Evgheni Dunaev este directorul Centrului Apriori de la Tiraspol, creator al cunoscutului Club 19 – un club cu filiale în mai multe orașe din regiunea transnistreană care este un centru cultural unde au loc dezbateri, lecții publice, expoziții, concerte sau chiar festivaluri de filme. Apriori este prima organizația neguvernamentală care este persecutată de procuratura din stânga Nistrului, în baza unei legi adoptate pe model rusesc care interzice ONG-urilor să primească finanțare din străinătate.
Într-un interviu cu Europa Liberă, Evgheni Dunaev povestește despre felul în care se raportează la Rusia, UE, România, Republica Moldova și Transnistria, de ce termenii de „fascist” și „patriot” au ajuns să fie ironizate de tineri și de ce nu ar vrea să trăiască în Rusia lui Putin. El spune, printre altele, că dacă reglementarea transnistreană se va mai întinde pentru alți 20 de ani, în regiune nu vor mai rămâne oameni care să facă această reglementare – atât de mare este exodul tinerilor.
Interviul face parte dintr-o serie de 10 interviuri-portrete realizate în cadrul proiectul „O generație – două maluri. Generația Reintegrării”. Proiectul este susținut financiar de PNUD Moldova.
Europa Liberă: Din punct de vedere informațional, cum vă informați, din ce surse? La ce spațiu informațional vă considerați conectat mai mult?
Evgheni Dunaev: „Eu urmăresc ce se întâmplă în Rusia, inevitabil. Mama mea locuiește în Rusia, fratele meu locuiește în Rusia, eu însumi sunt cetățean al Federaţiei Ruse și al Transnistriei – nu mai am alte cetățenii. Nu am multe patrii – patria este una. În plus, vorbesc rusa și nu vorbesc moldoveneasca.
Urmăresc știrile noastre care apar pe Facebook. În acest sens, am fost un pic surprins de cât de activ s-au discutat la noi alegerile moldovenești. Pentru că eu, de exemplu, sunt foarte departe de asta. Și agenda politică moldovenească este destul de departe de mine. Eu încerc să-mi găsesc o scuză în faptul că noi ne armonizăm cu Rusia. Chiar și acea lege care a fost adoptată la noi privind activitatea ONG-urilor este mai degrabă un ecou al legilor rusești decât al proceselor politice moldovenești. Iată de ce, din punct de vedere profesional, Rusia pentru mine e mai interesantă și mai utilă de studiat.
Mă consider parte a sferei informaționale a Federaţiei Ruse. Evident că evenimentele de acolo sunt tratate foarte amplu – acolo apare și Moldova, și Ucraina, și SUA, dar și tematica transnistreană.
Și având în vedere că din organizația noastră fac parte oameni diferiți, sunt și unii care se orientează mai mult către știrile moldovenești, alții – către cele ucrainene și de multe ori datorită lor mă documentez despre ce se întâmplă în împrejurimi.
Eu citesc în engleză, dar nu atât de mult, pentru că de cele mai multe ori este vorba despre informații legate direct de serviciu.”
Europa Liberă: La care spațiu de valori vă simțiți conectat mai mult: la cel estic, la cel vestic?
Evgheni Dunaev: „Vai! Haideți să vă spun așa: Eu mă consider moștenitor și în mare parte purtător al civilizației occidentale. Mie mi se pare că, plus-minus, toți cei care mă înconjoară aici, am în vedere la Tiraspol, în Transnistria, facem parte din civilizația occidentală. Și Rusia este o exponentă a civilizației occidentale, așa mi se pare. Deocamdată cel puțin e așa, deși acolo sunt unele tendințe asiatice puternice, inclusiv tendințele actuale de a închide internetul.”
Europa Liberă: Cu ce vi se asociază Rusia? Care simțiți că este aportul Rusiei la viața culturală, politică din regiunea noastră?
Evgheni Dunaev: „Eu sunt fiul mamei mele. Eu am fost educat de mama mea. Și pentru mine toată cultura rusească pe care o am este o moștenire de la mama, care îmi cânta cântece, inclusiv populare, pe care le ascultam în bucătărie din copilărie.
Toată viața mea am locuit aici. Însă mama s-a mutat aici în 1972. Și în copilărie, o dată la patru ani, mergeam pe Volga, în părțile noastre, și ne vizitam toate rudele de acolo. Iubeam acele petreceri unde toată lumea cânta cântece populare, acestea m-au fascinat mereu prin melodicitatea lor. Iată de ce acum, când m-ați întrebat ce înseamnă pentru mine Rusia, mi-a venit să vă spun că pentru mine Rusia este mama mea.
Chiar dacă sunt rus, noi în Transnistria suntem un pic mai specifici cu toții... Nu avem sentimentul de a fi centrul universului...
Eu am comunicat cu tineri inteligenți, instruiți din Rusia, și multă vreme m-am simțit un rus autentic. Dar mi se pare că, chiar dacă sunt rus, noi în Transnistria suntem un pic mai specifici cu toții – și ucrainenii, și rușii, și moldovenii. Avem contextul nostru. Noi, de exemplu, nu avem sentimentul de a fi centrul universului, pe care indiscutabil îl au intelectualii din Rusia – pentru că ei au lecturi importante și trăiesc în această cultură. Iar noi, fiind un pic rupți de această realitate, suntem totuși mai apropiați de alte culturi, ceea ce ne dă un anumit cosmopolitism cultural. Și oricum ne-am identifica, noi am absorbit în orice caz câte ceva și din alte culturi din jurul nostru. Și, respectiv, suntem într-o mai mică măsură purtători ai propriei culturi.
Și, din acest motiv, impresia mea este că eu sunt totuși diferit – eu nu mă văd cu adevărat identic cu activiștii ruși, adică chiar cu oamenii care îmi seamănă. Adică percepția lumii este totuși ușor diferită.
Diferența mare este că oamenii care au crescut în Rusia sunt oameni care au crescut într-o țară mare. Mare și în principiu autosuficientă - și din punctul de vedere al călătoriilor, al geografiei, al resurselor, informației etc. Iar eu am crescut în Transnistria, care este exact opusul. Iată de ce din acest punct de vedere există diferențe. Și iată de ce, atunci când vorbesc despre Rusia mea, aceasta se compune din imagini la baza cărora stă mama mea.”
Europa Liberă: Dar cum vedeți Rusia lui Putin? E diferită?
Evgheni Dunaev: „Da, desigur. La noi în familie dintotdeauna, ca să fiu mai precis de când a apărut Transnistria și s-a destrămat URSS, mama vroia să revină în locurile noastre natale. Ea s-a mutat [în Rusia] doar acum trei ani, din diferite motive. Și eu mult timp mă gândeam să mă mut, pentru că toate rudele sunt acolo, cultura și așa mai departe.
Dar acum vreo doi ani și jumătate, în vară, mi s-a întâmplat să înțeleg clar că eu nu vreau să mă mut în Rusia, cea care este ea acum. Pentru că, chiar potrivit raportului Freedom House, Transnistria este o țară mai liberă decât Rusia. Și mie mi se pare că eu nu voi mai putea acum, cu toată experiența pe care o am, să trăiesc viața unui om simplu. Eu oricum voi manifesta activism. Și în Rusia acest lucru implică riscuri mari.
Eu nu știu – am discutat chiar azi asta cu fratele meu, care lucrează în IT – cum e să trăiești într-o țară unde se discută la modul serios legea cu privire la internetul suveran. Eu nu-mi pot imagina asta. Eu nu-mi imaginez cum aș fi putut trăi și supraviețui în Rusia. Eu cred că șansele mele să trăiesc, inclusiv să trăiesc fericit, în Rusia sunt extrem de mici. Iată de ce acum doi ani și jumătate an înțeles că nu, probabil, eu nu vreau totuși să mă mut în Rusia.”
Europa Liberă: Ce este Europa pentru Dvs.? Ce este UE? Valorile europene?
Evgheni Dunaev: „Uniunea Europeană pentru mine este o construcție interesantă, cu avantaje interesante și deficiențe nu foarte interesante. În mare, aș putea spune că UE prezintă pentru mine un interes mai mult academic, și unul nu foarte mare. Pentru că în mare nu aș spune că mă interesează prea mult cum funcționează totul acolo. Pentru ca este un cvasi-stat care există în vecinătatea noastră.
Eu am auzit lucrul acesta și de la unii europeni, care spuneau că își pierd interesul și nu le place UE pentru că nu înțeleg cum funcționează lucrurile acolo. Iar pentru un om din afară lucrurile în general sunt neclare. Știm că există Consiliul Europei, diferite instituții… Dar în mare aș putea spune că asta nu-mi este interesant.
Eu nu știu ce sunt valorile europene și prin ce diferă acestea de valorile mele...
Valorile europene? Eu nu știu ce sunt valorile europene și prin ce diferă acestea de valorile mele. Dacă valorile europene sunt cele stipulate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci am o atitudine foarte bună față de ele, la fel ca și față de valorile incluse în Constituția noastră [transnistreană]. Acestea sunt plus-minus identice. Așa că eu nu știu cum să răspund altfel la această întrebare.”
