Linkuri accesibilitate

Deficit cronic de polițiști în R. Moldova | Povestea unei sectoriste de la țară


Alina Bucățel este responsabilă de patru sate din raionul Criuleni: Hrușova, Ciopleni, Chetroasa și Zăicana.
Alina Bucățel este responsabilă de patru sate din raionul Criuleni: Hrușova, Ciopleni, Chetroasa și Zăicana.

În R. Moldova, există un deficit de peste 1.300 de polițiști sau 14% din totalul posturilor disponibile, care se menține în ultimii 5 ani. Deși autoritățile le oferă mai multe facilități, polițiștii sunt nemulțumiți de salarii și condițiile de muncă, potrivit unui sondaj intern realizat de MAI.

Alina Bucățel activează în cadrul sectorului de poliție nr. 1 din raionul Criuleni și face naveta cu propria mașină de la Chișinău în fiecare dimineață. Se trezește la ora 06:00 ca să ajungă la serviciu la 8:00, când începe programul de muncă.

Sediul sectorului de poliție în care lucrează se află în primăria comunei Hrușova și este format din două birouri. Tânăra împarte unul dintre ele cu doi colegi. Locuri la masă sunt, de fapt, doar două, de aceea cei trei polițiști se rânduiesc la calculatoare. Încăperea este foarte mică, vopseaua de pe pereți este scorojită, iar curentul este adus din biroul vecin, al șefului, cu ajutorul unui prelungitor.

Împarte scaunul cu victima sau agresorul

„Scaunul când e al meu, când e al părților: victimă, făptuitor, martor, adică eu mă împart cu ei...Vreau să am masa mea, scaunul meu, dulapul meu, safeul meu, toate materialele să fie aranjate. Dar așa, eu îmi țin toate materialele în mapă la mine, dl Marin le ține în geantă, dl Oleg – pe masă”, povestește sectorista.

Sectoristă pentru patru sate
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:04:57 0:00

Anterior, sediul sectorului se afla în satul vecin, Boșcana, care era mai spațios. Alina spune că nu avea nici acolo computer și în încăperi era frig pe timpul iernii. Acum clădirea este în renovare, iar șeful de sector, comisarul Vlad Grădinaru, susține că lucrările au fost finalizate și urmează doar să fie instalate contoarele pentru gazele naturale. Totuși, nu se știe exact când polițiștii vor trece la „casă nouă”.

Alina Bucățel este responsabilă de patru sate din raionul Criuleni: Hrușova, Ciopleni, Chetroasa și Zăicana. Își împarte ziua de muncă între chemări, care se referă, în mare parte, la conflicte între vecini și furturi, și vizitele la familiile social-vulnerabile, pe care le face împreună cu asistenta socială. De multe ori, îi ajută pe copiii din aceste familii cu haine și produse alimentare sau le caută un loc de muncă adulților.

Îi place această meserie anume pentru interacțiunea cu oamenii și faptul că poate să le fie alături. Se mai întâmplă, totuși, ca unii săteni să i se adreseze urât pentru că este femeie și polițistă. Alina spune că trece peste astfel de situații, deși recunoaște că o afectează.

Vrea să plece peste hotare

Statul îi oferă bani pentru chirie și poate circula gratis cu transportul public, la care mai apelează uneori. Salariul însă nu-i acoperă toate cheltuielile. „Am două credite pe spate și, cu un salariu nu reușești, fiindcă acum e foarte scump totul și cerințele copilului sunt mari. Sincer să vă spun, noi trăim de la salariu la salariu. Pe data de 4 aveam pe card, cu tot cu chirie, 8.000 de lei. Din start, cum am primit salariul, 1.200 de lei îi dau pe motorină, pentru toată luna”, precizează polițista.

Alina Bucățel
Alina Bucățel

Femeia se gândește acum să emigreze, împreună cu fiica ei, în Marea Britanie, acolo unde au rude. „Parcă mi-e greu să fac acum o schimbare în viață, dar, oricum, o s-o fac. Numai aștept să finalizeze fiica liceul și cred că am să dezîmbrățișez această profesie și o să plecăm peste hotare. Eu i-am promis. I-am zis că ne ducem acolo, vedem dacă o să ne obișnuim cu viața de acolo și dacă mie o să-mi placă, ne stabilim acolo. Dar dacă mie nu, fără supărare, eu vin înapoi...”, mărturisește Alina.

Sectorul de poliție nr. 1 din raionul Criuleni are în gestiune 12 sate și 29 de întovărășiri pomicole. Cu excepția șefului de sector, în prezent aici activează șase polițiști și ar mai fi nevoie de încă de cinci.

Efectivul de polițiști, sub media europeană

Datele Ministerului Afacerilor Interne (MAI), oferite Europei Libere, arată că în total, în acest an, nu ajung 1.310 polițiști, numărul total de funcții repartizate fiind de 9.156, iar cel al angajaților – de 7.846. În ultimii 5 ani, o situație mai proastă a fost în 2019, când era nevoie de aproape 1.500 de polițiști, iar cel mai mare număr al angajaților în domeniu a fost în 2017 (8.407).

Efectivul de polițiști este acum de 301 la 100.000 de locuitori, ceea ce reprezintă 87% din media europeană. Pentru comparație, R. Moldova are un excedent de procurori (176% față de media europeană) și un deficit de judecători (89%), se arată în Strategia de dezvoltare a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030, aprobată recent de guvern.

Rezultatele unui sondaj intern, prezentate în același document, arată că 58% din angajații MAI nu sunt mulțumiți de salariile pe care le ridică, 34% - de practicile de promovare, 32% - de dotarea tehnico-materială, iar 28% se plâng de condițiile de muncă.

MAI spune că salariul mediu net al polițiștilor a fost majorat în ultimii 5 ani de la 5.220 de lei la 8.940 de lei. În plus, statul încearcă să atragă mai mulți angajați în sistem, oferindu-le o serie de garanții sociale, cum ar fi indemnizații pentru închirierea locuințelor, posibilitatea pensionării timpurii, dreptul de a circula gratuit în transportul public și concedii anuale plătite mai mari, între 35 și 65 de zile, în funcție de stagiu.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG