Se împlinesc, pe 25 martie curent, jour pour jour, patru ani de la plecarea lui Paul Goma (2 octombrie 1935, s. Mana – 25 martie 2020, Paris) la cele veşnice; totuşi nu se poate spune că am trăit fără Goma (chiar dacă scriitorul aşa şi n-a mai revenit, fizic, la baştină), şi asta fiindcă monumentalul studiu semnat de neobosita Flori Bălănescu, Paul Goma. Conştiinţă istorică şi conştiinţă literară, Corint, 2023, îi ţine locul, şi chiar „reuşeşte să recompună nu numai destinul individual al scriitorului Paul Goma, ci realizează o adevărată frescă a societăţii româneşti în comunism” (dr. Mioara Anton).
- Te-ar putea interesa și: Mircea Cărtărescu: „...unirea prin istorie și limbă este evidentă oricui”
La fel de bine s-ar putea numi Enciclopedia Paul Goma, cele 7 capitole – 1. Copilăria şi adolescenţa; 2. Student. Prima detenţie (1956-1958); 3. Domiciliul obligatoriu, Lăteşti (1958-1963); 4. „Reintegrarea” în societate; 5. Mişcarea pentru drepturile omului (Mişcarea Goma); 6. „Braţul lung al revoluţiei”; 7. Recurenţele memoriei –, la care se adaugă Concluziile autoarei, o Bibliografie selectivă, Anexe – Scrisori deschise şi nedeschise, plus un Indice selectiv de nume, acoperind o viaţă trăită la intensitatea flăcării de sudură, dar şi dimensiunea literară a creaţiei lui Paul Goma. Nimic nu este trecut cu vederea, în spiritul autorului Ostinato („Am să vă ne-uit!”), ceea ce face ca valoarea cărţii „să depăşească toate lucrările ştiinţifice dedicate lui Paul Goma”, numeroasele-i calităţi (documentarea cvasi exhaustivă, scriitura virilă, arhitectura impresionantă ş.a.m.d.) dând „culoare şi putere unui conţinut formidabil construit, structurat şi condus de un fir logic” (prof. univ. dr. Florin Anghel). Cu neputinţă să desprinzi o singură „cărămidă” din acest templu al cunoaşterii (nu zic mausoleu, căci cercetătoarea nu-l „îmbălsămează” pe Paul Goma); dacă o fac totuşi, e pentru a reţine acest portret cu valoare de efigie:
„Scriind «patria mea e limba română», Goma îşi arată esenţa: o fiinţă liberă, care şi-a luat identitatea în exil să o salveze, căci oriunde ar fi exilul său fizic, acolo este o insulă de românitate. Paul Goma dă alte valenţe expresiei antice «uni bene, ibi patria», estompându-i înţelesul implicit de cosmopolitism. El nu doar s-a născut român, aşa cum fiecare se naşte într-un loc-limbă-neam, ci a ales în mod conştient să fie/ să rămână român, o identitate mai presus de patimi rasiale sau ideologice (…). În ciuda aparenţelor născute din preconcepţii, identitatea românească a lui Goma este una culturală. Dacă totul este cultură, identitatea culturală a lui Goma este construită din şi în jurul limbii române (şi experienţelor româneşti). Nu altceva este identitatea marilor scriitori, filosofi, artişti de limbă germană, franceză, engleză, italiană, spaniolă sau rusă. Aşa cum o spune el însuşi, în România şi-a făcut puşcăriile şi şi-a scris o parte din cărţi, apoi a continuat să scrie în exil tot în română.”
Din exilul forţat (început în 1977), prelungit printr-un autoexil (post-decembrist ’89) din care aşa şi nu s-a mai smuls, Paul Goma e readus acasă – vai! postum – cu toate onorurile ce i se cuvin de cercetătoarea Flori Bălănescu, monografia Paul Goma. Conştiinţă istorică şi conştiinţă literară făcându-i „dreptate unui om care a luptat toată viaţa şi a deranjat pe mulţi…” (prof. univ. dr. Gheorghe Onişoru); este dosarul perfect pentru panteonizarea lui Goma în ceea ce s-ar numi Canonul Literar românesc.
25 martie ’24