Europa Liberă: Ce înseamnă pentru Dvs. România?
Evgheni Dunaev: „Eu în mod sigur nu am niciun sentiment de agresivitate. Am fost în România doar în trecere, m-am plimbat un pic printr-un oraș. Am avut noroc, mi-au rămas impresii pozitive. Aveam vreo două-trei ore să ajung dintr-un loc în altul, am trecut prin centru și acolo, într-un parc mic, era un festival de teatru stradal. A fost foarte drăguț, mi-a plăcut, chiar m-am reținut pe acolo.
În rest, ce este pentru mine România? Eu nu prea am tendința să privesc în trecut și să gândesc în categorii de genul că „ei au fost fasciști și s-au unit cu nemții, și bunicii mei au luptat cu bunicii lor”… Mi se pare că este o abordare destul de prostească în acest moment. Pentru că memoria e memorie, dar oamenii care trăiesc acum sunt cu totul alții și trebuie să ne raportăm la ei.
Propaganda a compromis și termenul de fascist, și termenul de patriotism...
Deși noi glumim des despre româno-fasciști și ucraino-fasciști, acestea sunt doar glume. Pentru că propaganda a compromis și termenul de fascist, și termenul de patriotism și de fapt nu există pretexte serioase de a discuta aceste lucruri. Iată de ce această retorică a devenit acum subiect de glumă. Poate că e rău dintr-un anumit punct de vedere. Pe de altă parte, poate că e o formă de protecție împotriva faptului că media modernă, tradițională, a terfelit într-un asemenea hal aceste cuvinte care, la nivel intuitiv înțelegi că sunt lucruri importante și acestea nu pot fi tirajate în asemenea hal. Iată de ce, intrând în jocul acesta, începi să ironizezi. Pentru că contextul general în care se discută despre asta nu poate fi luat în serios.
Despre români am puține lucruri de spus. Printre prieteni și cunoștințe am impresia că nici nu am români. Nu cred că ei sunt oameni diferiți de noi. Singurul lucru care îmi vine în minte este că în România este o atitudine nu foarte bună față de romi. Și asta este o problemă mare. În rest – e pur și simplu un stat.”
Europa Liberă: Ce atitudine aveți față de Republica Moldova?
Evgheni Dunaev: „Eu nu am văzut dovezi că Moldova ar fi un stat care acum, în prezent, să-și dorească cu ardoare să întoarcă teritoriul Transnistriei sub controlul său. Eu consider că Transnistria de facto, deși e greu de spus acum că este independentă, este totuși un stat, un teritoriul care nu se subordonează Moldovei. Noi suntem prea dependenți de Rusia ca să spunem că suntem un stat independent.
Dacă e să ne îndepărtăm, din nou, de trecut, Moldova nu arată acum ca un stat agresor. În mare, eu mă uit la Moldova și mi se face trist pentru colegii, prietenii mei care locuiesc acolo, pentru că situația la ei…
În Moldova a mai rămas tineret mai mult sau mai puțin activ...
De fapt, e chiar amuzat, dar Transnistria și Moldova seamănă foarte mult acum, din punctul de vedere al situației politice. Singurul lucru care ne deosebește, poate, este că în Moldova a mai rămas tineret mai mult sau mai puțin activ. La noi de exemplu au venit tineri din grupul Occupy Guguță. Eu cu greu îmi pot imagina așa ceva în Transnistria. Sau măcar o cât de mică activitate de protest din partea tinerilor. Pentru că poate fi ca la noi să nu existe [stări de spirit protestatare].
Chiar recent a fost un moment la noi, la Bender, unde există un operator de internet, altul decât [monopolistul] InterDrestrCom – Link Service. Pentru el au fost introduse condiții noi specifice, care nu-i permit să se extindă. Adică există o anumită tendință de a le reduce din posibilități și de a reduce concurența pe segmentul acesta de piață. Și oamenii au scris pe Facebook, știu că mulți oameni folosesc acest operator și au o părere bună despre el. Ei au fost întrebați dacă sunt gata să apere acest lucru altfel decât pe Facebook. Și concluzia a fost că nu prea… Cred că acest aspect este, plus-minus, singurul care ne diferențiază. În rest, este un stat vecin, mult mai mare decât noi, dar cu aceleași probleme fundamentale de dezvoltare a societății.
