Herson: deportări sau evacuări? Un război de propagandă în care oamenii mor
Evacuare cu bacul din Herson. Populația civilă din patru municipalități din regiunea Herson va fi mutată pe malul stâng al Niprului, a spus guvernatorul interimar al regiunii Herson, Vladimir Saldo
Autoritățile instalate de Moscova în regiunea Herson din sudul Ucrainei au declarat vineri că forțele de la Kiev au ucis patru persoane când au bombardat podul Antonivski de peste fluviul Nipru, folosit pentru evacuarea civililor, în timp ce președintele Volodimir Zelenski i-a avertizat pe liderii Uniunii Europene că atacurile rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene au ca scop provocarea unui nou val masiv de migranți spre țările UE.
„Patru oameni au fost uciși”, a declarat adjunctul șefului administrației instalată de Moscova, Kirill Stremusov pe Telegram. „Orașul Herson, ca o fortăreață, se pregătește să se apere”.
Potrivit armatei ucrainene, Rusia a trimis mii de recruți noi, mobilizați recent, pentru a întări apărarea regiunii de sud Herson, unde forțele Kievului au făcut progrese majore în ofensiva lansată în septembrie. Totodată, armata rusă a continuat vineri să bombardeze obiective civile de infrastructură, mai susține Kiev-ul.
„Până la 2000 de ruși mobilizați recent au sosit în regiunea Herson capturată temporar pentru a reface pierderile și a întări unitățile de pe linia de contact”, a declarat Statul Major al Forțelor Armate ucrainene într-un comunicat din 21 octombrie.
„În același timp, autoritățile de ocupație au emis un ordin de pregătire pentru evacuarea așa-ziselor instituții bancare și a personalului medical și a profesorilor ruși”, se mai arată în comunicat.
Luptele din regiunea Herson
Ucraina încearcă să împingă forțele ruse din Herson înapoi spre est, peste fluviul Nipru care traversează regiunea. Soldații ruși de pe malul de vest, unde se află orașul Herson, riscă să fie izolați și tăiați de la liniile de aprovizionare.
Biroul președintelui Volodimir Zelenski informa joi, 20 octombrie, că forțele ucrainene au lansat 15 atacuri asupra pozițiilor rusești, în ceea ce pare a fi începutul unei noi ofensive pentru eliberarea regiunii și a orașului strategic Herson. La Moscova însă, Ministerul rus al Apărării a declarat că armata rusă a respins mai multe tentative de înaintare a tancurilor ucrainene. Niciuna dintre afirmații nu a putut fi confirmată independent.
Orașul Herson, cu o populație care era, înainte de război, de aproximativ 284.000 de locuitori, a fost una dintre primele zone urbane capturate de Rusia când a invadat Ucraina și rămâne cel mai mare oraș pe care îl controlează. Orașul este un obiectiv important pentru ambele părți datorită industriilor sale cheie și a unui port major pe fluviul Nipru.
În timp ce Rusia le distruge sistemul energetic, ucrainenii se pregătesc pentru o iarnă aspră
1/14O femeie își încălzește câinele în Kivșarivka, pe 16 octombrie.
Pe măsură ce temperatura începe să capete valori negative, în estul Ucrainei unde încă se mai poartă luptele crâncene iar bombardamentele continuă, după lunile de ocupație rusă, localnicii trebuie să se pregătească pentru iarnă.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
2/14Irina Pancenko din Kivșarivka scoate o oală cu mâncare dintr-o sobă improvizată. Îl are alături pe nepotul de 9 ani, Artem. „Este frig și suntem bombardați tot timpul", se plânge Artem în timp ce își ajută bunica la gătit, lângă blocul lor de apartamente aproape abandonat.
În localitatea lor situată la nord de Donețk, locuitorii din Kivșarivka trăiesc fără gaz, apă sau electricitate de aproape trei săptămâni și sunt atacați în permanență cu rachete de armata rusă, bombardamente care au distrus utilitățile orașului.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
3/14Artem mănâncă în apartamentul pe care îl împarte cu bunica sa. „Este foarte frig. Dorm îmbrăcat ca afară în apartamentul nostru”, ne spune el.
Pentru Artem și bunica sa, a se înveli bine noaptea și a găti în aer liber au devenit singura modalitate de a supraviețui. Irina spune că ea și nepotul ei dorm într-un apartament abandonat de alături, de când toate ferestrele apartamentului lor au fost aruncate în aer de explozia unei rachete ruse.
„După prima explozie, ni s-a spart o fereastră și două s-au stricat. După a doua explozie, toate celelalte ferestre au fost distruse", a spus ea. „Este foarte frig să trăiești aici. Este greu să gătești, este greu să alergi între apartament și locul unde gătim. Mă dor picioarele”.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
4/14În satul vecin Kirilivka, Viktor Palianița adună buștenii proaspăt tăiați în curtea casei sale. Palianița, în vârstă de 37 de ani, spune că a adunat suficient lemn pentru a rezista toată iarna. Cu toate acestea, intenționează să înceapă să doarmă lângă o sobă cu lemne într-o anexă, deoarece toate ferestrele din casa sa au fost spulberate de șrapnele.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
5/14„Nu este confortabil. Pierdem multă vreme adunând lemne. Puteți vedea în ce situație trăim”, a spus Palianița.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
6/14Au fost încropite băncuțe și plite mai peste tot, în curțile supraaglomerate ale complexelor de apartamente. De pildă, în curtea unde Anton Sevrukov, în vârstă de 47 de ani, prăjește pâine și încălzește un ibric cu apă pe foc pentru a-i aduce ceai mamei sale cu handicap.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
7/14"Fără electricitate, fără apă, fără gaz. Ne este frig", a spus Anton. „Îi fac un ceai mamei mele pe foc, dar ea bea doar puțin, ca să se încălzească pentru scurt timp.”
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
8/14În întunericul apartamentului său înghesuit și plin de mucegai, mama lui Sevrukov (stânga) stă sub o pătură pe o canapea plină de farfurii cu mâncare sleită. Zoia Sevrukova spune că este țintuită la pat de șapte ani și că își petrece cea mai mare parte a timpului zăcând și jucând solitaire cu un pachet de cărți uzat. „Este foarte frig acum. Dacă nu ar fi fost fiul meu, aș fi înghețat”, a spus ea.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
9/14Sevrukov spune că și-a rugat un prieten din Harkov, capitala regiunii, să-i cumpere un încălzitor electric - în cazul în care rețeaua de energie electrică este reparatăl. „Sper că vom avea electricitate în curând, ca să putem trece cumva peste această iarnă”, ne spune el.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
10/14Muncitori repară o conductă de încălzire centrală în cartierul Saltivka din Harkov, pe 15 octombrie.
Autoritățile lucrează la repararea treptată a rețelei de energie electrică din zonă în următoarele zile, iar reparațiile la infrastructura de apă și gaz vor urma, potrivit lui Roman Semenukha, deputat în cadrul guvernului regional din Harkov. „Abia după aceea vom putea începe să reluăm încălzirea locuințelor”, a spus el.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
11/14Un localnic trece pe lângă o rachetă rusească înfiptă în trotuar în Kivșarivka.
Palianița nu așteaptă ajutorul guvernului. El spune că nu se așteaptă ca încălzirea să fie restabilită prea curând, dar că se simte pregătit să se descurce singur, chiar și după ce va veni cu adevărat iarna. „Am mâini și picioare. Așa că nu mi-e frică de frig, pentru că pot găsi lemne și pot încălzi soba”, spune el.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
12/14Localnicii din Kivșarivk transportă sticle de plastic cu apă de la o fântână din apropiere.
Autoritățile din zonele controlate de Ucraina i-au îndemnat pe locuitorii rămași să plece și au avertizat că e posibil ca serviciile de gaz și apă din multe zone să nu fie restabilite până la iarnă.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
13/14Localnici taie un copac pentru lemne de foc în Kurilivka.
