Linkuri accesibilitate

O politiciană apreciată și prosperă din România, aleasă să conducă Banca Națională a Moldovei. Ce știm despre Anca Dragu?


​​​​​​​Fosta ministră a finanțelor publice din România, fostă președintă a Senatului român, Anca Dragu, a fost confirmată de parlamentul de la Chișinău în postul de guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), pe 22 decembrie, la o zi după demiterea fostului guvernator, Octavian Armașu.

Anca Dragu nu este prima personalitate din străinătate chemată de guvernarea PAS să ocupe un post de mare răspundere la Chișinău, dar este probabil cea care înainte de „episodul moldovean” a avut cele mai înalte funcții și cele mai multe proprietăți într-o altă țară.

Spicherul Igor Grosu a anunțat pe Facebook că o va nominaliza pe Dragu înainte de începerea ședinței de vineri a Parlamentului. În aceeași zi, economista și politiciana din România a anunțat că a depus deja jurământul de cetățeană a R. Moldova și că va fi încântată să ajute la „parcursul european” al țării, chiar dacă nu va fi ușor. Decretul președintei Maia Sandu prin care Dragu a primit cetățenia moldoveană are data de 21 decembrie.

Anca Dragu la ședința parlamentului de la Chișinău în timp ce era confirmată în postul de guvernatoare a BNM, 22 decembrie 2023
Anca Dragu la ședința parlamentului de la Chișinău în timp ce era confirmată în postul de guvernatoare a BNM, 22 decembrie 2023

Vot rapid în parlamentul de la Chișinău

Pentru confirmarea Ancăi Dragu în funcția de guvernatoare a BNM au votat 58 de deputați PAS. Opoziția a lipsit din sala de ședințe a parlamentului, cu excepția unei deputate comuniste, Diana Caraman, care a spus că alegerea noii guvernatoare a BNM s-a făcut prin „decizie de partid” și o procedură viciată.

Guvernatoarea BNM a fost aleasă fără dezbateri. Dar când i-a anunțat candidatura pe Facebook, spicherul Grosu a scris că are toată încrederea că „Anca Dragu va construi o Bancă Națională a Moldovei independentă și integră”.

În seara precedentă, partidul de guvernare, alături de deputați din opoziție, l-a audiat și demis pe guvernatorul vechi, Octavian Armașu. Acesta a fost acuzat de aleșii poporului pentru „sabotare” în recuperarea banilor dispăruți în timpul fraudei bancare, dar și păstrarea în funcții la BNM „a unor oameni implicați în frauda bancară și obstrucționarea anchetei”.

Anca Dragu nu a vorbit în fața deputaților PAS, deși a fost prezentă la ședința parlamentului în care a fost confirmată în noua funcție. Pe rețele, Dragu a declarat mai devreme că „este o onoare să contribuie la parcursul european al R. Moldova”.

Colegii ei din partidul Uniunea Salvați România (USR) i-au sprijinit „mutarea” cu entuziasm: „Sunt convins că Anca îşi va aduce contribuţia la parcursul european al Republicii Moldova, mai ales în contextul în care Consiliul European a decis recent deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a declarat preşedintele USR, Cătălin Drulă.

Noua guvernatoare a BNM, Anca Dragu (dreapta), felicitată de deputata PAS, Liliana Nicolăescu-Onofrei, în parlamentul de la Chișinău, 22 decembrie 2023
Noua guvernatoare a BNM, Anca Dragu (dreapta), felicitată de deputata PAS, Liliana Nicolăescu-Onofrei, în parlamentul de la Chișinău, 22 decembrie 2023

Funcții înalte, multe proprietăți în România

Anca Dragu (51 de ani) este senatoare a României, aleasă pe listele Alianței USR-PLUS. De profesie economist, a fost ministră a Finanțelor în România în guvernul condus de Dacian Cioloș, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017.

A fost aleasă președinta Senatului României în 2020.

Potrivit CV-ului său, Anca Dragu a fost analist economic în Direcția Generală pentru Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene. Ea are și experiență de 12 ani în cadrul biroului Fondului Monetar Internațional din București și a lucrat ca economist în cadrul Băncii Naționale a României.

Publicația G4media a scris în toamna anului 2021 că Dragu a folosit, pe când era președinta Senatului, angajații și mașinile instituției, precum și salonul oficial de la aeroportul Otopeni, pentru a se îmbarca preferențial, cu familia și prietenii, în avionul care a dus-o într-o vacanță în Franța. În replică, Dragu a spus că a făcut asta la recomandarea serviciilor de securitate, fiind atunci a doua persoană după importanță în statul român.

Potrivit declarației de avere din 2022, publicată pe site-ul partidului USR, Dragu deține împreună cu soțul său, Marius Dragu, 11 terenuri intravilane, 6 apartamente (dintre care cinci în București) și o casă de locuit, tot în București.

Un soț puternic, întreprinzător

Marius Dragu, cu care politiciana română deține în comun multe proprietăți, este cunoscut în România ca om cu interese de afaceri și profesii multiple, dar și sportiv pasionat, mai ales de triatlon, ca și câștigător de concursuri de tip Iron Man, pentru bărbați foarte puternici.

În 2020, soțul Ancăi Dragu a încercat politica locală, candidând fără succes la postul de primar al stațiunii de pe litoralul românesc, Costinești. El a făcut parte și din conducerea Biroului de Turism pentru Tineret (BTT).

Potrivit unui document apărut în presa din România, Marius Dragu, de profesie inginer în telecomunicații, a lucrat în anii 2015-2017 ca antrenor la diferite piscine din Bruxelles (Belgia), după care a fost consilier la Ministerul Tineretului și Sportului din România. Din 2018, el ocupă, potrivit aceluiași document, un post de staffer la NATO (Bruxelles).

În 2021, s-a relatat că Marius Dragu a dat în judecată statul român. El a cerut bani mai mulți, recalculați inclusiv pe baza inflației, în schimbul unui teren cedat printr-o înțelegere din 2013 pentru construcția unei noi magistrale de metrou la București. Potrivit publicației Replicaonline.ro, despăgubirea primită inițial de firma lui Dragu, Amexim Car 9, în 2018, a fost de aproape un milion de lei românești (peste 220 de mii de dolari).

La Banca Națională a Moldovei, Anca Dragu ar putea avea un salariu de 163 de mii de lei moldovenești pe lună, dacă va fi plătită la fel ca predecesorul ei demis, Armașu.

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG