Uniunii Europene”, a spus Verșinin în discuția cu Europa Liberă, dar a subliniat că partidul său, declarat pro-european și în opoziție față de PAS, „va depune tot efortul ca acest lucru să se întâmple”, promițând că vor vota „toate legile cu directiva UE”.

Deputatul Grigore Novac, de la Partidul Socialiștilor, considerat filorus, spune că îl vor bucura mai mult rezultatele negocierilor decât anunțul despre începutul lor. El a acuzat că în R. Moldova nu s-ar respecta drepturile omului, ceea ce este o condiție esențială din primul grup de capitole.

Novac nu crede că guvernarea de la Chișinău își va respecta planul de a încheia negocierile în 2028, spunând că, dacă „R. Moldova ar lucra și fără odihnă”, tot n-ar fi realist să îndeplinească acest obiectiv în 2 ani.

Aderarea graduală: între da și ba

Întrebat despre o posibilă extindere graduală a Uniunii Europene, așa cum propun câteva țări puternice din UE, Novac a spus că preferă ca R. Moldova să aibă drepturi egale, ca toate celelalte state-membre.

Grigore Novac
Grigore Novac

„Nu doar la capitolul de implementare și obligațiuni să fim egali, dar și la capitolul drepturilor. [...] Este important să nu se aplice duble standarde în raport cu țara noastră”, a declarat Novac Europei Libere.

Înainte de deschiderea negocierilor cu R. Moldova și Ucraina și înainte de finalizarea acestora cu Muntenegru, Franța și Germania – cele mai mari țări din UE, secondate de Belgia, Olanda și Luxemburg, au propus ca extinderea blocului să aibă loc altfel decât până acum, cu garanții mai mari privind statul de drept al viitorilor membri, în parte din cauza experienței cu regresul democratic din Ungaria, sub fostul premier Viktor Orban.

SONDAJ

Într-un document comun, cele cinci țări propun, de exemplu, să fie limitate pentru o perioadă de tranziție unele drepturi la vot pentru noii veniți, la deciziile precum extinderea, politica externă și bugetul UE, pentru care este necesar în prezent consimțământul tuturor statelor-membre.

Reprezentanții PAS văd această propunere drept o etapă intermediară. „Atâta timp cât opțiunea de stat-membru cu drepturi depline este pe masă, orice pas intermediar care contribuie la integrare este binevenit. Respectiv, nu ne deranjează deloc. Suntem bucuroși că UE încearcă să găsească un model de integrare pentru toate țările”, a spus deputatul PAS Adrian Băluțel.

Primarul Chișinăului Ion Ceban, lider al partidului parlamentar Mișcarea Alternativă Națională”, a salutat, printr-o postare pe rețele, decizia țărilor europene de a deschide primul cluster cu R. Moldova și a spus că procesul obligă la „maximă responsabilitate toți cetățenii”. În același timp, el a criticat voalat partidul de guvernare, spunând că „Europa nu se construiește prin centralizarea puterii în detrimentul oamenilor și comunităților locale”.

Reprezentanți ai Partidului Nostru și Partidului Comuniștilor pe care i-am căutat pentru acest articol au spus că ne vor oferi opiniile mai târziu, invocând agende încărcate.

R. Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022, imediat după Ucraina, invadată de Rusia. Începerea negocierilor a fost blocată mai multă vreme de fostul premier al Ungariei, Viktor Orban, care se opunea aderării Ucrainei și implicit a R. Moldova, cele două fiind cuplate. Schimbarea de putere la Budapesta a deblocat procesul de aderare a celor două țări, văzut de UE și ca o investiție geopolitică și de securitate.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG