Europa Liberă: S-a schimbat cumva lista de revendicări? Cât de tangibile sunt?
Igor Boțan: „Lista de revendicări conține elemente care au răsunat și alte proteste, dar există un element absolut nou pentru protestatarii din Republica Moldova – toate revendicările, într-un fel, sunt în consonanță exact cu mesajele partenerilor de dezvoltare. Este un lucru remarcabil din acest punct de vedere și vedem că această mișcare protestatară, condusă de partide politice, își ajustează mesajele astfel încât să existe rezonanță aici, în țară, în așteptările cetățenilor, dar, în același timp, să existe rezonanță și pe plan internațional, adică revendicări care, practic, coincid cu mesajele care vin de la partenerii de dezvoltare.”
Europa Liberă: Asta ar însemna că vor fi luate mai în serios decât au fost tratate până acum?
Igor Boțan: „Asta înseamnă, cel puțin, că va exista un fel de sinergie în presiunea asupra guvernării. Însăși existența protestelor, după mai bine de doi ani de la începerea acestora, este un element care arată foarte clar că situația din Republica Moldova este departe de a fi stabilă. Acest element cred că protestatarii îl înțeleg și vor să-l sublinieze, lucrurile cele mai importante – guvernarea din Republica Moldova a ignorat recomandările Comisiei de la Veneția, deci, se insistă pe renunțarea la sistemul mixt și acest lucru consună foarte bine cu ceea ce s-a discutat în Parlamentul European.”
Europa Liberă: Mai este realist obiectivul acesta, chiar Parlamentul va renunța la ceea ce a votat cu atâta greu și concesii?
Igor Boțan: „Eu cred că Parlamentul nu va renunța la legea pe care a adoptat-o, dar pentru protestatari contează să mențină pe agendă nemulțumirea și să evoce atitudinea Comisiei de la Veneția, a Comisiei Europene, a comisarului Hahn, a comisarului Mogherini ș.a.m.d. Deci, este un element al luptei politice.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, deja e timpul ca opoziția să spună – va participa sau nu la aceste alegeri organizate după un cadru normativ nedorit?
Igor Boțan: „Ar fi o greșeală ca opoziția să nu participe la alegeri, chiar dacă nu-i place legea, chiar dacă o contestă, chiar dacă le amintește partenerilor de dezvoltare și cetățenilor că este o lege pe care nu și-a dorit-o. Eu cred că organizarea protestelor nu-i împiedică cu nimic să se gândească la strategiile pe care le vor aplica eventual în campania electorală, care va avea loc peste un an de zile.”
Europa Liberă: Din ceea ce știm, avem deja un răspuns cum au de gând să participe sau nu formațiunile de opoziție la scrutin?
Igor Boțan: „Eu cred că e prematur acum să vorbească despre cum vor participa. Au destul timp, dar trebuie să vadă care sunt și resursele lor, că nu poți face strategii dacă nu ai logistică, nu ai resurse și aici în prim-plan apare revendicarea referitoare la mass-media. Această revendicare, iarăși atrag atenția că se pliază exact pe spusele ambasadorului Statelor Unite aici, la Chișinău, săptămâna trecută, la o conferință internațională, organizată de Parlament cu Freedom House și în care înaltul oficial american a spus foarte clar că presa rămâne monopolizată. Deci, ce și-a asumat guvernul anul trecut – să demonopolizeze presa și piața de reclamă –, acest lucru a fost promis; acest lucru a fost raportat ca unul atins, dar lucrurile nu s-au mișcat din loc și, iată, a fost nevoie ca un înalt demnitar american s-o spună pe șleau în prezența unei organizații specializate în monitorizarea indicatorilor de performanță în democratizarea societății.”
Europa Liberă: Adică, Vladimir Plahotniuc, cedându-i lui Oleg Cristal posturi de televiziune, nu i-a convins pe americani că s-a demonopolizat televiziunea?
Igor Boțan: „Se vede că nu i-au convins. Am văzut foarte clar ce a spus ambasadorul. Aceste posturi de televiziune sunt politizate, aparțin unor politicieni și lucrează în interesul acestora. Deci, vedem că protestatarii au țintit și aici exact așa cum se aștepta.”
Europa Liberă: Cine le-a sugerat să includă pe lista de revendicări și „persecutarea” oligarhului Vlad Plahotniuc, și Igor Dodon președinte?
Igor Boțan: „Eu cred că liderii protestatarilor înțeleg foarte bine că această revendicare mai degrabă evocă așa-zisul cartel dintre domnii Plahotniuc și Dodon; lucru care s-a văzut atunci când s-a votat sistemul mixt. Pe de o parte, ne spun că luptă geopolitic pentru orientarea externă a Republicii Moldova, pe de altă parte, când au interese comune le soluționează de o manieră mutual avantajoasă și cred că acesta a fost principalul mesaj.”
Europa Liberă: Și dacă europenii vor neglija această revendicare? Nu va avea efect invers?
Igor Boțan: „Eu nu cred că va avea efect invers. În cadrul unor manifestări de protest, oamenii cer maximum ca să obțină măcar ceva. Cred că deja toți înțeleg că această cooperare, pe de o parte, și, pe altă parte, parcă manifestare de antagonisme este butaforică și acest lucru cred că se pune în evidență.”