Linkuri accesibilitate

Dosarul lui Ilan Șor modifică legislația penală


Veronica Dragalin spune că strămutarea dosarelor, recuzarea judecătorului și excepția de neconstituționalitate reprezintă modalități prin care este, de regulă, tergiversată examinarea unui dosar.
Veronica Dragalin spune că strămutarea dosarelor, recuzarea judecătorului și excepția de neconstituționalitate reprezintă modalități prin care este, de regulă, tergiversată examinarea unui dosar.

După ce dosarul în care a fost condamnat Ilan Șor s-a perindat în instanțe timp de 8 ani, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a anunțat că legislația va fi modificată pentru ca examinarea altor cazuri să nu mai fie tergiversată.

Într-o conferință de presă ținută la aproape o săptămână după ce Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat pe Ilan Șor la 15 ani de închisoare, Veronica Dragalin a prezentat parcursul dosarului și a remarcat perioada îndelungată în care acesta s-a aflat pe rol în mai multe instanțe.

Dosarul penal privind furtul miliardul din sistemul bancar a fost inițiat în iulie 2015 de Procuratura Anticorupție. Urmărirea penală a durat 10 luni, iar apoi dosarul a trecut prin Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, Curtea de Apel Cahul și, din august 2021, Curtea de Apel din Chișinău, care a reluat întreaga procedură, în urma unei decizii a Curții Supreme de Justiție.

Veronica Dragalin spune că strămutarea dosarelor, recuzarea judecătorului și excepția de neconstituționalitate reprezintă modalități prin care este, de regulă, tergiversată examinarea unui dosar. Potrivit ei, prevederile Codului de procedură penală urmează să fie modificate pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple.

Pe lângă aceasta, urmează fie înăsprite sancțiunile pentru amestecul în înfăptuirea justiției din Codul penal, după ce Ilan Șor i-a amenințat pe judecătorii care au pronunțat decizia în cazul lui.

Cum își poate încasa Banca de Economii prejudiciul

Șefa Procuraturii Anticorupție a precizat că Banca de Economii, în calitate de parte vătămată, urmează să încaseze de la Ilan Șor aproape 5,3 miliarde de lei sub formă de prejudiciu material. Acest lucru se va întâmpla dacă un executor judecătoresc va identifica proprietățile și bunurile care aparțin deputatului fugar ca să fie confiscate.

Până acum, Procuratura Anticorupție și Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale au sechestrat bunuri în valoare de 1,36 de miliarde de lei, care sunt deținute de Ilan Șor, iar executorul judecătoresc poate solicita lista acestora pentru a fi confiscate în beneficiul băncii. Este vorba de capital social, automobile, aeronave, construcții, terenuri pentru construcții, conturi bancare, utilaj agricol.

Proprietățile lui Șor de peste hotare pot fi sechestrate și confiscate numai în urma unei decizii luate de magistrați din țara respectivă, pornind de la o sentință în acest sens a instanțelor din R. Moldova.

Cum poate fi adus Șor în R. Moldova

Deputatul fugar a fost anunțat în căutare internațională în 2019, când a fost localizat în Israel. Veronica Dragalin susține că mandatul de arest al lui Ilan Șor este vizibil în sistemul Interpol și, în cazul în care acesta s-ar afla în una dintre țările membre ale organizației, ar fi reținut imediat. Având în vedere că el are și cetățenia Israelului, extrădarea acestuia depinde de autoritățile din acest stat.

Israelul nu-și extrădează cetățenii, însă Veronica Dragalin afirmă că există un precedent când un cetățean a fost trimis în țara în care a fost condamnat, dar și opțiunea ca Ilan Șor să-și ispășească pedeapsa pe teritoriul israelian.

„Acest proces va dura. Suntem în comunicare cu colegii din Israel, acumulăm toate materialele pentru a fi trimise, sperăm să reușim să-i convingem și Ilan Șor să fie întors în R. Moldova”, a spus Dragalin.

Pe 13 aprilie, Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare fiind găsit vinovat de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Termenul la care a fost condamnat include și aproape un an cât acesta a stat în arest preventiv și arest la domiciliu.

Avocații deputatului acuză că decizia a fost luată sub presiunea guvernării și este una politică. Ei afirmă că au documentat 400 de abateri în procesul de examinare în instanță a dosarului privind frauda bancară, care vor servi drept motiv pentru condamnarea R. Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Parlamentul European a cerut miercuri, 19 aprilie, în cadrul unei rezoluții sancționarea și extrădarea oligarhilor fugari Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG