Linkuri accesibilitate

După Consiliul republican al PSRM, Igor Dodon se vrea jucător activ la negocierile cu Blocul ACUM


Igor Dodon (foto arhivă)
Igor Dodon (foto arhivă)

„Dacă nu o să le vină mintea, mergem la anticipate”, a spus şeful statului care anterior se declara apolitic.

Partidul Socialiștilor, prin vocea președintelui Igor Dodon, a declarat astăzi că pentru moment nu examinează posibilitatea unei coaliții cu Partidul Democrat și este gata să negocieze cu Blocul ACUM formula unei viitoare guvernări. Socialiștii au insistat însă că nu vor accepta ideea unui guvern minoritar, așa cum insistă ACUM, și și-au reiterat condițiile pentru eventuale negocieri.​

Igor Dodon se vrea jucător activ la negocierile cu Blocul ACUM
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:44 0:00
Link direct

„Majoritate parlamentară pe deplin funcțională și un Guvern sprijinit de această majoritate”, a fost mesajul formulat de președintele Igor Dodon, care și-a motivat prezența la Consiliul politic al PSRM prin calitatea de lider informal al partidului. Igor Dodon a enumerat și condițiile pe care le-a numit esențiale și „care nu pot fi supuse interpretării” acestea fiind, de fapt, propunerile înaintate la începutul acestei săptămâni de PSRM.

E vorba, între altele, de funcția de președinte al Parlamentului pe care socialiștii o revendică pentru Zinaida Greceanîi, consolidarea statutului limbii ruse și mai multe portofolii în următorul guvern, în special în domeniile de politică externă, ordine publică, apărare și reintegrare a țării.

„Noi insistăm colegii, partidul și eu ca lider informal, insistăm pe această poziție: coaliție de guvernare. Ne așezăm, discutăm condițiile, este necesar, semnăm acord. Cât va fi coaliția asta? Patru ani, doriți peste un an la anticipate? Haideți să discutăm cum, pentru că nu este așa de simplu de provocat anticipate, dar niciun fel de guvern minoritar. În istoria țării Guvern minoritar a fost în 2015, Guvernul Gaburici, care a durat trei luni sau patru luni de zile, după asta s-a dus. Guvern funcțional, iar eu ca președinte nu voi accepta guvern minoritar”, a spus Igor Dodon.

În ce privește eventualitatea unei cooperări cu democrații, șeful statului a precizat că în ședința Consiliul politic al PSRM de astăzi nu a fost examinată „varianta de coaliție cu Partidul Democrat”. Anticipând parcă un eventual refuz din partea Blocului ACUM de a continua dialogul pe grila socialiștilor, Igor Dodon a lăsat să se înțeleagă că riscul unor alegeri anticipate i-ar putea determina să fie mai flexibili.

Să se mai gândească. Eu cred că mai aproape de dizolvarea Parlamentului le-a veni mintea la toți...
Igor Dodon

„Să se mai gândească. Eu cred că mai aproape de dizolvarea Parlamentului le-a veni mintea la toți. Știți că este o vorbă la noi, la moldoveni, dă-mi, Doamne, mintea cea de pe urmă. Dacă nu o să vină mintea, ce să faci, mergem la anticipate. Colegii de la Partidul Socialiștilor, ieri, în cadrul discuțiilor, au spus foarte clar că sunt gata să examineze și să discute inclusiv pachetul de legi propus de către Blocul ACUM și nu văd nicio problemă în acest sens pentru a vota unele legi însă în condițiile unei clarități: majoritate parlamentară etc.”

Până la această oră nu există o reacție din partea Blocului ACUM, însă lidera PAS, Maia Sandu, declarase într-o emisiune de la TV 8, joi seara, că nu se poate vorbi despre o coaliție cu PSRM, ci este avansată propunerea de a se obține „o înțelegere din care să rezulte eliberarea instituțiilor statului din captivitatea Partidului Democrat”:

Maia Sandu
Maia Sandu

„Nu credem în semnături. Ei nu sunt în situația în care să-i putem crede pentru că ce au făcut până acum? Au participat cu regimul cu aceleași jocuri. Altă opțiune e să nu accepte nimic, să declanșeze alegeri anticipate, să mergem în alegeri anticipate în condițiile actuale, care, evident, nu vor duce la alegeri libere și corecte, dimpotrivă, s-ar putea să fie și mai puțin corecte decât în 24 februarie și prin asta îi vor avantaja doar pe cei din PD. Altă opțiunea e să facă coaliție cu PD și prin asta o să înceteze să existe așa cum au încetat să existe toate celelalte partide care au făcut o coaliție cu Partidul Democrat”.

Perspectiva unor alegeri anticipate nu o exclude nici PD. Vicepreședintele acestei formațiuni, ce continuă să fie de guvernare, Pavel Filip, a declarat că PD este pregătit pentru o asemenea evoluție a lucrurilor, precizând totuși că anticipatele „sunt posibile, dar nu sunt de dorit”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG