Linkuri accesibilitate

„În esență...” | Alexandru Slusari: Mai are R. Moldova nevoie de fermieri sau se va transforma în „moșia” a 3-4 holdinguri?


Agricultorii, membri ai Asociației „Forța Fermierilor”, au protestat în perioadele 7-8 iunie și 19-27 iunie 2023 și au avut mai multe întâlniri cu premierul, cu ministrul Agriculturii și cu președinta.
Agricultorii, membri ai Asociației „Forța Fermierilor”, au protestat în perioadele 7-8 iunie și 19-27 iunie 2023 și au avut mai multe întâlniri cu premierul, cu ministrul Agriculturii și cu președinta.

Liderul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a spus în podcastul Europei Libere „În esență...” că statul a ajuns în momentul în care trebuie să zică franc dacă are nevoie de micii fermieri sau se resemnează cu faptul că „R. Moldova se transformă în moșia a 3-4 holdinguri.”

Directorul executiv al asociației de fermieri, membrii căreia au protestat cu tractoarele în fața Guvernului, între 7 și 27 iunie, a spus că autoritățile trebuie să se determine în „problema conceptuală” a sectorului agrar.

Alexandru Slusari: Mai are R. Moldova nevoie de fermieri sau se va transforma în „moșia” a 3-4 holdinguri?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:46 0:00

Potrivit lui Slusari, guvernarea trebuie să spună dacă are nevoie de fermierii datorită cărora rezistă localitățile rurale sau optează pentru „3-4 companii transnaționale”.

Alexandru Slusari, liderul Asociației „Forța Fermierilor”
Alexandru Slusari, liderul Asociației „Forța Fermierilor”

„Acum e un moment de cumpănă. Statul trebuie să spună franc dacă ar nevoie de miile de fermieri sau se resemnează cu faptul că R. Moldova se transformă în «moșia» a 3-4 holdinguri”, a spus Alexandru Slusari.

Invitatul podcastului s-a referit și la recentele negocieri cu Guvernul, spunând că, pentru fermieri, rezultatul este „unul prost”. Slusari a spus că decizia de a oferi compensații micilor agricultorilor în sumă de 200 de milioane de lei din cele 350 de milioane convenite dintr-un total de 700 de milioane a fost luată „unilateral de Guvern”. Alexandru Slusari a mai spus că fermierii ar fi dispuși să chiar reducă cerința pentru compensații de la 700 milioane la 600 de milioane de lei.

Liderul Asociației Forța Fermierilor a acuzat Guvernul de inacțiune în contextul situației fermierilor, spunând că aceștia au avertizat încă de anul trecut despre complicarea situației. Fermierii au îndemnat, încă din toamnă, autoritățile să solicite suportul UE. Șeful ministerului de resort a mers la Bruxelles abia acum, spune liderul asociației de fermieri, însă agricultorii au nevoie de susținere imediat. „Pe urmă vom avea acces la fonduri structurale ale UE, o să avem bani, dar nu o să mai avem cui da”, a avertizat în podcast Alexandru Slusari.

Alte chestiuni abordate în podcast:

  • Ce au solicitat fermierii Guvernului și ce au obținut?
  • Care sunt capacitățile guvernării de a dialoga cu agricultorii?
  • Care sunt pierderile fermierilor generate de creșterea prețurilor la îngrășăminte, carburanți...?
  • Cât de reprezentativ a fost protestul organizat de „Forța Fermierilor”? Unii susțin fermierii, alții îi acuză de oportunism.
  • Subvenționare a agriculturii, care seamănă cu alergarea în urma trenului. Cât de mulțumitoare este politica de subvenționare a sectorului agrar?
  • Au renunțat, oare, fermierii la revendicarea privind interzicerea importului de cereale din Ucraina?
  • În anul 2020, când a demisionat Guvernul Chicu, fermierii au făcut jocul PAS și PDA?
  • Cum se explică că foști susținători ai fermierilor, acum aflați la guvernare, acuză că recentul protest a avut conotații politice?
  • Își propune oare „Forța Fermierilor” să devină o forță politică?
Podcastul „În esență...” poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, pe Spotify și pe YouTube ca și celelalte podcasturi ale Europei Libere – „Reporterii”, cu un episod nou în fiecare zi de luni; „Dincolo de Știri”, în fiecare zi de vineri, și „Laboratorul Social” – în fiecare a doua marți, adică o dată la două săptămâni, și podcastul cu informații și analize la zi – „Pe agendă”.

  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG