Presa de duminică și din această dimineață continuă „delectarea morocănoasă”, ceea ce scriitorul francez Pierre Klossowski, continuând teologia catolică, numea morosa delectatio… Marchizul de Sade este exemplul clasic al delectării morocănoase, al repetării acelorași împerecheri, ale acelorași gesturi, doar că de fiecare dată cu alte fețe, culori și decoruri. O lume tristă, a adicției, repetitivă prin definiție.
Asta face și presa de la o vreme, repetând aceleași anunțuri și statistici despre morții pandemiei, regulile vaccinării și acumularea de trupe rusești la granița Ucrainei.
Sărbătorile n-au pus capăt nemulțumirilor și răsturnărilor de situație nicăieri în Europa. In Marea Britanie, un sondaj comandat de principalul cotidian conservator (Tory) The Times constată că dacă s-ar ține alegeri mâine, ele ar fi câștigate de opoziția laburistă condusă de Keir Starmer, care are acum opt procente peste conservatorii lui Boris Johnson, acesta împotmolit fiind într-o lungă serie de scandaluri, dintre care unele îl privesc personal.
Rușinea fâlfâielii în spațiu a bogaților
Tot la Londra, cotidianul stângii intelectuale The Guardian scrie despre cum foarte prosperii șefi ai giganticelor firme Virgin și Amazon, Richard Branson și Jeff Bezos, au petrecut anul repezindu-se să zboare în spațiu, într-un rușinos show (sau display) de bogăție, pe fundal de pandemie, când turismul lor spațial n-a făcut decât să arate prăpastia dintre lumea reală și cea a magnaților transnaționali, neatinși de criză.
Rusia anunță sfârșitul manevrelor de la granița Ucrainei
Libération, în Franța, scrie în numărul său din această dimineață (subliniind că e vorba doar de o declarație neverificată a părții ruse), că Rusia și-a anunțat încheierea manevrelor de la frontiera Ucrainei.
Marile manevre, considerate la un moment dat de unii experți a fi mobilizat mai bine de 100.000 de militari ruși și armament greu, la granița cu Donbasul, dar și în Crimeea ocupată încă din 2014, tocmai au fost declarate încheiate de către ministerul rus al apărării.
Reducerea tensiunilor și faptul că Putin dă înapoi de la amenințarea cu un conflict militar în Ucraina și cu Occidentul se văzuseră deja în timpul lungii întâlniri anuale a lui Putin cu presa și publicul, din 23 decembrie. Cu precizarea că principalul ziar rus de opoziție, Novaia Gazeta (NG), nu a fost invitat la acea mesă ritualică anuală.
Cum o scrie astăzi redacția NG, la întrebarea directă de ce n-au fost și ei invitați, eternul purtător de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a spus: „Probabil s-a omis”.
A existat oare Isus?
Într-o adevărată anchetă jurnalistică, în care se iau în considerare, în mod echitabil, punctele de vedere pro și contra, Le Monde a intervievat teologi, istorici și experți într-ale religiilor, prezentând la egalitate argumentele care arată dacă Isus a existat sau nu, ca personaj real, istoric.
1. Isus nu a existat. În mod paradoxal, punctul de vedere negativ este susținut de un teolog baptist american, Robert M. Price, care începe prin a spune că e vorba acolo doar de ipoteze istorice, dar că inexistența lui Isus ca persoană reală nu înseamnă că nu există Dumnezeu și că asta ar trebui să ne ducă la ateism. El mai spune și că pildele din Evanghelii sunt banale și că par a fi luate din surse evreiești și grecești contemporane autorilor Evangheliilor. Principalul lui argument privind inexistența istorică a lui Isus este însă – în bună hermeneutică neo-protestantă – că epistolele apostolului Pavel sunt considerate mai vechi decât textul propriu-zis al celor patru Evanghelii, or Pavel nu menționează nici unul măcar din lungul șir de miracole și minuni ale lui Isus din cele patru Evanghelii.
