Linkuri accesibilitate

Efectul dominoului: după majorarea prețului la gaze urmează curentul electric


Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a confirmat că principala companie de distribuție a energiei electrice în R. Moldova, Premier Energy, a cerut săptămâna trecută aprobarea unui tarif nou, aproape de două ori mai mare decât cel de acum. O asemenea cerere era așteptată după explozia prețurilor la gazele naturale astă toamnă și după o nouă scumpire chiar de luna aceasta, încă nereflectată în tarife.

Efectul dominoului: după majorarea prețului la gaze urmează curentul electric
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:47 0:00

Prețul de achiziție a gazului natural pentru luna ianuarie a ajuns la 646 de dolari americani pentru o mie de metri cubi, anunță Moldovagaz, față de 450 de dolari incluși în tariful aprobat în noiembrie și revăzut recent.

Pe perioada de iarnă, cam 35-40% din energia electrică care se livrează consumatorilor este produsă de centralele termoelectrice locale din gazele naturale, precizează fostul director al Agenției pentru Reglementare în Energetică Victor Parlicov, explicând iminența scumpirii. În noiembrie, tariful electricității produse de CET-uri a fost majorat, nu au fost ajustate însă tarifele în cazul furnizorilor care cumpără de la CET-uri și livrează curentul consumatorilor casnici și agenților economici.

Ajustarea tarifelor la energia electrică este necesară

„Ceea ce trebuie să înțeleagă toată lumea este că ajustarea tarifelor la energia electrică este necesară nu doar din perspectiva tarifelor la energia electrică, cât în mare parte pentru a rezolva problema cu achitarea la gaze. Prețul la gaze a crescut, tarifele la energia termică și electrică livrate de CET-uri, Termoelectrica și CET-Nord au crescut în luna noiembrie, dar de unde companiile de furnizare să ia banii aceștia să se achite dacă tarifele la energia electrică nu au fost ajustate?”

Conform procedurilor, Agenția pentru Reglementare în Energetică are la dispoziție până la 180 de zile pentru a examina cererile de majorare a tarifelor depuse de un operator. Agenția va face propriile calcule, apoi le va supune dezbaterilor publice timp de două săptămâni, înainte de a da curs sau dimpotrivă a respinge solicitare, a spus Europei Libere, ofițerul de presă Galina Sanduța.

Victor Parlicov spune că orice zi de amânare a procedurii de ajustare a tarifului la curentul electric va duce la acumularea de datorii care până la urmă tot vor fi plătite de contribuabili, fiind inclus ulterior în nota de plată.

Referindu-se la piața gazelor, expertul afirmă că momentul critic va veni pe data de 20 ianuarie, deoarece contractul semnat cu Gazprom presupune plata la acea dată fixă. Va fi capabilă Moldovagaz să facă față plăților, chiar și având o diferență de 200 de dolari la mia de metri cubi? Alternative nu prea există, spune Victor Parlicov.

„În luna noiembrie, așteptările erau că această majorare ar fi suficientă și că prețurile pe viitor se vor mai potoli, vor mai scade și respectiv tariful acesta va fi suficient pentru a ne achita și nu va fi nevoie de intervenit. Uite că realitatea e alta. Prețurile au săltat în continuare și au mers mult mai sus decât s-au așteptat chiar și cei de la Moldovagaz. Dacă țineți minte, tarifele la gaze au fost aprobate practic în mărimea în care a solicitat Moldovagaz. Deci nici măcar Moldovagaz atunci când a solicitat majorarea tarifului nu s-a așteptat că prețul la gaze va crește într-un așa un hal. Gazprom a demonstrat în luna noiembrie că dacă nu se achită măcar pe o lună la timp, ei sunt gata să purceadă la deconectări. Asta înseamnă că noi am putea ajunge în situația când să modificăm tarifele practic lunar”.

Ceea ce face în ultima vreme ca tariful gazelor să urce continuu este o formulă valabilă de un an, spun experții, bazată pe cotațiile internaționale. Guvernanții și-au atras critici anume pentru acest fapt, că ar fi admis imprevizibilul într-o formula care ar fi trebuit să fie precisă. Reprezentanții guvernării însă au spus că au negociat formula cea mai convenabilă, în actualele împrejurări.

  • 16x9 Image

    Valentina Basiul

    Valentina Basiul este pasionată de istorie, de arhive. În cadrul proiectul lansat de Europa Liberă pentru a marca 25 de ani de independență ai R. Moldova, Valentina a reconstituit momentele cheie prin ochii presei. Și a ieșit cartea: „Prin ochii presei. Moldova. Un sfert de secol”!

    Jurnalistă la radio Europa Liberă din 2014, Valentina Basiul a acoperit alegerile generale și prezidențiale, fiind autoarea unor „scurte istorii” ale partidelor și candidaților, care se remarcă prin detaliu, echidistanță și onestitate. Le-ați putut auzi sau „vedea” și la emisiunile electorale de la ÎnProfunzime, la ProTV. 

     

Previous Next

XS
SM
MD
LG