Linkuri accesibilitate

Din cele 95 de proiecte de lege înregistrate de PAS, 52 au și fost votate (Mihai Popșoi, deputat PAS)


Mihai Popșoi
Mihai Popșoi

Din cele 95 de proiecte de lege înregistrate de Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, 52 au și fost votate, a anunțat într-o conferință de presă vicepreședintele Parlamentului, deputatul PAS Mihai Popșoi, citat de agenția IPN. Unul dintre cele mai importante , in opinia deputatului PAS este proiectul de modificare a Legii cu privire la procuratură, care a introdus mecanismul de evaluare a procurorului general. „Or, noi ne dorim o Procuratură funcțională, o Procuratură care să servească interesului public, să ofere dreptate și nu acele trocuri care au existat în Procuratură până acum”, a declarat presei Mihai Popșoi.

Potrivit parlamentarului, un alt proiect important votat a fost cel de modificare a Constituției prin fortificarea independenței sectorului judecătoresc, considerat de PAS ca menit să acorde mai multă autonomie judecătorilor, îndepărtîndu -I de factorul politic. Alte proiecte menționate de deputat se referă la digitalizarea economiei, anularea secretului offshore, persoanele care au datorii să nu poată fi evacuate din cază în perioada rece a anului. De asemenea, averile și cheltuielile demnitarilor și rudelor acestora să poată fi verificate de ANI. Potrivit lui Mihai Popșoi, în pofida crizelor pandemice și energetice, PAS a găsit resurse pentru majorarea pensiilor, alocațiilor, indemnizațiilor. „PAS a demonstrat că are capacitatea să-și ducă la îndeplinire promisiunile și mai departe va munci cu aceeași determinare pentru a demonstra că promisiunile făcute în campania electorală vor fi îndeplinite pas cu pas”, cpnsideră deputatul.

Președinta Comisiei juridice, numiri şi imunități, deputata PAS Olesea Stamate, a remarcat că instituțiilor de drept și celor care au menirea să combată corupția și să vegheze respectarea legilor li s-a oferit mai devreme o independență destul de mare, urmând standardele europene. „Este exact ce am făcut prin adoptarea modificărilor la Legea procuraturii, instituirea mecanismului de evaluare a activității procurorului general și, eventual, dacă este cazul, cercetarea disciplinară și sancționarea disciplinară a procurorului general”. Un mecanism similar a fost instituit pentru CNA, ANI.

Deputatul PAS Dumitru Alaiba a spus că pentru dezvoltarea economiei și motivarea antreprenorilor de a investi a fost anulat secretul offshore și s-au făcut primii pași hotărâți în direcția digitizării în domeniul economic.

Iar președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, deputatul PAS Dan Perciun, a spus că pe domeniul social s-a pornit de la dezideratul clar de a reduce sărăcia în Republica Moldova. În acest sens, a fost majorată pensia minima până la 2000 de lei. De asemenea, diverse alocații de stat au fost majorate pentru diferite categorii de persoane și au fost majorate alocațiile pentru veterani. În bugetul pentru 2022, se vor regăsi majorări salariale semnificative pentru cele mai prost plătite categorii de salariați, în special cei din sectorul public.

Deputata PAS Doina Gherman a remarcat printre realizări ratificarea Convenției de la Istanbul. Deputata este convinsă că, odată cu implementarea prevederilor Convenției, Moldova va începe etapa de toleranță zero față de toate formele de violență față de femei, față de fete, violența domestică.

Raportul de activitate al Fracțiunii parlamentare a PAS este prezentat la 100 de zile de mandat.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG