Linkuri accesibilitate

Dorin Chirtoacă: „De ce vă este frică să ies şi să-mi spun punctul de vedere cu privire la referendum?”


Dorin Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă.

PL urmează să se înregistreze ca să poată face campanie în referendumul privind revocarea primarului general al Chișinăului.

Primarul suspendat al capitalei Dorin Chirtoacă nu poate participa la campania dinaintea referendumului pentru demiterea sa, programat să aibă loc peste o lună. Așa au hotărât joi majoritatea membrilor Consiliului Electoral de Circumscripție Chișinău. Chirtoacă este în arest la domiciliu din primăvară, fiind acuzat de corupție în dosarul parcărilor cu plată din Chișinău, iar decizia autorității electorale municipale îi reduce încă și mai mult șansele de a se apăra de detractorii aflați la originea referendumului.

Link direct


Participarea la referendum i-ar fi permis primarului suspendat Dorin Chirtoacă nu doar să desfășoare campanie împotriva demiterii sale, dar și să ceară în instanță eliberarea din arest la domiciliu.

Respingerea participării lui Chirtoacă, susţinută de majoritatea membrilor consiliului de circumscripţie, a fost motivat între altele prin faptul că politicianul liberal, aflat în arest la domiciliu, nu a depus personal cerere de înregistrare la organul electoral, aşa cum prevede legea, ci a făcut-o printr-un reprezentant al său împuternicit prin procură.

Primarul suspendat Dorin Chirtoacă a cerut azi la Curtea de Apel, unde a avut loc o nouă şedinţă de judecată, să i se permită să depună repetat la consiliul de circumscripţie cererea de a fi înregistrat în cursa electorală. Judecătorii au respins însă demersul, dar au confirmat în schimb decizia de săptămâna trecută a Judecătoriei Chişinău privind prelungirea mandatului de arest la domiciliu a primarului. Iată ce a declarat Dorin Chirtoacă jurnaliştilor:

„Iese că ei pe mine vor să mă îngroape, dar la înmormântare nu vor să ia mortul. Îngropaţi-mă dacă vreţi şi dacă puteţi, dar la înmormântare trebuie să aduceţi mortul la groapă, nu poţi să duci sicriul gol. Măi, oameni buni, ce e cu circul acesta? Chiar atât de ridicoli vreţi să fiţi? Tovarăşe prezident, stimat parlament, guvern, de ce vă este frică să ies şi să-mi spun punctul de vedere cu privire la referendum? E al vostru referendumul, voi îl faceţi, voi îl dirijați prin toate prin socialiști, prin CEC, prin judecăţi, prin tot ce se întâmplă.”

Curtea de Apel urma să examineze tot azi în şedinţă separată demersul prin care Dorin Chirtoacă a contestat decizia Comisiei Electorale Centrale de a desfăşura referendumul local pe 19 noiembrie. Amânarea şedinţei, la solicitarea CEC, a fost calificată drept o „tergiversare intenţionată” de avocaţii edilului.

După ce Consiliul de circumscripţie a respins participarea lui Dorin Chirtoacă la plebiscit, liderul PL Mihai Ghimpu a spus că va contesta la CEC această decizie.

„Ilegalitate, după ilegalitate, începând de la procurori, judecătorii, CEC, Consiliul de circumscripţie municipal - toate fac fără de legi ceea ce demonstrează încă o dată că dosare intentate primarului sunt motivate politic.”

Ghimpu a mai anunţat că PL urmează să se înregistreze ca să poată face campanie în favoarea boicotării referendumului.

Cu două zile înainte de expirarea termenului de înregistrare, doar Partidul Socialiștilor, cel care a inițiat referendumul, s-a înscris în cursă. Mai multe formaţiuni, între care PD, PAS şi PLDM au anunțat anterior că vor boicota acest plebiscit.

Previous Next

XS
SM
MD
LG