Autoritățile de la Chișinău încă nu au spus public ce tip de rachetă a fost cea găsită la 27 septembrie și detonată controlat o zi mai târziu pe malul lacului din Hârbovăț, la mai puțin de 50 de kilometru sud-est de capitala moldoveană. Dar autoritățile transnistrene au spus deja că alte rămășițe găsite la 25 septembrie în satul Chițcani din Zona de Securitate de pe Nistru aparțineau unei rachete de tip S-300.
Nu este limpede dacă sunt părți ale aceleiași rachete, dar cea de la Hârbovăț conținea o componentă cu explozibil.
De la începutul invaziei rusești în Ucraina, au fost semnalate alte trei cazuri în care pe teritoriul R. Moldova au căzut și au fost găsite fragmente de rachetă, toate petrecute în nordul țării.
Primul incident a avut loc 31 octombrie 2022, când o rachetă rusească de tip Kalibr, lansată de pe mare a explodat în câmp deschis în apropiere de satul de graniță Naslavcea din nordul țării, după ce a fost interceptată de bateriile antiaeriene ucrainene. În alte două cazuri, autoritățile moldovene au spus că au fost găsite resturi de proiectile, identificate drept părți ale rachetelor S-300.
Incidentele din nordul R. Moldova s-au petrecut într-o perioadă în care Rusia lansa rachete din Marea Neagră pentru a lovi ținte din vestul Ucrainei, unele survolând teritoriul moldovean.
R. Moldova are o frontieră comună cu Ucraina de peste 1200 de km.
Ce este sistemul de apărare aeriană S-300?
S-300 este un sistem sol-aer cu rază lungă de acțiune, dezvoltat inițial în Uniunea Sovietică, în anii ‘60 și ‘70.
Familia sistemelor de apărare antiaeriană S-300 cuprinde mai multe modele, cele mai populare fiind: S-300P, folosit pentru apărarea aeriană împotriva aeronavelor și rachetelor de croazieră; și S-300V, o variantă modernizată care poate ținti și rachete balistice.
Versiunea S-300P
Cel puțin 17 țări – inclusiv Ucraina, Rusia și mai mulți membri NATO – au sistemul S-300P. Deși din punct de vedere tehnic este un sistem de apărare aeriană, e posibil ca Rusia să-l fi reorientat pentru a lovi și ținte terestre. Acesta este motivul pentru care a existat inițial o anumită confuzie cu privire la cine a fost responsabil pentru racheta care a lovit Polonia în noiembrie anul trecut.
Înainte de invazia la scară largă, Ucraina avea aproximativ 250 de sisteme S-300P, potrivit Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IIRS). Multe au fost livrate după ce a început războiul, ca parte a ajutorului militar. În prezent, nu este clar de câte sisteme S-300P dispune Ucraina, având în vedere că nu se știe câte au fost distruse în urma atacurilor rusești.
Doar în septembrie 2023, Rusia a folosit în atacurile sale aeriene împotriva Ucrainei 246 de rachete, 746 de drone, dar și peste 1.000 de bombe aeriene ghidate, potrivit datelor autorităților ucrainene. În acest ritm, Moscova atacă teritoriul ucrainean de aproape 20 de luni, de la începutul invaziei la scară largă din februarie 2022.
Potrivit datelor IIRS, sistemele S-300P nu se mai produc din 2016, dar Rusia a continuat și după 2016 să exporte astfel de arme, folosind modele recondiționate.
Tipurile de rachete
De-a lungul anilor, pe sistemul S-300P au fost folosite peste 20 de variante de rachete. În prezent, acesta folosește rachete de tip 5V55K, 5V55R și 48N6. Vizual, rachetele sunt aproape similare, având o lungime de până la 7,5 metri și un diametru de jumătate de metru. Cea mai mare diferență este raza de acțiune și viteza de interceptare.
Odată lansate, acestea au o autonomie de la 45 km până la 150 km, și pot intercepta ținte care se mișcă cu o viteză de până la 10.000 de km pe oră.
Versiunea S-300V
Până la sfârșitul anilor ’80, sistemul S-300P a fost modernizat astfel încât să ofere posibilitate de apărare și împotriva rachetelor balistice. Așa a apărut sistemul S-300V, care poate lansa deja rachete de tip 9M83 și 9M82.
Acestea au 7,5 și respectiv 10 metri lungime, pot purta focoase de până la 150 de kg și distruge o rachetă balistică pe o rază de până la 40 de km, ținti un avion pe o rază de 75 de km, sau până la 200 de km în unele cazuri.
R. Moldova nu dispune de echipamente militare cu care să se apere de astfel de pericole, dar așteaptă ca la sfârșitul acestui an să primească un radar performant, cu care să monitorizeze cel puțin parțial propriul spațiu aerian.
