Linkuri accesibilitate

Geneza comunismului românesc (XXIX)


Trupe ruse în marș spre front, 1917

Plecarea trupelor ruse – din Armatele IV, VI, VIII și IX – de pe frontul românesc a continuat la începutul lunii ianuarie 1918. Nikolai Krîlenko, comisarul pentru Apărare în guvernul de la Petrograd, a trimis, la începutul lunii ianuarie 1918, un ordin Comitetului Militar Revoluționar (bolșevic) al frontului românesc, prin care dispunea retragerea trupelor ruse din România. Dacă era nevoie, mai precis dacă românii aveau să se opună, puteau fi folosite armele. Devenea clar că rușii voiau să plece înarmați și în formații de luptă.

Se reactivau vechile temeri ale românilor că devastările se puteau extinde pe un teritoriu mai mare, iar bazele lor de aprovizionare din Basarabia aveau să fie pierdute. În vreme ce unele dintre unitățile rusești au putut fi ținute de români sub control, fără apelul la arme, cu altele aveau să se poarte lupte de amploare în sudul și nordul Moldovei. Centrul Moldovei și principalele căi de acces spre Iași erau deja bine protejate de trupe românești. Din acest motiv, trupele ruse au încercat să se evacueze prin nordul și sudul regiunii, mai ales că exista speranța primirii unui sprijin din partea unităților care se aflau în apropierea frontului sau dincolo de Prut. Trupele române au intervenit decisiv în mai multe locuri, la sfârșitul anului 1917/începutul anului 1918, împiedicând preluarea controlului asupra teritoriului Moldovei de către trupele ruse în curs de demobilizare și bolșevizare.

Soldați români lucrând la adăposturi, Primul Război Mondial (Sursa: Arhivele Naționale Istorice Centrale)
Soldați români lucrând la adăposturi, Primul Război Mondial (Sursa: Arhivele Naționale Istorice Centrale)

În nordul Moldovei au avut loc lupte în mai multe locuri între trupele ruse din Armata a VIII și cele române. Primele au fost cele de la Botoșani, unde s-a utilizat inclusiv artileria. Alte lupte s-au desfășurat lângă orașul Siret și la Mihăileni, în ziua de 2/15 ianuarie 1918, între Divizia 23 rusă și părți din Divizia 26 rusă, pe de o parte, și unități române din Divizia 9 infanterie, pe de altă parte. Rușii voiau să treacă prin Mihăileni și Dorohoi spre nordul Basarabiei, însă în urma unor lupte dure, soldate cu morți și răniți, au fost nevoiți să accepte dezarmarea în cea mai mare parte. În urma confruntărilor din zona central-nordică a Moldovei, unele trupe ruse au revenit pe vechile lor poziții, puține au reușit să ajungă în Basarabia, în vreme ce altele au trecut în liniile austro-ungare cu armamentul și logistica din dotare.

Diviziile 13 și 40 ruse, din Armata a VI-a, care susțineau porțiuni de front în zona Tecuci-Galați, intenționau să se îndrepte spre sudul Basarabiei. Întrucât nu aveau aprobarea comandantului rus al frontului, generalul Șcerbacev, unitățile ruse au fost blocate, întoarse din drum și/sau dezarmate de diviziile 4 și 13 infanterie române.

Artileriști români, Primul Război Mondial (Sursa: Arhivele Naționale Istorice Centrale)
Artileriști români, Primul Război Mondial (Sursa: Arhivele Naționale Istorice Centrale)

La Galați, în zilele de 7/20-9/22 ianuarie 1918, Divizia 4 infanterie română a fost atacată de diviziile 9 și 10 infanterie ruse, din Corpul 4 siberian. De la est de Prut au sosit alte trupe ruse de infanterie, cavalerie și artilerie, precum și o navă de luptă. Succesul inițial al rușilor a fost anihilat de unități din Divizia 4 infanterie română, susținute de un regiment din Divizia 13 infanterie română, precum și de trupele de marină. Utilizând arme combinate – infanterie, artileria de uscat și de pe monitoarele de Dunăre, plus aviație – românii au câștigat bătălia. În timpul luptelor își pierduseră viața sau fuseseră răniți numeroși români și ruși, alții fiind făcuți prizonieri. Divizia 9 siberiană a preferat să-și găsească salvarea în cea mai mare parte în liniile germane, unde a fost dezarmată. Divizia 10 siberiană și o parte a Diviziei 9 siberiene au fost dezarmate de români, care le-au trecut la est de Prut, fiind libere să plece acasă.

În zona central-vestică a Moldovei, mai precis în munții Neamțului și Sucevei, era dispusă Armata a IX-a rusă. Diviziile 26 și 84 din Corpul 2 rus intenționau să se îndrepte spre nord, unde se găseau unitățile Armatei a VIII-a ruse. Regimentul 16 Suceava, din Divizia 7 infanterie română, a purtat lupte cu unitățile ruse în zona Pașcani, la 12/25 ianuarie 1918, înregistrându-se morți și răniți. Importante trupe din Corpul II rus se retrăgeau spre Fălticeni. Rușii au fost întâmpinați de subunități din regimentele 2 grăniceri și 16 infanterie română, la Spătărești, unde a avut loc o bătălie în zilele de 14/27-15/28 ianuarie 1918. Au căzut morți și răniți de ambele părți. În cele din urmă rușii au capitulat, după depunerea armelor ei fiind trecuți în nordul Basarabiei.

Militari români pe râul Siret, la Domnești, 1918 (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Militari români pe râul Siret, la Domnești, 1918 (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Chiar dacă plecarea soldaților ruși spre est a avut loc în condiții deseori vecine cu anarhia, uneori ajungându-se la lupte deschise cu românii, rămânea realitatea plecării lor în masă. Potrivit unor evaluări, de la mai mult de 1.200.000 de oameni, câți număra armata rusă pe frontul românesc la începutul lunii noiembrie 1917, s-a ajuns la aproximativ 50.000 la sfârșitul lunii ianuarie 1918. O armată enormă, care anterior, alături de români, îi blocase pe germani și austro-ungari în sudul și vestul Moldovei, încetase să existe. Soldații ruși izolați sau în grupuri mici, care mai puteau fi întâlniți în diferite locuri din estul României, au fost strânși și trimiși în Rusia în februarie și martie 1918.

Materialele rusești de război – piese de artilerie, arme individuale, proiectile, automobile, avioane, căruțe etc. – erau răspândite de-a lungul și de-a latul Moldovei. Inițial acestea au fost adunate în depozite de către români, fiind considerate bunuri rusești. Ulterior, guvernul român a considerat că materialul de război rusesc aflat în posesia sa era un fel de compensație pentru pagubele pricinuite de bolșevici prin confiscarea tezaurului depus la Moscova și a depozitelor românești din sudul Rusiei. Cu toate acestea, reprezentanții rușilor antibolșevici au reușit să inventarieze echipamentele fostei lor armate intrate în posesia României. Structurile de stat-major ale armatelor rusești din România au fost desființate de generalul Șcerbacev la 1 aprilie 1918. Inclusiv statul-major al generalului a fost desființat. Au continuat să funcționeze așa-numitele „birouri de lichidare” ale armatei ruse, care făceau inventarierea bunurilor militare rusești luate de români. Ultimele birouri s-au închis în iulie 1918, iar membrii acestora au părăsit România.

Vezi comentarii

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG