Vasile Botnaru discută cu analistul politic, președintele Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT), Igor Boțan.
Europa Liberă: Dle Boțan, la finalul mandatului său de președinte, Igor Dodon a făcut o descoperire de politică externă, că, vezi Doamne, autoritățile moldovene nu și-ar dori în realitate transformarea misiunii de pacificare care funcționează acum în una civilă sub egida OSCE, afirmație făcută în polemica cu Maia Sandu. Cu această ocazie, vreau să vă rog să ne amintiți când prima dată a fost lansată această teză și poate chiar să mergem mai departe, spre anul ‘92, spre încheierea Acordului de încetare a focului și condițiile pe care și le-a asumat Federația Rusă în ‘93, atunci când ambasadorul Anatol Țăranu a obținut semnarea Acordului de retragere a Armatei a 14-a. Poate ar fi util nu numai pentru Igor Dodon?
Igor Boțan: „Soluționarea problemei transnistrene începe de la Acordul din 21 iulie, care în art. 4 prevede în mod expres că Republica Moldova și Federația Rusă vor negocia modalitatea de retragere a prezenței militare rusești din Transnistria.”
Europa Liberă: 21 iulie 1992?
Igor Boțan: „Da, 21 iulie 1992. În același acord se stipula foarte clar că începe o misiune de pacificare în Republica Moldova. Și ne amintim cu toții: peste aproximativ opt zile, la 29 iulie, două unități militare - de la Pskov și de la Tula - au fost trimise în Republica Moldova și și-au început misiunea de pacificare.”
Colecțiile de decizii, pe alocuri foarte stranii, sunt folosite de către Federația Rusă în negocierile cu Republica Moldova...
Europa Liberă: Într-o zonă demarcată drept Zonă de Securitate?...
Igor Boțan: „Da, este adevărat, în Zona de Securitate. Ulterior au început negocierile pe marginea retragerii trupelor. Și pentru că au început negocierile privind retragerea trupelor, în octombrie 1994 a fost încheiată o înțelegere între Guvernul Republicii Moldova, condus atunci de Andrei Sangheli, și de către guvernul rus, condus de Victor Cernomîrdin. Și aici a fost pusă o capcană pentru Republica Moldova, așa-zisa sincronizare a retragerii trupelor rusești din Transnistria odată cu găsirea soluției politice în Republica Moldova între așa-zisele două părți ale conflictului.”
Europa Liberă: Adică, mai întâi reglementarea, după aia plecarea militarilor?
Igor Boțan: „Exact! Asta a fost marea, nu știu dacă a fost greșeală ori a fost o soluție adoptată premeditat de către agrarieni, care atunci controlau guvernul, controlau parlamentul și, iată, dl Sangheli a semnat acel acord cu Cernomîrdin privind sincronizarea. Acum mulți nu pun mare preț pe această decizie, însă pentru Federația Rusă colecțiile de decizii pe alocuri, hai să le spunem așa, foarte stranii, ca să nu folosesc alte cuvinte, sunt folosite de către Federația Rusă în negocierile cu Republica Moldova. Ulterior, pentru a obține suportul lui Vladimir Voronin la alegerile prezidențiale din ‘96, Petru Lucinschi a acceptat să negocieze un memorandum cu Federația Rusă, mă refer la memorandumul din mai 1997 privind „statul comun” și s-a mai adăugat încă un document, pe care Federația Rusă l-a vehiculat în permanență cu cel referitor la sincronizare.”
Europa Liberă: Emisarul Moscovei a fost atunci Evgheni Primakov, care se știe că se lăuda că a forțat mâna moldovenilor și în culise se vorbea că este o nouă capcană pentru Chișinău?
Igor Boțan: „Da, este o capcană, pentru că „statul comun” poate fi de la statul unitar până la statul confederativ. Evident, Transnistria insistă pe independență, Rusia insistă pe un fel de confederație, ca să poată controla Chișinăul, iar la Chișinău se insistă pe Constituția din 1994, care spune foarte clar că Republica Moldova este stat unitar, iar raioanelor din stânga Nistrului li se poate oferi un statut special în cadrul statului unitar.”
Europa Liberă: Dar, în 2005, parlamentul a încercat să rectifice această diferență de lecturi?