Apoi, se vede asta și din grija cu care evangheliștii caută să-și lege textul de profețiile Vechiului Testament ebraic. Spune Robert Price: „Ce pare mai plauzibil: că un om a înmulțit pâinile pentru gloata adunată în jurul lui, sau că cineva a rescris o poveste veche și faimoasă în care profetul Elisei face același lucru (2 Regi 4:38-44)? Deci, ce mai rămâne atunci din Isus? S-ar putea să fi existat un Isus istoric, dar nu avem niciun motiv să credem asta.”
Dar inexistența lui Isus, conchide acest teolog baptist, nici măcar nu este importantă. Hinduismul nu are un fondator, iar o bună parte a budiștilor nu consideră importantă ideea dacă Buddha a existat sau nu. Dumnezeu însă există, iar asta e tot ce contează.
2. Isus este un personaj real, istoric. Acest punct de vedere e susținut de istoricul francez (ateu) Simon-Claude Mimouni, care subliniază că punerea la îndoială a existenței istorice a lui Isus este relativ recentă și are o valență pur ideologică, datând doar de la ateismul Iluminismului (the Enlightenment, die Aufklärung) al sec. XVIII care a dus la Revoluția franceză și la ateismul impus oficial.
Culinare: Ce mâncăm mâine?
În sfârșit, tot în prelungirea sărbătorilor, două mari săptămânale, The Economist la Londra și Courrier International la Paris, care au scos câte un număr dublu, nemaiapărând până săptămâna viitoare, se ocupă de viitorul hranei noastre într-o lume din ce în ce mai pusă pe virtual și pe fake.
Pornind de la faptul că sectorul Horeca, și în special cel al restaurantelor, a fost unul din cele mai atinse de criza economică și socială stârnită de pandemie The Economist oferă în numărul său special de sărbători o istorie mai puțin convențională a restaurantelor. Asta merge dincolo de banalitățile știute, și anume că primele restaurante moderne au apărut în Paris înainte de Revoluție, în sec. XVIII. Dar niște crâșme cu alimentație rapidă de tip snack, pentru înfulecat rapid la tejghea, în picioare, cu ceva băutură alături, existau încă din Antichitate, iar în Pompei, scrie The Economist, în orașul prosper de lângă Napoli de astăzi, acoperit de lava vulcanului în anul 79 e.n., arheologii au numărat și calculat că exista câte un „fast-food”, cu mâncare rapidă și băutură, pentru fiecare 60 până la 100 de locuitori, altfel zis o proporție de crâșme cu mâncare mai ridicată decât în majoritatea orașelor de astăzi din întreaga lume.
În același articol din The Economist găsim și teoria interesantă și neconvențională, care contrazice înțelepciunea populară de astăzi, aceea că până la apariția încălzirii cu cărbune în Europa și SUA, în sec. XIX, pentru o bună parte din săracii orașelor era mai ieftin să mănânce – fie și prost – într-o astfel de crâșmă, decât să facă de mâncare acasă. Lemnul era scump, nu toate apartamentele sordide aveau un colț de bucătărie, iar crâșmele săracilor, pentru că-și permiteau, cu lemn relativ puțin, să facă de mâncare pentru multă lume deodată, ofereau prețuri relativ coborâte, mulți clienți ieșind mai ieftin dacă se hrăneau și beau la birtul de la colț, decât să facă de mâncare acasă. Doar introducerea masivă a încălzirii cu cărbune a modificat această situație, făcând să crească prețurile restaurantelor și să apară crâșmele de lux (vezi aici cronica mea culinară a restaurantului Lacrimi și Sfinți al lui Mircea Dinescu, din București).
Cuvântul „porc” e prea greu de digerat
Cât despre interogația angoasantă din Courrier International dacă poate fi considerată kasher carnea artificială cu gust de porc, ea continuă un articol din Wall Street Journal, despre dilema în care a fost pus Menachem Genack, directorul general al Orthodox Union Kosher (OU Kosher), cea mai mare organizație evreiască din lume care oferă certificatul de puritate religioasă și ritualică a produselor pe care le pot consuma evreii religioși.
Firma californiană Impossible Foods oferă de ani de zile „carne” de fabricație pur vegetală, ale cărei ingrediente sunt, cu toatele, cât se poate de kasher. Puritatea religioasă a elementelor vegetale ale „cărnii” fiind asigurată și garantată, firma a dorit să comercializeze o „carne de porc” vegetală ce corespunde celor mai stricte reguli culinaro-religioase ale evreilor tradiționaliști. La fel cum în multe restaurante kasher din SUA se consumă cheeseburgeri care conțin brânză artificială (dieta religioasă evreiască nu permite combinarea cărnii cu produse lactate). Dar „carnea” de la Impossible Foods a fost respinsă definitiv și nu va primi certificatul kosher, deoarece folosește, fie și în glumă, cuvântul „porc”.
La fel, completează Courrier International, organizațiile americane ale musulmanilor care acordă certificatul de halal resping, la rândul lor, orice fel de carne produsă în laborator, deoarece acel procedeu „modifică creația divină la nivelul ADN-ului”.
„Aripioară sau picior” din perspectiva religiilor
In clasica comedie franțuzească Aripioară sau picior, Louis de Funès, cel mai mare expert culinar al Franței, descoperă cu oroare ca rivalul său Tricatel, patronul unui lanț de magazine alimentare standardizate si de restaurante fast food, fabrica mâncare de tot felul – dar mai ales copane si piept de pui, bucățile de carne cele mai grafice – din plastic topit, motorină si alte scârboșenii. Iată însă ca acest clișeu al literaturii științifico-fantastice, carnea artificială, e pe cale de a deveni realitate. Mark Post, cercetător la universitatea din Eindhoven, în Olanda, a reușit să creeze în laborator prima bucată de carne artificială care -teoretic- se poate mânca.
(Interviul meu mai vechi cu Mark Post, părintele cărnii artificiale, poate fi citit aici sau aici.)
Laboratorul lui Mark Post a creat așadar carne de porc artificială. Sigur, nu din motorină sau plastic, ca în filmul franțuzesc, ci din celule luate de pe un porc viu. Animalul nu a suferit, iar celulele au fost făcute să crească și să se înmulțească în condiții speciale până au devenit lamele de carne. Desigur, denumirea de „carne” mai depinde si de exigențele culinare ale fiecăruia. Ce a ieșit acolo, in laboratorul din Eindhoven, este fibros si consistent, dar nu prea are gust. Cu toate astea, savantul, bio-inginerul, Mark Post, e convins că viitorul alimentar al omenirii depinde de invenția sa. Carnea lui artificială, crede el, va hrăni milioane de persoane.
Când a mâncat în fața presei primul hamburger din carne artificială, el nu a uitat să precizeze că totuși invenția asta nu ne va ajunge curând in farfurie, căci hamburgerul mâncat de el e estimat, în stadiul actual, la 250.000 euro (ceea ce ar corespunde cu prețul, acum, de un milion de euro pentru un kg de carne artificială încă în curs de dezvoltare).
Cum se poate vedea în interviu, l-am întrebat atunci pe Mark Post, părintele cărnii artificiale, dacă știe că în multe culturi, precum în Islam și în Iudaism, este interzis a se consuma carnea unui animal, altminteri curat, dacă animalul respectiv nu a fost omorât potrivit unor reguli precise. In primul rând, omorârea se face tăindu-se beregata, iar animalul trebuie sa fie conștient atunci când se întâmplă asta. Or, carnea produsă industrial nu va avea nici vase de sânge și nici sânge, de orice fel. Iar, pe deasupra, numele Domnului nu va fi fost pronunțat asupra ei la înjunghiere.
Mi-a părut atunci deodată puțin derutat și a spus: - „În atâția ani de dezvoltare a proiectului, nimeni n-a subliniat asta. E o problemă, într-adevăr. Bun, dacă unii nu vor dori s-o mănânce, foarte rău pentru ei, însă după aceea nu vor mai trebui să se plângă că duc lipsă de proteine și calorii.”