Mulți supraviețuiesc în case distruse de explozii, cu acoperișuri sparte prin care curge apa și ferestre sparte, care nu pot oferi protecție împotriva frigului sau a vremii umede.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
14/14Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la 19 octombrie că atacurile cu rachete și drone ale Rusiei asupra unor centrale electrice și a altor infrastructuri civile din Ucraina sunt „acte de teroare pură", care echivalează cu crimele de război.
„Atacurile țintite asupra infrastructurii civile cu scopul clar de a lipsi bărbați, femei și copii [de] apă, electricitate și încălzire în perspectiva iernii, acestea sunt acte de teroare pură și trebuie să le numim ca atare”, a declarat von der Leyen.
De asemenea, ea a reafirmat sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”.
Rusia a țintit în repetate rânduri obiective civile și de infrastructură din Ucraina în atacuri care au ucis zeci de persoane și au dezactivat aproape o treime din centralele electrice ale țării, întrerupând alimentarea cu energie electrică în peste 1000 de orașe și sate.
Secvența anterioară
Secvența următoare
Oficialii locali instalați de Moscova au îndemnat locuitorii să evacueze orașul, amenințat – susțin ei – de atacurile ucrainene și să permită armatei ruse să construiască fortificații. Peste 15 mii ar fi plecat deja, iar în următoarele cinci zile ar urma să mai fie evacuați în jur de 60 de mii de civili.
Herson este una dintre cele patru regiuni ucrainene parțial ocupate de Rusia și anexate abuziv pe 30 septembrie, în urma unor referendumuri nerecunoscute de Ucraina sau Occident.
Pe 19 octombrie, președintele Vladimir Putin a decretat legea marțială în regiunile Herson, Luhansk, Donețk și Zaporojie, în încercarea de a-și întări controlul asupra acestor regiuni, în timp ce Moscova se confrunta cu eșecuri pe câmpul de luptă, încearcă să gestioneze o mobilizare parțială complicată și controversată, mai ales în Rusia și să facă față unui val constant de sancțiuni internaționale.
Barajul de pe Nipru minat?
Joi seară, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a acuzat pe ruşi că ar fi minat barajul hidrocentralei de la Kahovka din regiunea Herson.
„Potrivit informaţiilor noastre, agregatele şi barajul hidrocentralei Kahovka au fost minate de terorişti ruşi", a spus Zelenski în discursul său cotidian, publicat pe reţelele sociale.
„Dacă barajul este aruncat în aer (...), canalul Crimeei de Nord va dispărea pur şi simplu" şi va fi „un dezastru de mare amploare", a adăugat preşedintele ucrainean, care vorbise deja despre această amenințare în cursul unei intervenţii mai devreme, la reuniunea liderilor Uniunii Europene de la Bruxelles.
Un atac asupra barajului de la Kahovka „echivalează cu utilizarea armelor de distrugere în masă”, a adăugat Zelenski.
Mihailo Podoliak, principalul consilier al președintelui ucrainean, a susținut că scopul unui astfel de atac ar fi inundarea bazinului inferior al Niprului, unde forțele ruse sunt amenințate de ofensivă ucraineană.
Zelenski a cerut să fie trimisă în zonă o misiune internațională de observatori. Totodată, a insistat să fie permisă și revenirea personalului ucrainean al hidrocentralei, care să asigure că minele sunt îndepărtate.
Oficialitățile pro-ruse din Herson vorbesc și ele despre amenințarea pe care o poate reprezenta barajul de pe Nipru dar în varianta lor, trupele ucrainene sunt cele care ar putea distruge barajul, punând în pericol viețile a mii de oameni. Cu două zile în urmă, Vladimir Saldo, șeful administrației din regiunea Herson instalată de Moscova, anunța „evacuarea organizată, treptată” a civililor din patru orașe de pe malul drept al fluviului Nipru, pe malul stâng.
Saldo vorbea și despre „un pericol iminent de inundații”, iar adjunctul său, Kirill Stremusov a postat un videoclip pe Telegram, arătând o coloană de autobuze.
Kievul a denunțat imediat avertismentele Moscovei drept „propagandă” și evacuările drept o „deportare” a civililor ucraineni în Rusia.
Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.