Linkuri accesibilitate

Fermierii moldoveni și nevoia tot mai mare pentru subvenţionare


Fermieri la Bilicenii Vechi, Sîngerei, 17 iunie 2013
Fermieri la Bilicenii Vechi, Sîngerei, 17 iunie 2013

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului urmează în câteva zile să înceapă procesul de colectare a cererilor de subvenţionare. În acest an vor fi acordate ajutoare fermierilor în volum total de aproape un miliard de lei, dintre care mai mult de jumătate pentru stingerea datoriei din anul precedent. Pentru prima dată 15% din fondurile prevăzute în buget vor fi redirecţionate pentru dezvoltarea satelor, adică activităţilor non-agricole, eligibili fiind atât primăriile, cât şi persoane fizice.

Fermierii moldoveni și nevoia tot mai mare pentru subvenţionare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:57 0:00
Link direct

Fermierii au prins gustul subvenţionării, astfel s-ar explica numărul-record de cereri depuse anul trecut, de peste 7.500 de dosare, sugerează şefii Agenției de Intervenții şi Plăţi pentru Agricultură, pe scurt AIPA. Unii fermieri au depus două sau mai multe solicitări. Două treimi sunt producători mici, cotă la fel în creştere vizibilă.

Două treimi sunt producători mici...

Se estimează că la fiecare patru lei investiți în agricultură un leu a reprezentat ajutorul de la stat. Totodată, afacerile deschise sau dezvoltate cu ajutorul subvenţiilor au generat peste 2.500 locuri de muncă.

Cele mai multe cereri au venit din horticultură, atât pentru înființarea, modernizarea plantațiilor multianuale, cât şi pentru procurarea tehnicii şi utilajului sau a altor instalaţii post-recoltare. La polul opus se află, zootehnia, un domeniul aflat în declin, recunoaşte ministrul Ion Perju.

Ion Perju și Vadim Curmei
Ion Perju și Vadim Curmei

„Toţi producătorii agricoli sunt puşi sub aceeaşi lupă, să spunem aşa. Nu vor fi oferite priorităţi unora sau altora. Discriminări nu pot să fie după direcţia de activitate sau după mărimea companiei pe care o are. Direcţiile sunt acelea care sunt în regulamentul de subvenționare. Am menționat sectorul zootehnic nu ca prioritar, dar ca măsuri care trebuie să-l impulsioneze”.

Pentru a redresa situaţia, ministrul Ion Perju spune că are în vedere inclusiv schimbarea regulamentului de subvenţionare în cazul fermelor de vaci, oi şi capre. El a precizat că în prezent aproape jumătate din laptele de pe piaţă este importat.


O altă breşă a domeniului, potrivit demnitarului, sunt sistemele de irigare, în care se investește prea puţin, ţinând cont şi de ameninţările legate de încălzirea globală. Ministrul agriculturii a spus că a apelat la experţii FAO (Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite) pentru un audit al fondului din ultimii ani, care să ajute la stabilirea noilor priorităţi ale statului.

Mare parte din subvenţii se acordă după ce antreprenorii au făcut investiţii.

Mare parte din subvenţii se acordă după ce antreprenorii au făcut investiţii...

Aşa se face că datoriile de anul trecut constituie 507 milioane de lei, sau mai mult de jumătate din ajutoarele planificate. Acestea vor fi stinse până în luna martie, dă asigurări Vadim Curmei, directorul AIPA.

Paralel, vor fi colectate noi solicitări de la agricultori, inclusiv pentru plata subvențiilor în avans, precum cele destinate tinerilor şi cele ce urmăresc ridicarea nivelului de trai la sate. Ultimul palier este o noutate şi va putea acoperi finanțări de până la 3 milioane de lei, dintre care 20% va trebui să reprezinte contribuția administrațiilor locale.


În domeniul agriculturii nu prea există cultura afacerii, iar procedura de elaborare și depunere de proiecte pentru subvenţionare asta-i învaţă pe cei de la sate, spune Ludmila Catlabuga, o tânără care deţine o fermă de vaci în Visoca, raionul Soroca, şi este cofondatoare în cadrul Asociaţiei fermierilor producători de lapte.

Argumentarea şi dovedirea investiţiei efectuate trebuie să existe...


„Subvenţia prevede nişte documente stricte. Nu pot să zic că e o birocraţie, dar argumentarea şi dovedirea investiţiei efectuate trebuie să existe. Solicitările organelor de la AIPA şi de la minister le-am îndeplinit la maxim, pentru că ştiu că sunt nişte bani oferiţi fără ca să-i întorc. Urmează să-i reinvestesc. Să nu înţeleagă fermierul că ar putea face orice ca să primească niște bani, hai să le zic, uşori”.

Declinul în zootehnie a început imediat după destrămarea colhozurilor, o vreme statul a lăsat mai mult în grija ţăranilor producerea laptelui, care în ultimul timp renunţă în masă la această îndeletnicire. Aşa explică Ludmila Catlabuga lipsa laptelui din ţară. Pe unde mai pui că nu prea are cine îl verifica din punct de vedere al calităţii, deoarece laboratoarele sunt depăşite de timp.

Agricultura şi fermierii trec acum printr-un schimb de generaţii ce presupune și revizuire a de atitudini, constată mai mulți oameni pricepuți din domeniu, prin urmare este de aşteptat că volumul subvenţiilor solicitate va creşte. Şi asta pentru că şi problemele s-au acumulat, iar pentru modernizare încă mai sunt necesari mulţi paşi, dar şi mai multe milioane investite.

Previous Next

XS
SM
MD
LG