Într-un mesaj adresat moldovenilor, noua șefă a Băncii Centrale menționează că, în anul 2024, instituția își propune nu doar să fortifice sistemul financiar, ci să-l și facă „compatibil cu spațiul european”, și să contribuie la creșterea economică.
„Aici, la BNM, vom depune eforturi ca economia să prindă puteri și să intre în forță în procesul de convergență cu piața europeană”, notează guvernatoarea.
Anca Dragu mai susține, între altele, că este important să se avanseze pe parcursul european, deoarece „apartenența la UE reprezintă garanția păcii și bunăstării.”
Guvernatoarea numește anul 2024 un „an promițător” în care se va putea avansa „spre bunăstarea și valorile europene.”
Anca Dragu a fost numită în funcția de guvernator al BNM în data de 22 decembrie 2023 cu votul a 58 de deputați din majoritatea partidului „Acțiune și Solidaritate”. Ea l-a succedat pe Octavian Armașu la o zi după ce acesta a fost revocat din funcție cu voturile a 81 de deputați, inclusiv ale opoziției. Armașu a fost demis, la cinci ani de mandat din cei 7, după audieri parlamentare pe tema fraudei bancare.