Linkuri accesibilitate

După Moscova, Angela Merkel merge la Kiev


Volodimir Zelenskiy, Angela Merkel și Vladimir Putin la Paris, în decembrie 2019
Volodimir Zelenskiy, Angela Merkel și Vladimir Putin la Paris, în decembrie 2019

Cancelara Germaniei, Angela Merkel, și președintele rus, Vladimir Putin, au avut o lungă listă de subiecte controversate de discutat în timpul ultimei vizite oficiale a doamnei Merkel în Rusia înainte de a se retrage din politică după alegerile generale de luna viitoare.

Controversata conductă Nord Stream 2, revenirea talibanilor la putere în Afganistan, acordul nuclear iranian și procesul de pace blocat din Ucraina au fost doar câteva dintre problemele principale discutate de cei doi lideri în timpul celor aproape trei ore de discuții de la Moscova, de vineri. De asemenea, au fost discutate alegerile viitoare din Rusia și Germania și continuarea crizei post-electorale din Belarus, Merkel subliniind la începutul întrevederii că Moscova și Berlinul trebuie să-și mențină deschis dialogul în ciuda „dezacordurilor profunde”.

Putin a spus că mai sunt doar 15 kilometri până la finalizarea conductei Nord Stream 2, care va aduce gaz natural sub Marea Baltică din Rusia în Germania și care a fost o sursă de dispute între Berlin și Washington de ani de zile.

În iulie, Germania și Statele Unite au ajuns la un acord cu privire la proiectul Nord Stream 2, cei doi aliați s-au angajat să sprijine Ucraina și s-au angajat să sancționeze Rusia dacă folosește acest coridor energetic pentru a aplica presiuni politice asupra Uniunii Europene.

Angela Merkel se va afla duminică la Kiev, unde are programate întrevederi cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

XS
SM
MD
LG