Linkuri accesibilitate

Gazprom amenință R. Moldova cu rezilierea contractului


Concernul rus Gazprom, singurul furnizor de gaze naturale pentru Republica Moldova, a amenințat Chișinăul că ar putea rezilia în orice moment acordul de livrare a gazelor, care a fost prelungit pe cinci ani în luna octombrie, anul trecut.

Într-un mesaj publicat pe canalul său de Telegram, în seara zilei de sâmbătă, 1 octombrie, Gazprom a acuzat Moldova, între altele, că nu a semnat convenția bilaterală privind achitarea datoriilor istorice. „Din acest motiv, Gazprom are dreptul să rezilieze, în orice moment, contractul”, se arată în mesajul companiei.

Totodată, Gazprom a acuzat Moldova și de faptul că nu respectă prevederile contractuale ce țin de termenii privind achitarea plăților curente.

Gazprom a confirmat, în același timp, furnizarea de gaze către Moldova pentru octombrie în volum de 5,7 milioane de metri cubi de gaze zilnic. Compania motivează scăderea volumelor de gaze printr-un presupus „refuz unilateral al părții ucrainene de a permite livrările gazelor rusești prin punctul Sohranovka.”

Pe de altă parte, vicepremierul Andrei Spînu a declarat în dimineața zilei de sâmbătă, 1 octombrie, că Gazprom a redus livrările de gaze cu 30%, invocând „probleme tehnice” și să partea moldoveană regretă faptul că Gazprom nu-și onorează obligațiile contractuale. Andrei Spînu a mai spus că acțiunile Gazprom nu denotă „un comportament normal” și că „noi contăm pe o relație de bună credință, corectă […]”

Gazprom a amenințat și anterior cu stoparea furnizării gazelor către Republica Moldova, avansând chiar și note ultimative.

Anterior, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban confirmase într-un interviu la Europa Liberă că datoriile istorice ale Republicii Moldova se cifrează la circa 720 mil. de dolari, cu tot cu penalități. Acordul pe gaze prelungit anul trecut pe cinci ani prevedea și realizarea auditului datoriilor istorice până la 1 mai. Licitația pentru contractarea auditorilor a eșuat din cauza războiului din Ucraina, după cum au motivat autoritățile moldovene.

Autoritățile de la Chișinău au contractat direct în luna august 2022 două companii internaționale pentru realizarea auditului datoriilor istorice față de Gazprom, rezultatele căruia ar urma să fie anunțate la finele lunii ianuarie 2023. Gazprom a insistat anterior ca auditul să fie gata până la 1 octombrie.

Anterior, expertul în energetică Sergiu Tofilat a declarat într-un interviu Europei Libere că unele estimări arată că datoria malului drept a fost majorată artificial [de Gazprom] cu cel puțin 958 de milioane de dolari.

  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG