Linkuri accesibilitate

Guvernul vrea să încadreze treptat agenții economici din stânga Nistrului în câmpul legal al R. Moldova 


Agenția Servicii Publice.
Agenția Servicii Publice.

Agenția Servicii Publice (ASP) va putea „înscrie provizoriu” persoanele juridice și întreprinzătorii individuali din regiunea transnistreană, potrivit unui proiect care urmează să fie examinat la ședința Guvernului din 14 august.

Potrivit proiectului elaborat de ASP, această înscriere le va permite agenților economici din stânga Nistrului să furnizeze servicii de comunicaţii, să obţină acte permisive pentru activitatea economică, să efectueze operaţiuni de export-import în organele vamale și fiscale şi operațiuni în băncile din R. Moldova.

În acest fel, Chișinăul vrea să încadreze treptat companiile din regiunea transnistreană în spațiul economic și comercial al R. Moldova, executând obiectivul de reintegrare a țării din programul prim-ministrului Dorin Recean.

După ce a analizat proiectul, fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, a comentat pe Telegram: „Cu un avans de câteva luni față de Chișinău, Tiraspolul elimină patentarii din comerț obligându-i să se înregistreze ca și întreprinzători și să plătească impozite".

În continuare ei se vor putea înregistra și la Chișinău ca să poată importa legal mărfuri de la piața Km7 din Odesa, spune Alexandru Flenchea.

„Acest lucru este actual de când Ucraina a închis punctele de trecere cu regiunea transnistreană și agenții economici din regiune nu pot aduce marfa decât prin punctul de trecere Palanca”, spune Flenchea.

Modificările, mai explică fostul vicepremier, creează spațiu pentru eliberarea contra cost a licențelor de import (alcool, carburanți, produse de tutun) pentru companiile din regiunea transnistreană.

Începând cu 10 august, agenții economici din regiunea transnistreană sunt obligați să plătească taxe vamale la importul și exportul mărfurilor. Aceștia au fost scutiți de achitarea taxelor vamale și a plăților pentru poluarea mediului în 2014, în urma unor negocieri dintre Chișinău și Tiraspol.

  • 16x9 Image

    Denis Dermenji

    Scriu pentru versiunea de limbă rusă și română a site-ului Europa Liberă Moldova, despre conflictul transnistrean și procesul de reglementare, dar și despre temele de actualitate din R. Moldova. Din 2018 până în 2021 am lucrat la Moldova 1 și Jurnal TV. În 2022,  fiind jurnalist la newsmaker.md, am scris și am filmat reportaje din regiunea Kiev, în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

XS
SM
MD
LG