Apropo, în ultimii ani mi se pare că Moldova face pași destul de buni. Poți aborda o poziție de doamnă capricioasă, de genul: „Nu voi face nimic, voi sunteți niște nemernici!”. Dar mie mi se pare că în ultimii ani Moldova ocupă o poziție mai constructivă.
Eu mai am și un interes profesional în Moldova. Pentru că reprezentanții instituțiilor moldovenești organizează platforme de discuții pentru organizații neguvernamentale. Și noi adesea suntem invitați, pentru că ei ne consideră parte a societății moldovenești. Evident că nu-i condamn pentru asta. Pentru mine este o experiență interesantă felul cum se structurează aceste dialoguri, pentru că acolo există o experiență mai mare în acest domeniu și o deschidere mai mare a reprezentanților statului.
Deci, este o experiență interesantă din care putem învăța. Avem și în Transnistria deja unele platforme de acest fel. Dar suntem încă departe de așa ceva, de un astfel de nivel al dialogului.
Urmăresc cu tristețe faptul că limba rusă încetează să mai fie la fel de populară cum era înainte...
De aceea văd Moldova ca pe un stat vecin, unde sunt colegi și prieteni, unde se pot învăța unele lucruri, în cadrul unor evenimente unde ne implică. Nu particip foarte des, pentru că există totuși probleme, apropo, și legate de limbă. Din păcate, eu nu vorbesc moldoveneasca, și adesea colegii se străduie să treacă la limba rusă… Dar oricum e greu. Și în acest sens, tot în contextul atitudinii mele față de Moldova, pot spune că urmăresc cu tristețe faptul că limba rusă încetează să mai fie la fel de populară cum era înainte. Dar, din nou, nu pot formula asta ca pe o pretenție – e dreptul oamenilor.
Din păcate e greu de participat la anumite discuții, negocieri complicate fără să cunoști limba. Eu nu aș spune că problema limbii este o problemă politică în relația cu Moldova, cel puțin în contextul în care eu interacționez cu ea. Dar din punct de vedere tehnic există dificultăți, dar cred că ele sunt soluționabile.”
Europa Liberă: Ce înseamnă pentru Dvs. Transnistria? Conflictul transnistrean?
Evgheni Dunaev: „Transnistria este patria mea. Mie mi-e greu să afirm că Transnistria este un stat independent, după cum am mai spus, pentru că depindem puternic de Rusia. Eu sigur nu sunt dintre cei care vor spune că Transnistria este Moldova, deși de jure noi ca și cum ne subordonăm Moldovei. Dar eu încerc să evit abordările formaliste. Noi nu suntem Moldova – la noi multe lucruri sunt foarte diferite, oriunde te-ai uita. Poate doar sistemul politic este cumva asemănător. În rest nimic.
[Sunt diferite] limba, cultura. Cea mai mare parte a tineretului nostru merge să studieze în Rusia. Cea mai mare parte a tinerilor din Moldova, dacă pleacă la studii, atunci la sigur nu aleg Rusia, merg în țările europene și în SUA.
Sistemele politice – la voi a fost o lege nouă care a complicat lucrurile, cu liste de partid și uninominale. Atribuțiile președintelui sunt diferite. Singura asemănare este că și la noi, și la voi sunt sisteme oligarhice.
Doar oamenii sunt mai mult sau mai puțin peste tot la fel și încearcă să trăiască și să-și aranjeze viața cumva ca să meargă înspre bine. În rest, dacă ne propunem să găsim zece diferențe dintre Moldova și Transnistria, nu va fi deloc greu.
La un moment dat am intrat pe pagina Wikipedia să văd cum este definită colonia, ca să văd în ce măsură ne putem considera o colonie a Federaţiei Ruse. În cazul a 9 din 12 puncte am fi putut fi calificați drept colonie a Rusiei. Dar eu cred totuși că noi suntem mai degrabă satelit.”
Europa Liberă: Cum reacționați la retorica de tip „separatiști”, „agresori militari”, atunci când vine vorba despre Moldova și Transnistria?
Evgheni Dunaev: „Nu este corect să devenim ostatici ai sensului pe care cineva înaintea noastră l-a impus unui anumit termen. Mie mi se pare că „separatism” este un termen normal. Este destul de clar, de laconic, adecvat din punctul de vedere al descrierii situației. Și eu nu înțeleg de ce trebuie să ne temem sau să evităm acest termen. Aceeași Wikipedia spune că separatiștii preferă să li se spună „luptători pentru independență”. Eu nu înțeleg de ce trebuie folosite formulări atât de lungi. Doar pentru patos și cuvinte frumoase?