Igor Boțan: „Dar până a ajunge acolo trebuie să ne amintim de summitul de la Istanbul din noiembrie 1999, unde Republica Moldova a obținut o mică victorie. Elțîn și emisarii săi la Istanbul au decis să semneze declarația finală, potrivit căreia Federația Rusă se obligă să-și retragă trupele armate din Republica Moldova, mă refer la contingentul care a rămas de pe urma Armatei a 14-a, și să caseze munițiile. Peste câțiva ani, Federația Rusă a renunțat să ducă până la capăt acea înțelegere. Federația Rusă, este adevărat, a scos din Republica Moldova, atunci a casat o parte bună din armamente...”
Europa Liberă: În rezoluția din ‘99 s-a despărțit retragerea trupelor de reglementarea transnistreană sau la fel a rămas sincronizată?
Igor Boțan: „Au fost despărțite, sunt teme aparte. Aceste lucruri legate de sincronizare se referă numai la înțelegerea Sangheli – Cernomîrdin, însă Federația Rusă, ne amintim, în 2003 a renunțat să continue acest proces, spunând că au scos armamentul care putea fi transportat, iar cel care a rămas nu poate fi transportat, pentru că este periculos să se facă acest lucru și trebuie casat. Ne amintim de dispozitivele Donovan, pe care Misiunea OSCE era gata să le pună în Republica Moldova, numai că lucrurile au intrat într-o altă fază, a fost constituit noul mecanism de negocieri „5+2”, după ce Republica Moldova și Ucraina au semnat planurile de acțiuni, respectiv Republica Moldova-Uniunea Europeană - Ucraina-Uniunea Europeană și a fost introdusă misiunea EUBAM.”
Europa Liberă: Pe vremea lui Iușcenko (Viktor Iușcenko, președintele Ucrainei – n.r.)?
Transnistria a semnat acest document, după care Federația Rusă a dojenit-o...
Igor Boțan: „Este adevărat, pe vremea lui Iușcenko, după ce Iușcenko propusese planul său: „Șapte pași spre soluționarea problemei transnistrene”. Am văzut replica moldovenească – strategia 3D, am văzut după asta în Parlament consens total privind atitudinea Republicii Moldova față de reglementarea transnistreană și legea la care v-ați referit Dvs., legea din 22 iulie 2005 privind reglementarea transnistreană, care însemna, de fapt, înghețarea în starea actuală a problemei transnistrene până când se găsește o soluție, iar soluția trebuia să fie găsită după ce, în 2007, Vladimir Voronin și-a lansat inițiativa privind măsurile de consolidare a încrederii reciproce. A mai existat o soluție propusă de Vladimir Voronin referitoare la disoluția armatelor moldovenești și transnistrene și formarea unui contingent militar comun al Republicii Moldova, care să fie implicat în acțiuni de pacificare sub egida Națiunilor Unite, OSCE ș.a.m.d.”
Europa Liberă: Deci, să recapitulăm. Dacă tot este imposibilă evacuarea trupelor rusești sau a rămășițelor de pacificatori militari, contingent care se formează din recruți locali transnistreni cu pașapoarte rusești, Chișinăul a pledat pentru transformarea acestei misiuni militare în una civilă prin contribuții internaționale sub egida OSCE?
Igor Boțan: „Această idee a fost vehiculată de-a lungul anilor, dar trebuie să menționăm că, în 2012, la Viena s-a ajuns la o nouă abordare a problemei pe bazele propuse de OSCE, așa-zisa problemă a celor „trei coșuri” în cadrul consolidării măsurilor de încredere, iar Transnistria a semnat acest document după care Federația Rusă a dojenit, dacă putem spune așa, Transnistria, pentru că s-a angajat să semneze și pentru așa-zisul „coș 3” privind discuțiile pe marginea soluționării politice a conflictului, lucru pe care Federația Rusă nu și l-a dorit.”
Europa Liberă: Când spunem „coșuri”, avem în vedere, de fapt, trei dosare, trei mape, cum ar veni, puse pe masă - s-au despărțit diferite aspecte ale reglementării?
Igor Boțan: „Problemele umanitare, problemele economice și problemele reglementării politice.”
Europa Liberă: Economice însemnând, de exemplu, unificarea valutei, telefonia, schimbul de fluxuri comerciale?
Igor Boțan: „...și multe alte lucruri practice pentru Transnistria. Nu trebuie să uităm că Uniunea Europeană este principalul partener economic al Transnistriei, iar Transnistria exportă pe piața Uniunii Europene datorită suportului pe care îl are din partea Republicii Moldova, datorită faptului că Republica Moldova pregătește toată documentația pentru ca bunurile transnistrene să poată fi exportate pe piața Uniunii Europene.”
Europa Liberă: În regim vamal preferențial? Și aici putem să ne amintim și de celebrele ștampile vamale care li s-au dat transnistrenilor, astfel încât vama moldovenească nu avea niciun control asupra acestor procese?
