[...]
„ Mai ţii tu minte şuvoaiele de agenţi provocatori,/ De imigranți, de măcelari, de traducători, de şefi de protocol,/ De realizatori TV, de vagoane de termoficare CFR,/ De consilii agroindustriale rămase şi rămaşi fără întrebuinţare/ Roşi şi roase de dorul de altceva?/Pîndiți din neant și accelerînd entropia? Cunoşti tu încă pe Paul, Ioan, Matei, Marcu și Luca ?// Ei nu mai sînt./ E-un cântec de surghiun tot ce sînt ei/ De care să nu-i faci vinovaţi pe ei/ Ci pe urmaşii lor şi pe urmaşii urmaşilor lor/ În acelaşi veac şi în aceeaşi patrie/ Cîtă vreme mai scandează cu buzele înroşite/ Şi părul pe bigudiuri imnuri de slavă catastrofei./ Mai ţii tu minte patul nostru strîmt şi curat/ Loc de iubire şi prigoană care ne-a fost şi biserică/ Pentru că cea adevărată adăpostea doar arhangheli/ Și voievozi schimonosiți de fărădelegea restaurării/ În contra menirii neamului spiritual?/ Dar Ștrandul Tineretului, unde doar se mai mima libertatea de acțiune?/ Dar Cenaclul Flacăra, unde se exersau pe viu nuanțele beninge ale interdicției?/ Dar toată epoca noastră atît de vie și colorată/ Cu bunii și mulții eseiști, poeți și ceramiști/ Covîrșiți de poveri morale vexatorii/ Frustrați de exutorii, amețiți de elanuri de rezistență/ Prin Uniuni și cantinele lor, precum embrionii acelei salmandre vivipare/ Care se distrug reciproc în propria lor mamă/ Agitînd flamura roșie și-arborînd doliul/ Iubind tirania și urîndu-l pe tiran/ Iubind libertatea și urîndu-i pe cei liberi/ Iubind libertatea, dar urînd libertatea/ În variantele atît de inspirat revăzute și adăugite?/ Mogoșoaia, Neptun, Madam Candrea, 2 Mai/ Colocviul de poezie de la Iași, Congresul Culturii/ Săptămâna culturală a Capitalei, Cântarea României, volumul colectiv Omagiu/ Întîlniri cu activul MAI la Canal înainte și mai ales în era noastră?/ Vai, ce lume, ce obiceiuri, ce distracții/ Vai, vai, vai de gloria atîtor învinși/ Sufletele noastre mărturisesc drept/ Dar nu a noastră va fi Împărăția cerurilor/ Pentru că mult am urît și am blestemat degeaba/ Mâncând și bând și zăcând în nesimțire/ Fără să ne gândim la fata Împăratului Roș/ Care ascundea un strai de mireasă pentru veșnicie/ La fata cea bună a Moșului, la Fefeleaga pătimirii noastre/ La cea mai bună și blândă, Doamne, îndurătoare și îndurerată/ Dulcea noastră Vitoria, fiica răzbunării, cea cu steagul primilor ani generoși și naivi/ Înfășurat pe trupul firav și radios pictat de Rosenthal ca-n poveștile Internaționalei celor flămânzi și goi/ Și nu a tagmei jefuitorilor/ La preamilostiva Patrie recunoscătoare cu sânul uscat / Cui ținîndu-i trupul în brațe, când ea însăși are trupul sfâșiat?/ Pe cine veghind și plângînd când ea însăși n-are lacrămi pentru cîtă suferință?/ Mamă fără fiu, fiu fără mamă/ Veți fi ca niciodată în poema română care jurat strâmb/Dar mai ţineţi voi minte, fete şi băieţi ai generaţiei mele/ Echinoxul trilingv, Cenaclul de luni, Dialogul, Amfiteatrul?/ Forumul, Izvorul Mureşului, Festivalul Eminescu, Ars Amatoria/ Podul, Clubul A, Festivalul de jazz de la Sibiu?/ Întîlnirile de la Sighişoara, serile la Costineşti,/ 15 septembrie la Cluj, 24 ianuarie la Iaşi, 25 decembrie la Bucureşti?/ Toate mişcările acelea de masă esoterice, galopante, mai mult bacoviene decît browniene/ Tot evul acela de libaţii îngrijorate şi strălucitoare/ Prin puritatea credinţei/ Ale cîtorva inşi fără prihană. ”
[...]
