Evgheni Dunaev: „Putem doar ghici cât de mare este dorința lor de a ne închide”

La Tiraspol, continuă procesul judiciar împotriva Centrului Apriori (a pierdut procesul în prima instantă, pe 14 februarie ), un ONG acuzat de procuratura transnistreană de activități politice ilegale, desfășurate pe bani din străinătate, după ce a organizat câteva evenimente la care au răsunat și voci critice la adresa conducerii regiunii separatiste. În baza Centrului Apriori, la Tiraspol funcționează și cunoscutul „Club 19” - o platformă civică unde sunt organizate expoziții, proiecții de filme, concerte și dezbateri publice. Procesul judiciar împotriva Centrului Apriori este primul la Tiraspol, intentat în baza unei legi adoptate anul trecut, după modelul legislației Federației Ruse, care interzice ONG-urilor finanțate din exterior să se ocupe de politică – o noțiune vagă, ușor interpretabilă de către autorități, sub incidența căreia ar putea intra, practic, orice activitate desfășurată de organizațiile neguvernamentale din stânga Nistrului. La finele anului trecut, Procuratura de la Tiraspol a acuzat Centrul Apriori că a organizat, în iunie 2018, o expoziție numită „Presa sub presiunea a trei atmosfere: Smirnov, Șevciuk, Krasnoselski”, unde în cadrul discuțiilor au fost criticate intențiile administrației transnistrene de a închide mai multe portaluri on-line. O altă acuzație ține de prelegerea „Sistemul electoral mixt și perspectivele lui pentru Transnistria”, ținută de expertul Anatoli Dirun, în cadrul căreia acesta a propus ca deputaților să li se interzică să aibă afaceri pe perioada mandatului lor și a afirmat că „în Transnistria s-a instituit un model oligarhic de conducere”. Lina Grâu a stat de vorbă cu directorul Centrului Apriori, Evgheni Dunaev despre ultimele evoluții:

Embed Răspândește

Evgheni Dunaev: „Legea este inacceptabilă, nocivă și nu răspunde necesităților ONG-urilor”

Embed Răspândește

Codul a fost copiat

---

width px Înălțime px

---

Codul URL a fost copiat

Nici o sursă media

0:00 0:11:55 0:00

Link direct

• 270p | 25,3MB
• 360p | 30,9MB
• 720p | 77,6MB
• 1080p | 144,5MB

Europa Liberă: Ceea ce se întâmplă acum cu „Club 19” de la Tiraspol, cu Centrul Apriori - este primul caz în care are loc un proces în baza noii legi privind activitatea organizațiilor neguvernamentale din regiunea transnistreană, lege restrictivă adoptată pe modelul celei din Federaţia Rusă. Cum vedeți această lege? Cât de serioase pot fi consecințele pentru Dvs.?

Evgheni Dunaev: „Cum vedem această lege am spus deja - și organizația noastră, și colegii cu care lucrăm din sectorul neguvernamental. Punctul nostru de vedere este că legea este inacceptabilă, nocivă, că aceasta aduce mai mult rău decât bine. Legea nu răspunde necesităților ONG-urilor și creează probleme noi. Am spus public acest lucru.

Și legea respectivă a fost aplicată în primul rând în cazul nostru. Ce înseamnă asta pentru noi? În lege se interzice orice activitate publică normală a organizației neguvernamentale, în cazul în care aceasta primește finanțare din străinătate. Dar fără a primi finanțare din străinătate la noi e practic imposibil de desfășurat o activitate importantă, serioasă, pentru că surse interne nu există. Nu ai cum să trăiești din donații și nici granturi de la stat nu se oferă.

Iată de ce orice organizație neguvernamentală este practic condamnată dacă vrea să crească într-un fel, să se dezvolte organizațional, să fie stabilă și să atragă investiții din străinătate. Dar, reieșind din această lege, organizația respectivă nu poate desfășura niciun fel de activitate publică – să-și expună punctul de vedere, să organizeze discuții etc. Adică lucruri firești pe care trebuie să le facă orice organizație.

Chiar dacă este vorba despre o organizație de nișă, aceasta oricum se confruntă cu anumite probleme din domeniul său. De exemplu, avem o organizație care îmi este foarte simpatică, pentru apărarea drepturilor pacienților. Ei încearcă să ridice public anumite probleme. Din fericire, ei nu primesc finanțare din afară. Dar ajungi să te confrunți cu niște întrebări și probleme pentru soluționarea cărora trebuie să atragi atenția publică, pentru că adesea nu găsești înțelegere din partea organelor de stat. Mai mult, chiar dacă găsești înțelegere la reprezentanții organelor de stat, oricum ca să fii auzit trebuie să faci un apel public către ei.

Adică, capacitatea de a fi public este un instrument important al oricărui membru al societății civile. Și totuși, acest lucru este interzis, prin această nouă lege.

„Club 19” este una dintre cele șase programe ale noastre, care este concepută pentru a fi publică. Noi în primul rând oferim platformă pentru oamenii care vor să organizeze ceva. Astăzi de exemplu vom avea o seară literară pe care o organizează tinerii care vor să-și împărtășească creația, căutările muzicale, poetice.

Avem și evenimente intelectuale, cum a fost și una dintre dezbaterile pentru care procuratura – cum să mă exprim? – nu că ne-ar fi condamnat, dar a considerat că am încălcat legea. A fost o dezbatere a Școlii de studii politice de la Tiraspol.

Deci, avem inițiative diferite. Și se pare că ni se interzice să oferim platforma noastră – suntem tratați ca organizatori, chiar dacă nu organizăm noi evenimentul. Și ni se propune, de fapt ni se cere imperativ, să renunțăm la participarea la activități politice în orice forme indicate în lege. Adică este vorba și despre dezbateri, și despre apeluri publice, inclusiv cu publicarea lor pe internet. Adică, ar trebui să dispărem cu totul din spațiul informațional. Și atunci, care e sensul organizației obștești?”

Europa Liberă: Și atunci, care e sensul să ai organizații neguvernamentale în general în țară, în spațiul public?

Evgheni Dunaev: „Dacă e să exagerăm un pic și să încercăm să facem un tablou utopic al lumii care să reiasă din această lege, atunci organizațiile neguvernamentale trebuie să devină un fel de anexe ale serviciilor de stat. Ca în timpurile „vechi și bune” din perioada Uniunii Sovietice, când o organizație de exemplu distribuia foi de odihnă pentru membrii ei, alta – anumite facilități sau își delega membrii pentru participarea la diferite evenimente… Un format de felul acesta, foarte îngust. Sau de exemplu să caute finanțare pentru reparația vreunui spital. Și cam atât… Doar în acest sens [se poate activa]. Adică ar fi greu de numit asta societate civilă, chiar dacă ne-am dori foarte mult.”

Europa Liberă: Cum vedeți încheierea procesului în care este implicat Centrul Apriori?

Evgheni Dunaev: „A procesului nostru judiciar? În primul rând, rapid. Pentru că nu ne-a rămas prea mult timp. Prima etapă am trecut-o. Acum vom face recurs la Curtea supremă [din Transnistria]. Acolo tot nu va dura probabil mai mult de o lună. Experții noștri consideră că în Curtea supremă noi avem șanse mai mult sau mai puțin bune.

În judecătoria orășenească șansele noastre sunt mici pentru că la noi judecătorii sunt foarte dependenți. Dacă procuratura și ministerul de interne au recenzii proaste despre ei, președintele îi poate concedia pe judecător și acesta nu va mai lucra niciodată în sistem. Iată de ce judecătorii noștri sunt foarte dependenți, din cauza sistemului.

La Curtea supremă judecătorii nu mai sunt atât de dependenți. Dar care va fi decizia nu se știe. Pe de o parte, chiar și în pofida acestor prevederi extrem de flexibile ale noii legi, care permit să fie trase ușor la răspundere organizațiile neguvernamentale, au fost foarte multe încălcări procedurale în cazul nostru. Și decizia finală va depinde foarte mult de cât de mare este dorința de a ne închide. Nu putem decât să ghicim cât de mare este această dorință. Nouă ni se pare că nimeni nu ar trebui să vrea să ne închidă. Dar nouă poate să ni se pară multe…”

Europa Liberă: Pare să fie un caz mai mult motivat politic decât unul care să aibă la bază raționamente logice sau legale…

Evgheni Dunaev: „Vedeți, din punctul de vedere al acestei legi, totul este mai mult sau mai puțin legal. Deși în cazul nostru Procuratura a avut încălcări procedurale destul de critice. Probabil că aceste încălcări ar fi putut fi evitate, dar rezultatul ar fi rămas la fel. Și atunci, ei ar fi acționat legal.

Altceva este că la noi legea principală este constituția. Și noi acum chiar vrem să facem o adresare la Curtea constituțională pentru a contesta această lege și gradul în care aceasta corespunde constituției noastre. Noi am semnalat în jur de șase capitole ale constituției care ar fi fost încălcate [de noua lege a ONG-urilor]. E destul de mult.

Așa că, dacă e să privim din punctul de vedere al legii, totul pare să fie legal. Dacă e să privim din punctul de vedere al constituției, nouă nu se pare că nu este legal. Și eu cred că nu este doar opinia noastră.

Ce va fi dacă vom pierde în ambele instanțe și dacă ne vor găsi încălcări repetate sau vor decide că nu am corectat încălcările, și procuratura va cere instanței de judecată să închidă organizația noastră, și organizația va fi lichidată? Iar apoi în Curtea constituțională, decizia căreia va veni cel mai probabil ceva mai târziu, noi vom câștiga și se va recunoaște că legea este neconstituțională? Va trebui apoi să refacem organizația, sau cum?

Deci, este o istorie foarte complicată și ciudată. Dar eu cred că, cu toată independența judecătorilor noștri, a instanțelor de judecată și a tuturor instituțiilor în general, cu toții vor fi mai mult sau mai puțin unanimi în decizia lor.”

Europa Liberă: Cel puțin dintr-o parte pare că persecuțiile împotriva Apriori sunt un proces demonstrativ pentru alte organizații neguvernamentale. Nu știu în ce măsură aveți și Dvs. aceeași impresie…

Evgheni Dunaev: „De fapt, noi chiar suntem un exemplu bun în acest sens. Pentru că suntem o organizație vizibilă, însăși activitatea noastră implică foarte multă expunere publică. Printre publicul nostru țintă este o parte foarte mică de auditoriu vulnerabil, în general încercăm să lucrăm pentru un public larg, pentru masa principală a populației. Iată de ce caracterul public este vital pentru noi. Tot ce facem, facem în mod public.

Și în acest sens această lege afectează la maxim drepturile noastre, chiar mai mult decât ale altor organizații. Deși mai avem, din fericire, câteva organizații care sunt deschise și care au activități publice.

Acum 5-10 ani era o problemă foarte mare pentru noi, atunci când organizam treninguri, să determinăm organizațiile să-și mediatizeze activitatea și să devină publice. Unii nu prea înțeleg importanța acestui lucru, unii nu au timp pentru asta, nu e foarte ușor de găsit specialiști care ar putea face asta în mod calitativ. Este o problemă foarte mare.

Dar în prezent în principiu toate organizațiile devin din ce în ce mai deschise, mai publice cumva în mod natural, depășind toate problemele. Și din senin apare această lege… Și care dintre aceste tendințe va învinge într-un final, este un mare semn de întrebare.

Dar da, dacă am interpreta această lege ca o încercare de a pune la respect toată sfera neguvernamentală, atunci, desigur, noi am fi un exemplu foarte convingător.”

