În America se pune problema dacă programul de redresare economică al administrației Biden este adecvat sau supraîncălzește economia.
Variabilele avute în vedere sunt șomajul, inflația și maniera în care Rezervele Federale administrează situația, intervenind sau nu prin ratele dobânzilor și alte formule. După ce economia americană s-a contractat cu 3.5% în 2020 se anticipează o creștere cu 6.5% în 2021. În cel de-al doilea trimestru al anului creșterea ar putea fi de 10%, urmând să se atenueze în lunile următoare.
Analiștii cred că după ce ajutorul suplimentar de șomaj va expira în septembrie și copiii vor reveni în scoli, cifra șomajului va scădea de la 5.8% până la 5.3%, la sfârșitul anului. Se anticipează și că nivelul salariilor va crește în condițiile în care angajatorii vor încerca să găsească personal, intrând într-o competiție.
Anumiți analiști cred că s-ar fi depășit vârful de inflație al perioadei de tranziție, dar la acest capitol există și alte opinii, cei care cred că administrația Biden ar cheltui excesiv banul public. COVID rămâne deocamdată o îngrijorare, mai ales mutația Delta. Statele Unite stau destul de bine la vaccinare, dar există și state în care procentul este prea mic, existând riscul impunerii unor măsuri de contracarare, care să afecteze economia. Se pune și întrebarea dacă Banca Centrală va încerca să contracareze tendințe inflaționiste, mai repede decât se anticipa.
În mare parte ceea ce se întâmplă acum este un teritoriu economic nou și puțini sunt cei care se aventurează să facă prognoze. Fapt este că atâta timp cât virusul continuă să circule și să aibă mutații, în lume, criza de sănătate publică este atenuată, prin vaccinare, dar nu și rezolvată.