„Din rațiuni de securitate și stabilitate, țările cu conflicte militare de durată nu pot adera la UE”, se spune în raportul franco-german publicat la 19 septembrie, consacrat reformării interne și extinderii UE.
Documentul nu reflectă vreo poziție oficială a UE, fiind doar unul din studiile ce îi vor ajuta pe liderii europeni să-și formuleze pozițiile față de o eventuală extindere.
El apare la puțin timp după ce ministrul de externe al R. Moldova, Nicu Popescu, a insistat într-un interviu cu publicația Politico.eu că țara lui merită să adere la UE, chiar dacă nu controlează Transnistria.
„Nimeni nu vrea țări divizate în UE, dar a lăsa anumite țări la cheremul manipulărilor geopolitice și conflictelor separatiste ar fi încă și mai rău pentru continent, pentru UE și pentru noi”, spune Popescu.
Dintre cele opt țări candidate la UE, Moldova, Georgia și Ucraina au conflicte separatiste pe teritoriul lor, iar Serbia nu recunoaște statul Kosovo, care și-a declarat unilateral independența după războiul cu Belgradul din anii 1990.