Linkuri accesibilitate

Deputatul John Lewis, unul dintre eroii luptei pentru drepturi civile în SUA a decedat, la 80 de ani


John Lewis a fost unul dintre organizatorii și vorbitorii la Marșul de la Washington, din 1963, a condus marșul pentru drepturile negrilor americani de la Selma pînă la Montgomery, a fost deputat din 1987 și pînă acum și a primit Medalia Prezidențială pentru Libertate în 2011.

În luna mai el s-a adresat manifestanților la un miting al comunității „Viețile negrilor contează” spunându-le „Fiți constructivi, nu destructivi”. Într-o altă împrejurare el a spus „Istoria a dovedit în repetate rînduri că protestele non-violente și pașnice sunt calea de a obține dreptatea și egalitatea pe care le merităm cu toții”.

Protestele non-violente și pașnice sunt calea de a obține dreptatea...

El a continuat „Misiunea noastră nu este facilă – ceva ce merită nu e niciodată ușor – dar cred cu toată forța, așa cum a spus la un moment dat Martin Luther King, că deși arcul universului moral este larg, el se înclină către justiție”. Lewis a fost considerat conștiința Congresului Statelor Unite. Fostul președinte Obama a spus că John Lewis și-a dedicat viață „îmbunătățirii vieții tututor”.

„Nu sunt mulți cei care trăiesc să își vadă moștenirea, materializindu-se în față ochilor lor” – a spus Obama, adăugînd „John Lewin a făcut-o”. Fostul președinte Bill Clinton a declarat „Am pierdut o personalitate gigantică”. Născut în Alabama, Lewis a auzit pentru prima dată un discurs al lui Martin Luther King cînd avea 19 ani și asta l-a convins să se dedice luptei pentru drepturile civile.

John Lewis
John Lewis

În 1963, Lewis a preluat conducerea Comitetului Studențesc de Coordonare a Acțiunilor Non-Violente, organizing manifestații de protest împotriva discriminării rasiale, în sudul țării. La marșul de la Washington, la doar 23 de ani, Lewis spunea „Dacă nu obținem legi semnificative, va veni vremea când nu vom demonstra doar la Washington. Trebuie să spunem: America trezește-te”.

Dintre vorbitorii de atunci John Lewis rămăsese pînă ieri, ultimul în viață. În 1975, revista Time l-a inclus pe lista sfintillor în viață”, lista în fruntea cărora se află Maică Teresa. Istoricul Taylor Branch a scris „John Lewis privea rasismul că un obstacol încăpățînat în calea libertății, dar dacă iei în serios calea democratică, albii și negrii vor avea de cîștigat”.

Barack Obama i-a dăruit lui Lewis o fotografie pe care a scris „Datorită ție, John”...

În 2009, cînd primul președinte afro-american a fost inaugurat, Barack Obama i-a dăruit lui Lewis o fotografie pe care a scris „Datorită ție, John”. Una dintre numeroasele explicații este rolul jucat de fostul deputat în adoptarea legislației care a consfințit dreptul la vot al negrilor americani.

În 1965, nesocotind decizia organizațiilor din care făcea parte, John Lewis a condus marșul de la Selma la Montgomery, care s-a terminat cu ceea ce a rămas în istorie că „duminică sângeroasă”. Represiunea poliției a fost brutală, Lewis s-a ales cu o fractură craniană, dar duminică sângeroasă a deșteptat conștiința națiunii și după alte cîteva proteste, Legea cu privire la dreptul la vot a fost adoptată, oferind o voce comunității negrilor americani.

XS
SM
MD
LG