Igor Boțan: „Da, a fost acest lucru și ne amintim ce scandal a ieșit în 2001, când Vladimir Voronin a cerut schimbarea ștampilelor și atunci a izbucnit acel conflict. Deci, dacă depănăm tot firul trebuie să ne amintim cum a procedat Federația Rusă față de Republica Moldova. După introducerea EUBAM-ului, Federația Rusă a impus împotriva Republicii Moldova sancțiuni economice și și-a închis piața pentru produsele agricole și pentru vinurile moldovenești. După 2012, deja în 2013, Federația Rusă a introdus, de asemenea, sancțiuni împotriva Republicii Moldova, deși doar în 2011 Republica Moldova și Federația Rusă semnaseră un Acord privind liberul schimb între țările noastre și în spațiul CSI. Deci, toate aceste lucruri, dacă le punem acum împreună, au condus autoritățile Republicii Moldova la concluzia că cea mai bună soluție pentru reglementarea transnistreană este ca Federația Rusă să-și ducă până la capăt obligațiunile internaționale, adică să găsească resurse pentru casarea armamentului care nu poate fi transportat în Federația Rusă...”
Europa Liberă: E vorba de depozitele de la Cobasna, cu 40 de mii de tone de muniții?
Dacă se casează aceste muniții, atunci contingentul militar al Federației Ruse nu-și mai are rostul...
Igor Boțan: „Da, este vorba despre aceste depozite. Și dna Maia Sandu, președinta aleasă a subliniat acest lucru, pentru că doar acum un an de zile, în septembrie când a fost ministrul de război al Federației Ruse aici, în Republica Moldova, inițiativa chiar ca și cum a venit sau a revenit de la domnia sa, lucru care nu s-a mai întâmplat.”
Europa Liberă: De la Serghei Șoigu?
Igor Boțan: „Da, de la Serghei Șoigu. Deci, dacă se casează aceste muniții, atunci contingentul militar al Federației Ruse nu-și mai are rostul.”
Europa Liberă: Dar pacificatorii, să revenim la ei, Tiraspolul, sprijinit de Federația Rusă, de Lavrov, consideră că pacificatorul rus, cu cetățenie rusească, dar născut în Transnistria, este garantul neizbucnirii unui război ca în ‘92. Chișinăul consideră că este o formulă anacronică, nejustificată și care împiedică, de fapt, restabilirea vieții normale. Cum poate fi contradicția asta rezolvată?
Igor Boțan: „Nu există contradicție, aici există o abordare diferită. Atâta timp cât Federația Rusă se laudă că timp de aproximativ 30 de ani a asigurat pacea pe cele două maluri ale Nistrului, acum soluția vine de la sine. Dacă avem măsuri de încredere, și aici trebuie să menționăm cum s-a ajuns la această idee ca să fie transformată misiunea militară în misiune civilă, polițienească, deci, dacă s-au început măsurile de încredere, dacă măsurile de încredere funcționează, dacă comunitatea internațională în formula „5+2” este implicată în acest conflict, care este sensul ca misiunea de pacificare să fie una militarizată, cu soldați?”
Europa Liberă: Adică, dacă s-au înregistrat progrese de genul plăcuțe neutre, de genul schimburi comerciale, la ce bun militarii?
Igor Boțan: „Mai mult decât atât. Practic, toate problemele importante din cele două coșuri la care s-a convenit în 2012, toate se soluționează cu un anumit succes.”
Europa Liberă: Și invers, în prezența trupelor de pacificare Tiraspolul, în mod ostentativ, iată instalează noi posturi, își înaintează posturile militare și vamale spre teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău. Iată încă o dovadă a ineficienței acestui mecanism.
Igor Boțan: „Nu e vorba atât de ineficiență, cât e vorba de rea-credință și de dorința de a menține prezența militară rusească în regiune. Și acest lucru contează cel mai mult. Dacă exista bunăvoință din partea Federației Ruse, care menține pe linia de plutire această Transnistrie, acest regim separatist, lucrurile demult se soluționau, pentru că noi știm chiar de la liderii transnistreni că pe Federația Rusă o costă un miliard și 100 de milioane de dolari pe an menținerea pe linia de plutire a acestui regim. Dacă exista bunăvoință din partea Federației Ruse, demult se soluționa această problemă cu casarea armamentului și cu transformarea misiunii militare de pacificare în una civilă. Marea problemă este că Federația Rusă nu-și dorește acest lucru și mai cu seamă nu-și dorește revenirea în agendă a tuturor acestor probleme din cauza problemelor care au apărut în relațiile cu Ucraina și, în primul rând, mă refer aici la războiul din Donbas. Toate aceste lucruri acum ies în prim-plan și consecințele acestor conflicte pe care le-a inspirat Federația Rusă, am văzut cum se dezgheață aceste conflicte prin faze fierbinți de război, cum a fost în Georgia în cazul Abhaziei și Osetiei de Sud, am văzut cum Federația Rusă a încercat să inspire un nou conflict în Ucraina, în Donbas, pentru a-l îngheța ulterior și a-l folosi ca pârghie, numai că ceea ce s-a întâmplat în Karabah recent arată că Federația Rusă nu mai are nici autoritatea, nici prestigiul și nici posibilitatea de a menține sub control conflictele înghețate. De aceea, mesajul Maiei Sandu, președinta aleasă a Republicii Moldova, a fost foarte clar și pe înțelesul tuturor. Există un proces aici, în Republica Moldova, există niște elaborări și niște soluții care au devenit oarecum recunoscute și care sunt repetate an de an la ministerialele OSCE, care au loc în prima decadă a lunii decembrie, lucru pe care l-am văzut recent chiar și a fost un mesaj pentru colegii ucraineni: lucrurile trebuie să fie tratate cu mare precauțiune, ca nu cumva ucrainenii să repete greșelile pe care le-a făcut Republica Moldova. Și aici mă refer, în primul rând, la două greșeli majore: sincronizarea cu deciziile politice pe care trebuie să le adopte centrul, de exemplu, Chișinăul și Kievul, este o capcană și intrarea într-un cerc vicios pe care, așa cum am înțeles eu, dna Maia Sandu le-a amintit colegilor din Ucraina să nu accepte astfel de condiții și soluții de sincronizare.”
Europa Liberă: De ce Kremlinul și mesagerul de la Chișinău al acestuia au stârnit această furtună într-un pahar cu apă, cum spun rușii?
Maia Sandu le-a amintit colegilor din Ucraina să nu accepte astfel de condiții și soluții de sincronizare...
Igor Boțan: „Au stârnit această furtună într-un pahar de apă, pentru că dl Igor Dodon, după câte vedem, are anumite obligațiuni și aceste obligațiuni au ieșit în evidență, acum exact un an de zile când l-am văzut la tribuna ONU aducând laude Federației Ruse pentru misiunea sa de pacificare, încercând să o prezinte ca un etalon de implicare a Federației Ruse pentru soluționarea problemelor care există. Or, acest lucru toată lumea înțelege că nu trebuie acceptat, există elaborările la care ne-am referit deja, există partea proastă a problemei, legată de așa-zisa sincronizare și există obligațiunile pe care Federația Rusă și le-a asumat, dar a renunțat să le îndeplinească. Acum, cu eforturi comune și pe cale pașnică, trebuie să se insiste ca aceste soluții pas cu pas să fie readuse pe agenda negocierilor în formatul pe care îl avem. Ținând cont de potențialul modest al Republicii Moldova, autoritățile moldovene trebuie să fie foarte precise și exacte în formulări. Există documentul semnat în aprilie 2012, care prevede modalitatea de soluționare a problemelor în cadrul așa-zisului mecanism de consolidare a încrederii, trebuie să se deschidă cel de-al treilea coș în cadrul acestui format „5+2”, la care participă OSCE, Uniunea Europeană, Statele Unite, Ucraina și Federația Rusă și cred că această abordare este cea mai corectă, dar nu cred că trebuie să se grăbească foarte mult autoritățile din Republica Moldova, pentru că în paralel trebuie să aibă loc reformele aici, pe malul drept al Nistrului, trebuie să vedem rezultatele evoluției economice pozitive ale Republicii Moldova cu suportul partenerilor de dezvoltare.”
Europa Liberă: Adică, Republica Moldova să devină cu adevărat atractivă pentru transnistreni?
Igor Boțan: „Da, atractivă! Exact modelul care a fost propus în 2010 și care a fost, din păcate, subminat de către elitele corupte. Iar dacă ne dorim unificarea țării și ieșirea din zona gri, toată această experiență, începând din 1992, toate etapele să le luăm în considerare, să vedem ce obligații avem noi, ce obligații și-a asumat Federația Rusă, ce obligații au partenerii internaționali, astfel încât să avem un proces judicios, bine gândit, astfel încât într-un viitor previzibil să avem certitudinea că această problemă poate fi soluționată.”