Poate că e o chestiune de percepție individuală, dar eu mă simt normal cu termenul de separatism. Fiecare popor are dreptul la autodeterminare. Și acesta este un lucru fundamental. Pentru că dacă nu determinăm structura de bază a statului nostru, atunci cum putem avea încredere în toate celelalte decizii care au fost aprobate în interiorul societății noastre?
Agresiunea militară? În contextul conflictului din 1992? Termenul de agresor militar în acest context mi se pare că sună nu tocmai adecvat. Pentru că agresiunea militară presupune un război. Iar acesta nu a fost un război. Dacă e să considerăm agresiunea militară ca o agresiune a militarilor, atunci s-ar potrivi.”
Europa Liberă: Cum vedeți viitorul, având în vedere problema transnistreană? Transnistria ca parte a Moldovei, Transnistria separat?
Evgheni Dunaev: „Nu pot spune că știu cum văd acest viitor, dar știu cum nu-l văd. Eu privesc totul din prisma unui transnistrean – a omului care trăiește aici, a trăit aici toată viața, lucrează aici, lucrează cu societatea de aici. Și din acest punct de vedere noi avem problemele noastre. Acestea țin de faptul că societatea civilă nu este doar presată de legi, ci este „rărită” de niște probleme economice, oamenii pur și simplu obosesc aici. Și tinerii pleacă foarte activ. Aceasta este o problemă foarte mare acum.
La noi la Club 19 vin în mare parte tinerii, așa s-a constituit tradiția. Vad acest lucru chiar la un nivel foarte banal și am abordat problema direct cu ministrul educației – că tinerii de la noi imediat după școală merg să studieze în Rusia. De obicei pleacă cei mai deștepți, talentați, activi, tinerii cu care noi aici am lucrat în Club 19, în care am văzut un anumit potențial, care puteau fi atrași și în organizație. Au plecat toți. Până la unul. Toți până la unul au plecat din Transnistria.
Așa că eu mă tem că dacă această soluționare a chestiunii transnistrene, cum este formulată în Moldova, se va prelungi pentru încă vreo 20 de ani, atunci pur și simplu nu vor mai fi oameni cu care să poată fi soluționată această chestiune. Asta, dacă vorbim de oameni. Evident că probabil vor rămâne niște reprezentanți ai puterii. Dar reprezentanți ai sectorului asociativ – atât organizații, cât și cetățeni liberi și independenți, activi – mă tem că… Poate nu este foarte corect să spun că nu vor mai fi deloc, dar calitatea lor va fi extrem de mediocră. Noi și acum nu pot spune că suntem o societate civilă cine știe ce puternică. Ar fi o prostie să negăm asta, suntem abia o democrație incipientă. În termenii democrației, suntem încă sugari, sau poate că nici măcar nu ne-am născut. Dar problema este că există riscul nici să nu devenim [o societate civilă adevărată], dacă va continua această hemoragie [de potențial uman].
Europa Liberă: Ce probleme vedeți între cele două maluri ale Nistrului?
Evgheni Dunaev: „Impresia mea este că în ultimul timp la nivelul de sus nu există niciun fel de probleme. Din punctul de vedere al oamenilor… există unele probleme formale, de genul legalizării documentelor. S-au mai simplificat procedurile, dar dificultăți oricum există. ”
Europa Liberă: Păi, și atunci care e problema?
Evgheni Dunaev: „Nu există nicio problemă. Moldova mi se pare că o duce foarte bine fără Transnistria. Transnistria s-a obișnuit demult să trăiască în afara Moldovei. Nu știu dacă foarte bine, e ceva relativ. Dar am în vedere că acest statut în sine – al Moldovei care doar de jure controlează Transnistria, al Transnistriei care de facto este independentă de Moldova – sunt formalități care determină într-o măsură foarte mică viața cotidiană a fiecăruia dintre noi.
Vedeți, eu nu sunt politolog. Eu lucrez cu oamenii. Și încerc să mă raportez nu la politicieni atunci când vine vorba despre lucrul meu, ci la oameni, la tinerii care merg pe stradă, oamenii care merg cu maxi-taxiurile, care stau în rând în magazine. Cu acești oameni [lucrez], cu masa principală. Și din acest punct de vedere eu nu văd probleme de interacțiune.”
----
Interviul este realizat în cadrul proiectului „O generație – două maluri. Generația Reintegrării”, implementat cu sprijinul financiar al PNUD Moldova.
Opiniile exprimate nu coincid neapărat cu poziția Radio Europa Liberă sau PNUD Moldova