Europa Liberă: Un interviu foarte bun. Sper doar să nu vă creeze mai multe probleme decât aveți deja.

Evgheni Dunaev: „Nu, nu cred. Știți, în pofida acestui caracter demonstrativ a tot ce se întâmplă, eu încerc mereu să evit dramatizările. Pentru că, la urma urmei, este doar o formă juridică de organizare, este un instrument pentru realizarea drepturilor și libertăților noastre cetățenești. Pe de o parte, a crea o organizație nouă nu este o problemă mare. Iată de ce o eventuală lichidare ar fi ceva trist, pentru mine ca președinte, acest lucru mă sustrage acum de la activitatea de bază. Procuratura, printre altele, m-a amenințat cu amenzi – dacă ei vor decide că eu nu m-am conformat indicațiilor lor, în calitatea mea de președinte al organizației eu risc o amendă de cam 1000 de dolari. Da, amenzile la noi sunt bune. Să vedem, eu sper că nu se va ajunge la asta, pentru că va fi chiar ciudat de tot.

Aici mai este un aspect. Pentru a manifesta activism social existența unei organizații este doar unul din multele posibile instrumente, poate chiar nu cel mai important. Mie mi se pare că pentru tineri acest instrument este tot mai puțin important, pentru că este o instituție formalizată, cu multă birocrație etc. Chiar și pe noi, oricât de informali am fi, birocrația oricum ne consumă în mare parte, ne consumă din activism. Pe mine de exemplu demult m-a consumat – eu sunt manager, sunt birocrat în mare parte. Ca activist cred că mă mai manifest acum doar cu aceste procese de judecată unde trebuie să particip. Sunt mai mult un fel de gândac de cancelarie, fac puține lucruri singur – îi deservesc practic pe cei care lucrează în organizația noastră.

Și poate că e mai bine că statul nostru de facto discreditează acest instrument. Oamenii vor lucra mai informal. Oricum vor face ceva, în alt format, neinstituționalizat. În acest sens eu cred că statul își sapă singur mormântul – nu în sensul că se sinucide – ci în sensul că în încercarea de a-și extinde sfera de control, el, din contra, face acest sector mai puțin controlabil. Pentru că oamenii se vor gândi: „La ce bun să-mi fac o organizație și să am toate aceste probleme cu înregistrarea, contabilitatea, rapoartele, MGB-ul [securitatea transnistreană] care vine la tine și te monitorizează și așa mai departe, dacă eu pot să am o organizație informală”. Singurul minus este că nu voi avea granturi. Dar acestea oricum nu vin la etapa incipientă, toți înțeleg că nu se știe când se va întâmpla și, deci, este un aspect de care se ține cont mai puțin. În schimb, nu vor exista toate aceste probleme și mă voi simți liber.

Da, în mod evident, ca organizație publică, ca instituție cu formă juridică noi suntem ceva mai protejați de abuzurile de exemplu din partea aceluiași MGB, ale miliției etc., de dezmățul structurilor de forță. Dar sunt lucruri convenționale și iluzorii…

Iată de ce cred că procesul nostru este un caz demonstrativ pentru alte organizații. Dar eu sper că nu va fi așa și că organizațiile de la noi vor avea spirit critic. Și vor înțelege că, în pofida acestui exemplu demonstrativ, este important să rămână organizații publice și să lupte pentru anumite principii.

Iar pe de altă parte, pentru alți oameni va fi un impuls de a nu-și pierde timpul pentru toată această birocrație și formalism care într-adevăr distrug în pare parte potențialul pe care îl au oamenii.

Iată de ce nu trebuie dramatizată situația, așa aș spune. Deși, în mare, ceea ce se întâmplă indică o tendință negativă în sensul culturii administrării statului pe care o au cei care adoptă decizii la noi. Acesta este un semn rău.

Desigur, cazul nostru particular este trist, regretabil, dar noi ne vom descurca. Și ca societate în general, și noi ca echipă. Nu este ceva super-critic.”